Apele de ceară

Apele de ceară

Și ne vom stinge lacrimi, în apele de ceară

În timp vom învăța lumina să pictăm

Pe drumuri nepășite vom așeza comoară

Să ne întoarcem iarăși în gol să nu cădem.

Ne vom vedea albastrul, al valurilor cântec

Parfumul amintirii în calde ploi de vară

Și frunzelor rostirea în dansul lor pe pântec

Ne naștem o Icoană în dorul de pe rană.

Vom mai atinge îngeri cu gândul de departe

În inimile noastre pe stânci cu pietre reci

Un loc sfințit de ape al mărilor purtate

Vom fi doar noi și brațe, vom fi doar noi pe veci.

O luptă fără spade, purtăm pe buze vânt

Ne plângem depărtarea, pământul cel gălbui

Și inima o frângem în dor de legământ

Tăcerea unei lumi pe buzele statui.

Vom aștepta să ningă iubirea peste pleoape

În albul lor de gheață ne vom picta oglinzi

O iarnă lângă noi, o iarnă mai aproape

Rămânem amintiri… în locuri fără sfinți.

Doar noi săgeți în timpuri, scăldate de apus

Ne vom atinge soare, în dans de vals, petale

În doruri ce așteaptă cuvântul cel nespus

Vom fi un vis, o cruce….

Tăcerea pleoapei tale.

Sursa: Andrei Evelina