Comunicat
Amphitrio a lansat pe 1 septembrie un material discografic, promovat în cadrul unui turneu internațional în Canada, Marea Britanie și România – cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul Cantemir, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Materialul este disponibil pe principalele platforme de streaming – Spotify, Apple Music, YouTube și Bandcamp. Noul EP „Traces” conține muzică compusă de Andrei Petrache și inspirată de creația lui George Enescu. Mai degrabă decât o reinterpretare directă sau un omagiu convențional, „Traces” propune o muzică nouă, care păstrează o legătură recognoscibilă cu sursa, dar capătă o identitate distinctă.
Materialul a fost înregistrat în Chicago, în timpul primului turneu al formației în Statele Unite, la Channel Recording Company. Experiența a reprezentat și prima sesiune de înregistrări realizată de Amphitrio în afara României, într-un moment în care trio-ul se afla deja într-un proces intens de concerte și dezvoltare internațională.
Lansarea „Traces” deschide o nouă etapă internațională pentru Amphitrio. Amplul turneu de lansare a debutat în Canada și continuă în Marea Britanie:
● 10 septembrie – Dundee, UK – Canvas
● 11 septembrie – Isle of Islay, UK – Islay Jazz Festival
● 13 septembrie – Isle of Islay, UK – Islay Jazz Festival (+ invitați speciali)
● 16 septembrie – Glasgow, UK – Nice N Sleazy
● 17 septembrie – Newcastle, UK – Pilgrim
● 22 septembrie – Londra, UK – PizzaExpress Live (Chelsea)
● 23 septembrie – Manchester, UK – Matt & Phred’s
● 27 septembrie – Leeds, UK – The Domino
● 29 septembrie – Birmingham, UK – 1000 Trades
● 30 septembrie – Nottingham, UK – Peggy’s Skylight
● 1 octombrie – Darlington, UK – The Forum
În țară, Amphitrio concertează toamna aceasta la Cluj-Napoca, la Jazz in the Park Competition (18–21 septembrie) și Atelier Café (15 octombrie), și la București (9 octombrie – Control Club).
Amphitrio este un trio românesc de jazz contemporan format din Andrei Petrache – pian, claviaturi și compoziție, Mike Alex – contrabas și bas electric și Philip Goron – tobe și percuție. Muzica formației combină improvizația cu structuri compoziționale elaborate, influențe din jazzul european, muzica clasică și tradițiile est-europene, alături de elemente electronice și groove-uri contemporane. În ultimii ani, trio-ul a concertat pe scene și în festivaluri din Europa, Asia și America de Nord și a fost prezent la evenimente precum jazzahead! Bremen, Baku Jazz Festival, JazzFest Budapest, Jazz in the Park, Gărâna Jazz Festival și Jazzaldia. Albumul „Timelines” a primit premiul Albumul anului la Gala Premiilor Radio România Cultural, iar Amphitrio a fost desemnat Cel mai bun ansamblu de jazz în cadrul Galei Premiilor UCIMR.
Turneul internațional și lansarea EP-ului „Traces” sunt realizate cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul Cantemir, al Universității Naționale de Muzică din București și al UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi utilizate. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
