September 24, 2026
Diaspora

Mesajul secretarului de stat Gheorghe Cârciu cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni

“Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva”, spunea Emil Cioran.

Dragi români de pretutindeni,

Hristos a Înviat!

Cuvintele filozofului și scriitorului Emil Cioran răsună puternic și astăzi în inimile noastre,când marcăm Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătoare consacrată românilor de pe toate meridianele lumii.

Dorul de acasă marchează această zi, prin iubirea față de limba română și prin tradițiile care ne poartă înapoi pe drumul amintirilor.

În același timp, Ziua Românilor de Pretutindeni este despre succesul și valoarea milioanelor de români care, prin munca și devotamentul lor, joacă un rol important în societățile din țările în care trăiesc. Indiferent de domeniul de activitate, românii reușesc  să fie bine integrați și să își păstreze, totodată, România în suflet. Una dintre misiunile noastre este de a-i susține în menținerea identității lingvistice, spirituale și culturale și în construirea de comunități puternice.

Prin proiectele proprii și prin programul de finanțări nerambursabile puse la dispoziție, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni va continua să sprijine comunitățile românești din diaspora și din comunitățile istorice.

În aceste momente pline de provocări, este necesar să lăsăm la o parte diferențele și să fim uniți. Nu uitați că România vă așteaptă acasă!

Vă doresc ca această zi să ne aducă mai aproape unii de alții.

La mulți ani, români de pretutindeni! Și nu uitați, vă iubim!

Gheorghe – Florin Cârciu

Secretar de stat

Sursa: http://dprp.gov.ro/web/mesajul-secretarului-de-stat-gheorghe-carciu-cu-prilejul-zilei-romanilor-de-pretutindeni/

Related posts

Vești uriașe pentru românii din diaspora!

Lucian Valean

„Still Nia“ im Cinema Paris im Rahmen der EUNIC Berlin – DokuMontag Serie- Montag, 27. April 2026 | 18:00 Uhr

Ionela van Reez-Zota

Gogu Neagoe, caricaturistul român care va reprezenta arta românească la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028

Ionela van Reez-Zota

REPATRIOT SUMMIT 2026 – CREDEM IN ROMANIA

Ionela van Reez-Zota

UITATĂ PRINTRE STRĂINI

GT Post

Promovarea Mărțișorului la Centrul Cultural Moldo-German Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy