22.8 C
Nürnberg, DE
October 6, 2026
Educație Noutăți România

Din cadru militar, la catedră?

Povestea unei mame care consideră educația o opțiune de carieră

Gabriela Cucea Cătană este mamă a două fete. În prezent, lucrează în Ministerul Apărării Naționale (MAPN), deși a absolvit Facultatea de Științe Economice și are un masterat în Finanțe. Totuși, simte că alt rol îi oferă sens, așa că și-a continuat studiile în Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP), pe care le-a finalizat recent.

Am stat de vorbă cu ea despre ce înseamnă proiectul  „Școala Tinerilor Profesori de Încredere” în care este implicată.

Cu ce gânduri și așteptări te-ai înscris în proiectul „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”?

Nu m-am înscris cu un gând foarte clar definit de la început, ci mai degrabă din dorința de a participa la întâlnirea introductivă și de a vedea dacă mi se potrivește. Mi-a plăcut ideea proiectului încă de la început, dar și felul în care au fost prezentate temele și mentorii. Sunt o persoană căreia îi place să își solicite mintea, iar în contextul în care am doi copii, un job și multă practică, am simțit că acest proiect îmi poate aduce un plus de valoare. Mi-au plăcut foarte mult răspunsurile și perspectivele oferite de mentori, iar întâlnirile mi s-au părut utile și valoroase. Îmi place să particip la activități de acest tip, fie că vorbim despre întâlniri educaționale, cluburi de carte sau alte contexte de învățare. Eu am ales să particip pentru că mi-a plăcut sincer ideea proiectului și structura celor șapte teme. În plus, fiind mamă a două fetițe, de 8 și 6 ani, îmi doresc să le pot oferi o educație cât mai bună și să înțeleg mai profund ce înseamnă să sprijini un copil în mod autentic.

Influențează noile schimbări tehnologice procesul de învățare (smart device, social media, inteligența artificială)? Cum influențează toate acestea un profesor cu vechime în sistemul de învățământ vs. un profesor debutant?

Nu am o experiență foarte mare în sistem, însă consider că întreaga evoluție tehnologică trebuie luată în calcul. Nu pot spune că sunt „super pro” în privința tuturor acestor instrumente, dar cred că dacă aș fi fost elevă în contextul actual, mi-ar fi prins foarte bine. În perioada în care am fost eu elevă, nu existau atât de multe metode moderne de predare, iar accentul era pus mai ales pe varianta tradițională. Astăzi nu mai este suficient doar să predai conținut. Chiar și în cazul preșcolarilor este important să existe sens și motivație: de ce învăț, pentru ce învăț, cum mă ajută acest lucru? Toate aceste mijloace moderne pot susține foarte bine procesul de învățare. Inclusiv pentru mine, atunci când lucrez la proiecte, instrumentele moderne mă ajută să formulez mai clar, să aprofundez și să găsesc un sens mai bine conturat. Motoarele clasice de căutare nu te duc întotdeauna unde ai nevoie, mai ales când ai întrebări mai profunde. Platforme de AI pot fi utile tocmai pentru că îți permit să aprofundezi exact întrebarea care te interesează. Desigur, trebuie să fim foarte atenți la calitatea informației și să verificăm din mai multe surse, având și un minim de cunoștințe de bază. Eu sunt în favoarea metodelor moderne de predare, pentru că elevii înțeleg mai bine și rețin mai eficient decât atunci când învață mecanic, doar pe moment.

Este meseria de profesor atractivă pentru tineri?

Contează foarte mult răbdarea, empatia, înclinația spre copii și dorința sinceră de a face bine. Dacă nu ai răbdare și nu simți că această meserie ți se potrivește, riști să ajungi să o practici doar din obligație. Există o satisfacție reală când vezi că ajuți copiii să evolueze și să meargă mai departe.

Cum îți propui să duci învățarea în viitoarea ta sală de clasă, din rol de cadru didactic? Ce consideri că e important să învețe elevii în școală?

Cred că tinerii de astăzi au nevoie, înainte de toate, de susținere și de dezvoltare emoțională. Nu este suficient să le oferim doar noțiuni teoretice, ci trebuie să îi pregătim și pentru viața de după școală, nu doar pentru ceea ce se întâmplă între pereții clasei. Eu însămi am rămas cu multe noțiuni învățate în școală, dar atunci când am ajuns pe piața muncii, mi-am dat seama că nu știam întotdeauna cum să le folosesc. Mi-ar fi plăcut ca profesorii mei de atunci să mă îndrume mai mult în direcția vieții reale. De aceea, mi-aș dori să construiesc învățarea în colaborare cu părinții, cu comunitatea, cu grupul de prieteni și cu aspirațiile elevilor. Aș vrea să le arăt copiilor cum se pot descurca în viață și ce le va fi cu adevărat util mai târziu, când vor avea responsabilități și va trebui să ia decizii importante.

Ce iei cu tine din proiectul „Școala Tinerilor Profesori de Încredere” și vei duce la clasă, către elevi?

În mod concret, iau cu mine cele șapte deprinderi. De asemenea, am rămas puternic marcată de ceea ce a transmis doamna Diana Brătucu, directoare de școală din Craiova, mai ales în ceea ce privește componenta emoțională. Cred că este foarte important să lucrăm cu elevii și pe această dimensiune, pentru că observ tot mai multe dificultăți emoționale în rândul copiilor și adolescenților. Aș duce la clasă și componenta de dezvoltare personală, pentru că mi se pare esențială. I-aș învăța pe copii să fie proactivi, nu doar reactivi. Să se gândească înainte de a vorbi, să înțeleagă ce înseamnă colegialitatea, integrarea în grup și relațiile sănătoase, lucruri care îi vor ajuta și mai târziu, în viață și la locul de muncă. Mi-aș dori să îi ajut să își stabilească priorități, să se întrebe ce își doresc cu adevărat și să învețe să se pună și pe ei înșiși pe primul plan într-un sens sănătos. Dacă sunt bine cu ei înșiși, vor putea funcționa mai bine și în raport cu ceilalți. Mi-aș dori să îi învăț și să profite de timpul lor liber, să se cunoască mai bine și să devină mulțumiți de ei înșiși.

Un profesor de încredere: cum e?

Un profesor de încredere este acel profesor care nu te judecă atunci când spui ceva nepotrivit sau greșit, ci rămâne lângă tine și te ajută să ajungi în direcția corectă. Este acel om care îți alocă timp, care nu se concentrează doar pe cei care știu deja răspunsul, ci și pe cei care au nevoie de sprijin. Un profesor de încredere este cel pe care elevul simte că se poate baza în orice situație. Este prezent, atent și implicat, iar prin felul în care interacționează cu elevii transmite siguranță și echilibru. Nu este doar un transmițător de informații, ci un reper.

Care ar fi principalele probleme din sistemul de învățământ de stat remarcate de tine?

Cred că o parte din responsabilitate aparține sistemului, pentru că nu susține suficient dezvoltarea continuă și nu informează destul de mult. În orice domeniu, după ce te specializezi pe un anumit post, ai nevoie să fii sprijinit în continuare. Dacă nu există motivație și susținere, apare plafonarea. În cazul cadrelor didactice, există oameni care fac această meserie cu drag, își doresc să fie mai buni, își stabilesc obiective și caută să se specializeze constant. Dar există și situații în care unii rămân la un anumit nivel, din dorința de stabilitate, fără să mai investească în dezvoltare, mai ales dacă au alte priorități. Cred că statul nu îi susține suficient nici pe profesori, nici pe elevi și nici pe părinții. Ar ajuta foarte mult ca în școli să existe mai multă educație practică despre oportunități, fonduri europene, asociații, căi legale, educație financiară și alte competențe utile de viață. Dacă elevii ar fi expuși mai devreme la astfel de teme, încă din clasele mici sau prin opționale bine gândite, ar exista mai mult interes și motivație.

Cum ar putea deveni meseria de profesor mai atractivă pentru tineri?

Salariul contează, dar nu este singurul aspect. Există și profesori care se simt descurajați de faptul că în prezent, nu mai sunt lăsați să își exercite autoritatea profesională așa cum ar trebui. Uneori intervin foarte mult părinții, care vin și spun profesorului cum să predea, ceea ce poate deveni frustrant. În trecut, această interferență nu exista în aceeași măsură. Și social media contribuie uneori la o imagine distorsionată a profesiei. În plus, numărul mare de examene și etape pe care trebuie să le parcurgi de-a lungul carierei poate ține tinerii la distanță. Fiecare profesie are obiectivele și presiunile ei, iar în învățământ acestea nu sunt puține.

Dacă ar fi să numești cele mai grele trei probleme din sistemul de învățământ actual, care ar fi acestea?

În primul rând, infrastructura, care de multe ori nu este suficient de bine adaptată cerințelor din programă și nevoilor reale ale elevilor și profesorilor. În al doilea rând, fondurile insuficiente alocate de la bugetul de stat. În al treilea rând, scăderea interesului copiilor pentru învățare. Aș adăuga însă și o altă provocare importantă: numărul tot mai mare de copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) și dificultatea de a colabora eficient cu părinții în astfel de situații. Uneori, atunci când cadrul didactic încearcă să semnaleze o posibilă problemă, nu este privit foarte bine. Totuși, dacă părintele ar reuși să conștientizeze și să investigheze la timp, lucrurile ar putea evolua mult mai bine. Relația dintre cadrele didactice și părinți este o provocare majoră.

Ce crezi că se va schimba prin această campanie a proiectului „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, derulat de Asociația Școala Încrederii?

Cred că se va lucra mai mult la formarea profesorilor și că va apărea o generație tânără mai bine pregătită, mai capabilă să facă față provocărilor și să își stabilească obiective clare. Sunt convinsă că, pentru foarte mulți participanți, acest tip de proiect ajută la dezvoltare personală și profesională și îi pregătește mai bine pentru întâlnirea reală cu elevii. Ideal ar fi ca la finalul orelor, elevii să plece mulțumiți și să simtă că au primit ceva valoros.

Cum te raportezi la partea de soft-skills, precum spiritul de echipă, flexibilitatea sau etica? Cum reușești să le aplici în rândul elevilor?

În momentul în care ajungi la clasă este important să te apropii de elevi, dar păstrând în același timp relația sănătoasă dintre cadru didactic și elev. Trebuie să inspiri încredere și să le arăți că îți pasă cu adevărat de ei. Îmi vine în minte imaginea unei profesoare care, observând că un elev are o problemă acasă, nu s-a lăsat până nu a înțeles contextul, i-a descoperit pasiunile și a găsit o cale de a ajunge la el. Tocmai acest interes autentic face diferența. Un profesor de încredere este acela la care elevii vin cu drag, fără teamă și în preajma căruia nu simt nevoia să spună că s-au plictisit sau că lucrurile pe care le fac nu au sens. Noi trebuie să ne facem meseria astfel încât informația să ajungă la întreaga clasă, nu doar la un singur elev. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu copil în prezent și să învăț în sistemul actual. În trecut, dacă nu erai foarte conștiincios și nu înțelegeai din prima, riscai să rămâi în urmă și să ai rezultate slabe, chiar dacă, poate, aveai potențial. Educația nu era atât de orientată spre elev. Era mai degrabă o abordare generală: aceasta este programa, asta aveți de învățat. Astăzi se lucrează mai mult în grup, se folosesc brainstorming-ul și metodele interactive, iar profesorii sunt mai empatici. Nu mai par atât de distanți, ci mai degrabă oameni care sunt acolo pentru copii. Chiar și atunci când răspunsul elevului nu este corect, nu mai există acea judecată imediată. Mi se pare un început bun. În trecut puteai fi judecat nu doar de profesor, ci și de colegi. Acum observ mai multă coeziune, inclusiv în cazul fiicei mele, care merge cu drag la școală, are multe prietene și face parte dintr-un grup unit. La învățare există acum mai multe metode, mai ales la matematică, astfel încât fiecare copil să poată înțelege. Profesorul este acolo pentru copii, iar „produsul” final al muncii sale este copilul și ceea ce dobândește acesta pe parcurs.

Pentru toți cei care au dubii legate de acest curs, eu aș spune clar: proiectul derulat de Asociația Școala Încrederii, „Școala Tinerilor Profesori de Încredere” merită 100%. Este genul de experiență care te ajută nu doar profesional, ci și în viața personală. Primul modul, despre cele șapte deprinderi, te ajută să lucrezi cu tine însuți, să devii mai independent, dar și să înveți să lucrezi în echipă. Ideea de sinergie este foarte valoroasă. Când mai multe minți lucrează împreună, prin brainstorming și colaborare, rezultatul poate fi chiar mai bun decât atunci când lucrezi singur. Este un curs care ajută și personal, și profesional. Poate că nu toată lumea are timp, dar dacă îți pasă de dezvoltarea ta, acest curs este exact ce trebuie.

 Materialul face parte din campania media a proiectului „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, derulată de Asociația Școala Încrederii, prin care creează context de conștientizare asupra importanței formării inițiale și continue a viitorilor profesori. Campania surprinde declarații despre educația de acum și din trecut, colectate de la elevi și cadre didactice, care vin cu o perspectivă generațională din culisele vieții sistemului de educație românesc de stat.

Despre Asociația Școala Încrederii

Asociația Școala Încrederii este o organizație neguvernamentală dedicată formării comunităților școlare, cu misiunea de a transforma experiențele de învățare prin îmbunătățirea relației dintre elevi, profesori și părinți. Din 2020, Programul Școala Încrederii a sprijinit 382 de grădinițe și școli de stat să își transforme cultura educațională, să își optimizeze sistemele și să construiască relații de încredere în comunitatea lor. Aproape 200.000 de elevi și 23.000 de adulți, dintre care 14.000 de profesori, au beneficiat deja de această schimbare. În iunie 2025, peste 70 de școli din primele două generații au finalizat programul. 50 dintre ele au fost certificate ca „Școli ale Încrederii” și continuă autonom transformarea începută împreună cu Asociația.

„Școala Tinerilor Profesori de Încredere” nu este doar o campanie – este un semnal că viitorul educației începe acum, cu profesori care aleg să fie parte activă a schimbării. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare, cu buget alocat de 4.701.518,60 lei, având cod de identificare proiect 311739.

Detalii: https://scoalaincrederii.ro/proiecte/scoala-tinerilor-profesori-de-incredere/    

Contact

Școala Încrederii Alexandra Rucsăndescu SPECIALIST COMUNICARE alexandra.rucsandescu@scoalaincrederii.roSUSTENOBIL Lavinia Iancu, PhD PR/OJECT MANAGER lavinia@sustenobil.ro

Related posts

Declarațiile de presă comune susținute de Președintele României, Nicușor Dan, cu liderii prezenți la Summitul Flancului Estic de la Gdansk, Republica Polonă

Ion Marius Tatomir

Cel mai recent volum al lui Andrei Codrescu, “How to Live Under Fascism”, lansat la ICR New York

Ion Marius Tatomir

Dezvoltarea și consolidarea Centrului Economic Bilateral Germano-Român

Ion Marius Tatomir

 ICR Chișinău susține două evenimente de referință ale scenei lirice din Republica Moldova: VinOpera 2026 și Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”

Ion Marius Tatomir

ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ DE SCRIITORII MUREȘENI

Liliana Moldovan

Programul “Generating New Clients” lansat de EBW Club pentru a accelera dezvoltarea afacerilor românești

GT Post

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy