8.9 C
Nürnberg, DE
October 21, 2026
Comunicat de presă Diverse Educație Evenimente

OH! PLAYS: trei perspective asupra adolescenței contemporane și o primă întâlnire cu publicul

Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 17:00, Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR găzduiește OH! PLAYS, evenimentul de spectacole-lectură din cadrul OUR HOUR! #2, proiect derulat de Asociația Tangent și Teatrul EXCELSIOR, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Trei echipe de tineri creatori aduc în fața publicului primele versiuni scenice ale unor texte care explorează raporturile de putere din mediul instituțional, prejudecățile de gen, influența tehnologiei asupra relațiilor umane și liberul arbitru în societatea contemporană. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se realizează prin completarea formularului online.

Cum se construiesc relațiile într-o lume în care inteligența artificială începe să medieze tot mai multe dintre interacțiunile noastre? Câtă libertate le rămâne adolescenților într-un sistem educațional care le cere să gândească independent, dar le impune adesea răspunsuri prestabilite? Și cum ajung modelele de masculinitate moștenite să determine felul în care tinerii se privesc pe ei înșiși sau se raportează la ceilalți?

Acestea sunt câteva dintre întrebările de la care pornesc cele trei texte dezvoltate în cadrul OUR HOUR! #2. Fără să propună răspunsuri definitive sau să transforme teatrul într-un instrument moralizator, spectacolele investighează contradicțiile adolescenței contemporane, invitând publicul să chestioneze comportamentele și mecanismele sociale pe care le consideră adesea firești.

OH! PLAYS marchează o etapă esențială în dezvoltarea celor trei producții prin trecerea de la textul dramatic la prima sa întâlnire cu scena și cu publicul. Spectacolele-lectură oferă echipelor posibilitatea de a-și testa materialul dramatic înaintea intrării în etapa de repetiții și producție.

NOA.relație, de Smaranda Mihalache, în regia lui George Alexandru Borș, investighează felul în care inteligența artificială influențează relațiile interumane și modul în care tehnologia ajunge să intervină în construirea intimității și în raportarea la celălalt. Într-un prezent în care granițele dintre interacțiunea umană și cea mediată tehnologic devin tot mai permeabile, textul pune în tensiune nevoia de apropiere și riscul de a confunda simularea unei relații cu experiența ei.

Cu: Ana Salomia, Andrei Petraru, Elena Voicu.

HIGH SCHOOL SYSTEM, de Vlad Pânzaru, în regia Tamarei Găgeatu, explorează raporturile de putere dintre profesori, elevi și sistemul de învățământ, punând sub semnul întrebării limitele autorității și locul pe care școala îl acordă liberului-arbitru, libertății de exprimare și creativității. Textul investighează relațiile fragile dintre nevoia de reguli și dreptul tinerilor de a-și construi propriile perspective, într-un mediu în care performanța riscă uneori să primeze în fața curiozității și a gândirii autonome.

Cu: Cezara Cristache, Teea Florea, Tiberiu Pancu.

Băieți buni, de Carla Oncescu, în regia lui Daniel Săvescu, aduce în discuție rolurile de gen, stereotipurile și prejudecățile care modelează comportamentele și așteptările sociale. Pornind de la tipare de masculinitate recognoscibile, textul cercetează felul în care acestea sunt transmise de la o generație la alta, dar și presiunea de a corespunde unor definiții prestabilite despre ce înseamnă să fii băiat sau bărbat în secolul al XXI-lea.

Cu: Vlad Crudu, Bogdan Iancu, Alex Burcă.

De la experiențele adolescenților la construcția spectacolului

OUR HOUR! #2 propune un model de educație prin cultură și creație teatrală în care adolescenții devin participanți activi la dezvoltarea spectacolelor dedicate vârstei lor. Proiectul urmărește să readucă teatrul în sălile de clasă, în proximitatea preocupărilor reale ale tinerilor, transformând întâlnirea cu arta într-un exercițiu de reflecție, participare și gândire critică.

Înaintea spectacolelor-lectură, cele trei echipe artistice au participat la sesiuni de focus-grup alături de elevi din liceele partenere. Întâlnirile au oferit creatorilor acces la perspective directe asupra temelor investigate, dar și la reacții sincere, observații profunde și întrebări care au contribuit la nuanțarea propunerilor dramaturgice și regizorale.

Feedbackul adolescenților a funcționat ca un reper important în procesul de lucru și a ajutat echipele să înțeleagă mai bine generația căreia i se adresează. În acest fel, proiectul încurajează o relație de reciprocitate între tinerii spectatori și creatorii de teatru, în care experiențele și opiniile adolescenților capătă o influență concretă asupra actului artistic.

Șase spectacole în două ediții și un turneu în 21 de licee bucureștene

După prezentarea publică din 25 octombrie, cele trei texte vor continua procesul de dezvoltare, urmând să devină spectacole complete și să pornească, în luna decembrie, într-un turneu prin cele 21 de licee partenere. Între timp, în noiembrie, OUR HOUR! revine în școli cu producțiile primei ediții: BAD SEED, de Iulia Mirică, în regia lui George Zamfir, ngl.highschool., de Teodora Savu, în regia lui Mihai Băltescu, și BAC OFF!, de Lorena Dumitrescu, în regia Elenei Tudorache. Fiecare reprezentație va fi urmată de un dialog între artiști și elevi, continuând demersul proiectului de a transforma teatrul într-un spațiu al reflecției și al schimbului de perspective. Prin cele două ediții, programul cultural OUR HOUR! construiește un repertoriu de șase spectacole dedicate adolescenților, care abordează teme sociale și personale din perspective artistice distincte.

Cele două ediții OUR HOUR! vor fi reunite și într-o antologie de dramaturgie contemporană pentru adolescenți, care va cuprinde toate cele șase texte dezvoltate în cadrul proiectului. Lansarea este programată pentru 8 decembrie, iar detaliile evenimentului vor fi anunțate în perioada următoare.

OH! PLAYS are loc duminică, 25 octombrie 2026, între orele 17:00 și 19:00, la Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se realizează prin completarea formularului online.

OUR HOUR! #2 este un proiect de teatru educațional realizat în coproducție de Asociația Tangent și Teatrul EXCELSIOR, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partenerii educaționali: Colegiul Economic „Viilor”, Colegiul Național „Școala Centrală”, Colegiul Tehnic Energetic, Colegiul Național „Cantemir-Vodă”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Liceul Teoretic „Traian”, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Liceul Teoretic „Școala Europeană București”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, Colegiul Tehnic „Petru Maior”, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei”, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes”, Liceul Economic nr. 1, Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”, Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Colegiul Național „Ion Neculce”.

despre Teatrul EXCELSIOR

Teatrul EXCELSIOR este singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți și un spațiu care investește constant în întâlnirea noilor generații cu artele spectacolului.

Misiunea sa pornește de la convingerea că publicul tânăr are nevoie de un teatru care nu simplifică lumea pentru el, ci îi oferă instrumente pentru a o interoga. Un teatru în care marile texte ale literaturii pot sta alături de dramaturgia contemporană, musical, performance și noile tehnologii și în care experiența teatrală poate continua dincolo de limitele scenei convenționale.

Prin repertoriu, artiștii invitați și proiectele dedicate adolescenților, EXCELSIOR își propune să fie un spațiu al întâlnirii dintre generații și, mai ales, un loc în care tinerii pot descoperi că teatrul vorbește și despre ei, despre prezentul lor și despre lumea pe care urmează să o construiască.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Contact pentru presă:

Bianca Boitan-Rusu

Consultant artistic Teatrul EXCELSIOR

Related posts

ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI, DERULATE DE RUSALII ÎN BUCUREŞTI

GT Post

Sărbătorim Ziua Națională Constantin Brâncuși

Ionela van Reez-Zota

Ceasul de mână al lui Nicolae Ceaușescu și o mașină veche de aproape 100 de ani – noile atracții de la Palatul Cesianu-Racoviță

GT Post

Top 10 cele mai așteptate cadouri pentru luna iubirii

GT Post

SuperBlog, un proiect care leaga lumi

GT Post

Ultimele două săptămâni de înscrieri la International Salbek Opera Masterclass 2026

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy