A picurat?
Ori, lacrima de pe obraz mi se prelinge?
Stau şi mă-ntreb: unde e lumea mea?
Lumea ce nu visa că Luna s-ar putea atinge,
Dar, bucuria, ca pe-o lege, o trăia.
Sunt prea bătrân? Nu mai am haz? Ori nu mai are
Lumea de azi, pe ordinea de zi,
Doar frământări, şi lăcomii, şi întristare…?
Râsul e-o amintire-a foştilor copii.
Atâtea drumuri! Este oare unul care
Ne poate duce să mai fim ce-am fost?
Mă simt stinger în toată-această alergare
Din bucurie către fără niciun rost.
Atâtea gări! Din care pleacă, oare, trenul
Către tărâmul simplei fericiri
De-a exista? Unde s-a rătăcit jobenul
Cel plin de zâmbete şi de trăiri?
Am colindat, de când mă ştiu, atâtea circuri.
Nu m-am vrut rege, m-am vrut doar artist
Ştiind să nască bucuria din nimicuri.
Lumea întreagă-i azi un circ nebun şi trist!
……………………………………………
N-a picurat!
E lacrimă. De pe obraz mi se prelinge
Puterea magică de ieri… de-a bucura
O lume tristă, tot mai tristă, ce se stinge
Ţesându-şi, oarbă, sieşi, umbra sa.
DAN LĂZĂRESCU
