Dublă lansare de carte:
Volumul de versuri „Dansul Emoției”
Volumul de proză „Despletire de cuvinte”
Autoare: Ana Văcărașu
O zi rece de februarie poate avea uneori o frumusețe aparte, iar astăzi Iașul a părut să-și amintească exact de asta. Aerul mușca ușor din obraji, dar lumina soarelui cobora peste Ștefan cel Mare cu o blândețe neașteptată, ca un prieten vechi care, deși nu poate alunga frigul, știe să-l îmblânzească.
Strada vibra în ritmul pașilor grăbiți, al oamenilor înfofoliți în geci și eșarfe, dar cu privirea luminată de razele care se strecurau printre clădiri. Era genul acela de zi în care orașul pare să respire altfel: mai încet, mai cald, mai omenesc.
Pe măsură ce viitorii nostri oaspeţi se apropiau de bătrâna, dar impunătoarea clădire a Casei Cărții din Iași, atmosfera se schimba subtil. Clădirea, cu aerul ei de martor tăcut al atâtor întâlniri culturale, părea să-și deschidă brațele pentru încă un moment de sărbătoare literară. La ora 10, în interiorul ei urma să se petreacă ceva luminos: o dublă lansare de carte, o celebrare a cuvântului, a emoției și a sensibilității, semnată de Ana Văcărașu.
În fața Casei Cărții, frigul părea să se domolească, iar soarele să zâmbească mai larg, ca și cum ar fi înțeles că acolo, înăuntru, avea să se nască din nou bucuria literaturii.
Odată ajunși la etajul al doilea al Casei Cărții, în sala de festivități, oaspeții erau întâmpinați de o zumzăială plăcută, aproape muzicală, ca un preludiu discret al momentului ce urma să înceapă. Aerul vibra de vocile care se întretaiau firesc — saluturi calde, revederi, șoapte de emoție, mici exclamații de bucurie — toate amestecate într-o armonie care spunea, fără cuvinte, că oamenii veniseră acolo cu sufletul deschis.
Sala părea să respire odată cu cei prezenți. Fiecare chip purta o lumină aparte, ca și cum frigul de afară se topise complet în fața energiei subtile, dar puternice, care plutea în încăpere. Era o atmosferă de așteptare frumoasă, o liniște caldă ascunsă sub murmurul conversațiilor, ca o promisiune că în curând cuvântul scris avea să-și ia zborul.
În acel amestec de emoție și nerăbdare, se simțea clar că oamenii nu veniseră doar la o lansare de carte, ci la un moment de împărtășire — o hrană pentru suflet, o întâlnire cu sensibilitatea și profunzimea pe care Ana Văcărașu urma să le aducă în fața lor.
Odată ce vocile s‑au așezat într‑un calm firesc, în sala de festivități a Casei Cărții a pășit în față scriitorul Ilie Serediuc, distinsul Președinte al Filialei Iași Nord‑Est a Ligii Scriitorilor. Prezența lui a adus cu sine o notă de solemnitate caldă, acel tip de autoritate blândă care nu impune, ci adună oamenii în jurul ei. Cu un zâmbet discret și cu vocea lui așezată, a deschis ședința printr‑un gând de recunoștință adresat tuturor celor prezenți, mulțumind pentru timpul, interesul și dragul cu care fiecare alesese să fie acolo în acea dimineață de februarie.
Odată ce sala s‑a liniștit, iar privirile s‑au îndreptat spre prezidiu, scriitorul Ilie Serediuc a început prezentarea oaspeților de seamă. A făcut‑o cu acea eleganță calmă și respectuoasă care îl caracterizează, rostind numele fiecăruia ca pe o recunoaștere sinceră a valorii lor în spațiul cultural ieșean.
Printre invitații de onoare s‑au numărat personalități binecunoscute ale lumii literare:
- Emilian Marcu, scriitor și poet, Cetățean de Onoare al orașului Iași, o prezență mereu luminoasă și profund respectată în mediul cultural.
- Elena Bostan Delavicov, profesor emerit de limba și literatura română, poetă, o doamnă a cuvântului, cu o eleganță intelectuală care se simte înainte de a fi rostită.
- Ecaterina (Cati) Lungu, profesor, artist plastic și poetă, o artistă completă, aducând în sală nu doar prezența ei caldă, ci și vibrația lumii vizuale pe care o poartă în suflet.
- Nicu Stancu, scriitor, poet și epigramist, un spirit viu, cu umor fin și o sensibilitate aparte.
Și, desigur, multe alte nume importante, fiecare cu propria lumină, fiecare contribuind la atmosfera de sărbătoare culturală care umplea sala. Prezentarea lor nu a fost doar o enumerare, ci un gest de recunoaștere și de prețuire, o punte între oameni uniți de aceeași dragoste pentru literatură.
După prezentarea oaspeților de seamă, în sală s‑a așternut din nou o liniște caldă, ca o respirație comună a tuturor celor prezenți. Scriitorul Ilie Serediuc, în postura sa de Președinte al Filialei Iași Nord‑Est a Ligii Scriitorilor, a făcut un pas firesc spre următorul moment al dimineții — unul pe cât de solemn, pe atât de încărcat de emoție.
A invitat întreaga audiență să se ridice pentru a asculta Imnul Ligii Scriitorilor Români, un ritual care deschide fiecare ședință și care, de fiecare dată, reușește să aducă un sentiment de unitate și de apartenență. Melodia, cunoscută și dragă celor prezenți, a umplut sala cu o vibrație gravă și luminoasă, iar cuvintele imnului au căzut ca o binecuvântare peste întreaga adunare.
În acele clipe, frigul de afară părea departe, iar sala de festivități a Casei Cărții devenise un spațiu în care literatura, respectul și comunitatea se întâlneau într‑un gest comun de recunoștință. Oamenii ascultau cu mâinile așezate cuminți, cu privirile îndreptate spre un punct interior, fiecare trăind momentul în felul său, dar împreună.
După încheierea momentului solemn al Imnului, sala a rămas câteva clipe într‑o liniște plină, ca un ecou al respectului împărtășit. Scriitorul Ilie Serediuc a mulțumit cu căldură audienței, apoi, cu aceeași eleganță calmă care îi definește prezența, a trecut la următorul punct al ședinței.
A ținut să o menționeze pe doamna profesor Elena Bostan Delavicov, nou aleasă în Colegiul Director al Ligii Scriitorilor, explicând cu un zâmbet discret că, fiind la început de drum în această nouă responsabilitate, încă își caută ritmul în atribuțiile ce îi revin. A fost o mențiune făcută cu tact și cu o afecțiune sinceră, care a stârnit în sală o reacție caldă, de înțelegere și susținere.
În locul dumneaei, domnul Serediuc a preluat prezentarea noutăților editoriale ale lunii, un moment mereu așteptat cu maxim interes de cei prezenți. A vorbit cu firescul omului obișnuit să răsfoiască manuscrise, să descopere voci noi și să încurajeze talente. Maestrul a prezentat cele doua titluri “Se îmbracă cerul în cuvinte” – autor Veronica Rusu -Bucico (poezii) și “Între muze și iubiri” – autor Onuț Lideriu (poezii), fiecare însoțit de câteva cuvinte despre autor, temă sau specificul volumului, iar sala asculta cu atenția aceea specială pe care doar iubitorii de carte o pot oferi.
În continuarea prezentării făcute de Ilie Serediuc, atmosfera s‑a îmbogățit cu un nou moment de eleganță și rafinament. Scriitoarea și poeta Mimi Rotariu, Vicepreședinta Filialei Iași Nord‑Est a Ligii Scriitorilor cu prezența ei caldă și vocea așezată, a intervenit firesc, aducând în fața audienței o altă serie de invitați de seamă. A făcut‑o cu o delicatețe care i‑a cucerit pe cei prezenți, ca și cum ar fi așezat, unul câte unul, mici licăriri de lumină în tabloul deja vibrant al dimineții.
Printre invitații prezentați de Domnia Sa s‑au numărat:
- Ig. Cristian Harnău, o personalitate respectată, cu o prezență sobră și distinsă, binecunoscut în mediile culturale ieșene.
- Colonelul în rezervă Vasile Aioanei, un om cu o ținută morală impecabilă, purtând în privire demnitatea unei vieți dedicate disciplinei și onoarei.
- Ghiță Lungu, sculptor, un artist al formei și al materiei, aducând în sală vibrația lumii plastice, atât de necesară într‑un spațiu al cuvântului.
- Antoneta Marangoci, poetă de o sensibilitate deosebită.
- Ludmila Augustin, poetă de dincolo de Prut care spune așa de frumos: ,, Scriu ca să nu mă uit’’.
- Andreea Pârlea, o poetă ce scrie: ,, Scriu ca să înțeleg, predau ca să împărtășesc, învăț ca să rămân deschisă ’’.
- Angelica Manole, scriitoare, o prezență luminoasă, cu un fel de a fi care inspiră calm și profunzime. Și, desigur, mulți alți invitați valoroși, fiecare contribuind prin simpla lor prezență la atmosfera de sărbătoare culturală care umplea sala. Mimi Rotariu i‑a prezentat cu o naturalețe care a făcut ca întreaga audiență să simtă că face parte dintr‑o comunitate unită, vie, în care fiecare nume rostit adaugă o nouă nuanță de sens și frumusețe.
A făcut, apoi, trecerea cu o eleganță firească spre un moment de profunzime artistică. A acordat cuvântul distinsei pictorițe Ecaterina (Cati) Lungu, o prezență luminoasă și rafinată, cunoscută pentru felul în care reușește să îmbine arta vizuală cu reflecția filosofică, pentru a susține o mini‑conferință cu un titlu care, încă de la început, a captat atenția tuturor: „Pictura între tăcere și provocare (Poziționarea morală în universul uman)”. Distinsa artistă a vorbit cu calm, cu acea claritate a oamenilor care au trăit arta nu doar ca meșteșug, ci ca destin. Cuvintele ei au plutit în sală ca o respirație caldă, iar publicul a simțit imediat că asistă la un moment de autentică profunzime.
Amintim doar un fragment:
„A vorbi despre pictură în câteva minute este ca și cum am ocoli cu bună știință ere, secole de artă, stiluri și influențe în arta plastică. Pentru că pictura este veche, eternă și nu se grăbește precum lumea de astăzi, care aleargă după efemer. Ea așteaptă să o descoperi și să o observi cum transformă cotidianul în ceva sacru.”
Aceste cuvinte au avut un efect vizibil asupra audienței. În sală s‑a făcut o liniște densă, atentă, ca și cum fiecare ar fi încercat să prindă în sine nu doar sensul frazelor, ci și vibrația lor. Era o pledoarie pentru frumusețea care nu se grăbește, pentru arta care nu se consumă, ci se trăiește.
La final, Cati Lungu a fost aplaudată la scenă deschisă. Aplauzele nu au fost doar un gest de politețe, ci expresia sinceră a emoției pe care reușise să o trezească în cei prezenți.
În noua mea calitate de Secretar General al Filialei Nord‑Est Iași a Ligii Scriitorilor Români am înmânat fermecătoarei doamne Lungu o „Diplomă de excelență – pentru promovarea culturii românești contemporane la nivel național și internațional”, din partea instituției pe care cu onoare o reprezint. Gestul a fost primit cu o bucurie sinceră, iar chipul artistei s‑a luminat într‑un zâmbet cald, de recunoștință și surpriză frumoasă.
Mimi Rotariu a preluat cu naturalețe ștafeta momentului și a adus în scenă o schimbare de ritm, una care a încălzit și mai mult atmosfera deja vibrantă a sălii. Cu un zâmbet cald și cu acea eleganță firească a oamenilor obișnuiți să fie aproape de artă, i‑a invitat în fața publicului pe cei trei tineri membri ai Grupului Vocal‑Instrumental „Nemuritorii”: Teodor Matricală, Robert Sava și Rareș Berheci.
Cei trei au intervenit cu emoția frumoasă a vârstei lor, dar și cu siguranța celor care știu că muzica poate transforma o sală întreagă într‑un singur suflet. Și exact asta au făcut. Au dăruit publicului două melodii alese cu grijă, ca două mici bijuterii sonore:
* „Ce bine că ești”, pe versurile marelui și regretatului Nichita Stănescu, un cântec care a plutit peste sală ca o mângâiere, trezind în fiecare dintre cei prezenți amintiri, emoții, fragilități.
*„A fost odată”, compusă de îndrăgitul cantautor Mihai Mărgineanu, o piesă cu parfum de poveste și cu un ritm care a adus un zâmbet sincer pe chipurile tuturor.
Vocile lor tinere, curate, s‑au împletit cu acordurile chitarelor într‑un fel care a făcut ca sala să se lumineze, parcă, din interior. Publicul i‑a ascultat cu atenție și cu o bucurie vizibilă, iar la final aplauzele au venit ca o confirmare că muzica, indiferent de vârstă sau de timp, rămâne un limbaj universal al emoției.
A fost un adevărat un moment de respiro artistic, o punte între cuvânt și sunet, care a pregătit sufletele tuturor pentru întâlnirea cu literatura Anei Văcărașu. Iar această trecere s‑a făcut firesc, odată cu invitația adresată distinsului scriitor Emilian Marcu, chemat să vorbească despre prima dintre cele două cărți lansate în acea zi: „Despletire de cuvinte”.
Cu farmecul său binecunoscut și cu acea naturalețe a oamenilor care trăiesc literatura ca pe o respirație, Maestrul a transformat prezentarea într‑o veritabilă artă. Vorbea cu o căldură calmă, cu un ritm care prindea sala într‑un fel de vrajă, iar fiecare frază părea să așeze o nouă lumină asupra volumului. Din cuvântarea Domniei Sale merită reținute câteva idei esențiale, care au conturat frumusețea și profunzimea cărții:
„Cu o activitate literară prodigioasă, Ana Văcărașu s‑a impus în lumea scriitoricească drept o bună și prolifică scriitoare de proză, romane și povestiri, poezie și, mai nou, critică literară. Comentariile sale despre cărțile unor prieteni, precum cele incluse în volumul de față, nu sunt doar simple gesturi de amiciție, ci sunt adevărate radiografii aproape chirurgicale în conținutul cărților, dar și substanțiale profiluri de scriitor. D-na Văcărașu reușește să pună autorii discutați în prezentul volum într‑un circuit mai larg, dincolo de cenacluri sau ligi, printr‑o literatură calitativă, serioasă, care necesită o despletire de cuvinte mai amplă, prin care ne provoacă să aflăm că literatura nu are decât granița talentului, fiindcă dacă talent nu e, nimic nu e!”
Cuvintele Maestrului au avut greutatea și frumusețea unei veritabile profesiuni de credință literară. Sala a ascultat cu atenție, iar în privirile celor prezenți se putea citi atât admirația pentru Ana Văcărașu, cât și respectul profund pentru modul în care Emilian Marcu a reușit să surprindă esența volumului.
Atmosfera se încinse la propriu după discursul vibrant al Maestrului Emilian Marcu. Cuvintele sale, pline de pasiune și de respect pentru literatura autentică, au ridicat sala la un nivel de emoție greu de egalat. Tocmai de aceea, următorul moment din desfășurător a venit ca o respirație necesară, o schimbare de registru menită să aducă zâmbetul pe chipurile tuturor.
Am fost invitat, în calitate de umorist, de aceast data, să „descrețesc frunțile” celor prezenți printr‑un scurt moment de umor, intitulat sugestiv „Umor la minut”. Am pășit în față cu emoția firească a celui care știe că urmează să împărtășească o poveste amuzantă, dar și cu bucuria de a aduce un strop de veselie într‑o dimineață deja încărcată de frumos.
Înainte de a trece la momentul de umor, însă, am înmânat distinsei autoare Ana Văcărașu o Diplomă de excelență, oferită din partea filialei „Pentru promovarea culturii românești contemporane la nivel național și internațional”, Diplomă care a fost primită de Ana cu o emoție vizibilă, discretă, dar profundă. Sala a reacționat imediat cu aplauze calde, sincere, ca o confirmare a faptului că această distincție era nu doar meritată, ci și așteptată. A fost un moment de lumină, în care recunoașterea oficială s‑a împletit cu aprecierea publicului, creând o clipă de armonie perfectă.
Am dat, apoi citire poeziei „Mens Sana…”, o destăinuire hazlie despre o întâmplare (imaginară, desigur) din căsnicia mea — o poveste spusă cu autoironie, cu un strop de exagerare artistică și cu acel umor sănătos care apropie oamenii. Versurile au stârnit zâmbete, chicoteli și priviri complice în sală, iar finalul a smuls chiar și câteva râsete în toată regula:
„La Halbere un titlu (zic) am câștigat
Și‑s campion en titre la Coniac Canoe.”
Publicul a primit cu căldură această pauză de umor, iar energia sălii s‑a reechilibrat frumos, pregătind terenul pentru continuarea evenimentului dedicat Anei Văcărașu.
Pentru că Maestrul Emilian Marcu a trebuit să părăsească evenimentul pentru a participa la o altă manifestare culturală, am profitat de acel scurt moment pentru a‑i oferi, în numele Filialei Nord‑Est Iași a Ligii Scriitorilor Români, o Diplomă de excelență. A fost un gest firesc, de recunoaștere a valorii și a sprijinului constant pe care Domnia Sa îl acordă literaturii române contemporane. Maestrul a primit distincția cu umorul său caracteristic, stârnind zâmbete în sală prin replica:
„De două ori am venit aici și de fiecare dată am primit câte o diplomă!”
Replica a destins atmosfera și a adăugat o notă de căldură momentului, marcând încă o dată farmecul personal al scriitorului.
A venit apoi rândul lui Mimi Rotariu, în primul rând ca prietenă apropiată a autoarei, iar în al doilea rând ca scriitoare să prezinte cel de‑al doilea volum al Anei Văcărașu, „Dansul Emoției”.
Mimi a vorbit cu o emoție caldă, limpede, ca cineva care nu doar citește o carte, ci o trăiește. În prezentarea volumului „Dansul Emoției”, ea a reușit să surprindă esența poeziei Anei Văcărașu cu o finețe rară. Din discursul ei apreciativ merită reținute următoarele fragmente, care au luminat sala prin sinceritatea și claritatea lor:
„Dansul Emoției este un volum de poezie extrem de sensibil, pe care l‑am citit cu mare, mare plăcere. Acest volum s‑ar putea numi la fel de bine «Valsul Emoției», întrucât nu caută să impresioneze prin artificii stilistice, ci prin adevăr, fiind înainte de toate o mărturisire, o poezie care nu ridică vocea, ci se face auzită prin profunzime, prin tăcere și dor.”
A continuat apoi, subliniind delicatețea cu care Ana își așază emoțiile în cuvinte:
„Emoția nu este strigată, ci așezată cu grijă. Fragilitatea devine forță, iar nostalgia — lumină calmă. Este o carte despre curajul de a simți, despre refuzul de a tăcea atunci când refuzul devine necesar.”
Și, în încheiere, Mimi a surprins poate cel mai frumos adevărul acestui volum:
„Este o carte despre fragilitatea asumată, necerând aplauze, ci atenție.”
Discursul ei a fost o împletire de sensibilitate, admirație și înțelegere profundă a universului literar al autoarei. Cuvintele au plutit în sală ca o mângâiere, iar publicul a primit această prezentare cu o emoție vizibilă. A fost un moment în care prietenia, literatura și sensibilitatea s‑au împletit într‑un mod firesc, pregătind intrarea autoarei în propriul ei univers poetic.
După această binefăcătoare alintare a simțurilor, în care cuvântul și emoția au fost așezate cu atâta finețe de Mimi Rotariu, atmosfera era deja pregătită pentru un nou moment de respiro artistic. Ca un intermezzo muzical de calitate, scena a fost preluată de trupa „Nemuritorii”, care a adus în sală energia pură și nealterată a muzicii de munte.
Cei trei interpreți au ales să ne încânte cu piesa „Rapa”, un cântec cu rădăcini adânci în tradiția muntelui. Melodia a umplut sala cu un freamăt aparte — un amestec de nostalgie, prospețime și bucurie simplă, autentică. Vocile lor, puternice și curate, au ridicat publicul într-o stare de încântare sinceră, iar ritmul piesei a adus un zâmbet pe chipurile tuturor.
A fost un moment care a legat perfect cele două lumi ale evenimentului: literatura și muzica, emoția și vibrația, introspecția și libertatea. Un intermezzo care nu a rupt firul întâlnirii, ci l-a împletit și mai frumos, pregătind sufletele pentru continuarea sărbătorii dedicate Anei Văcărașu.
În continuarea firească a evenimentului, după intermezzo‑ul muzical și prezentările anterioare, a fost acordat din nou cuvântul autoarei, pentru ca vocea ei să se așeze în centrul momentului, acolo unde îi era locul de drept. Distinsa doamnă Ana Văcărașu a vorbit cu o emoție sinceră, vizibilă în ton, în privire și în gesturile discrete care îi trădau trăirea lăuntrică.
A mulțumit tuturor celor prezenți, subliniind cu o căldură aparte copleșirea pe care o simte la vederea atâtor prieteni minunați veniți să îi fie aproape. A fost o mulțumire rostită nu doar cu vocea, ci cu întreaga ei ființă — o recunoștință autentică, care a atins publicul în mod direct.
A amintit apoi, cu o delicatețe ce părea să vină dintr‑un loc foarte adânc, că fiecare dintre cărțile Domniei Sale poartă amprenta legăturii strânse pe care o are, atât sufletește cât și intelectual, cu satul natal Voinești. A vorbit despre acest loc nu ca despre o simplă localitate, ci ca despre un veritabil centru cultural rural, un spațiu care i‑a modelat sensibilitatea, i‑a hrănit imaginația și i‑a dat rădăcini solide.
În mod special, autoarea s‑a referit la Școala „Ioanid Romanescu”, instituția în care a învățat și care a fost declarată „școală de personalitate”. A evocat cu emoție profesorii, atmosfera, valorile și spiritul acelui loc, mărturisind că această școală nu i‑a oferit doar educație, ci și un mod de a privi lumea, un mod care se regăsește în fiecare pagină pe care o scrie.
Cuvintele dumneaei au avut o frumusețe simplă, dar profundă — o mărturisire despre rădăcini, identitate și recunoștință. Sala a ascultat‑o cu o liniște caldă, ca pe o confesiune împărtășită între prieteni.
În încheierea intervenției sale, autoarea a dorit să aducă un omagiu unei prietenii care îi este nu doar dragă, ci și profund formativă. A vorbit cu emoție despre legătura specială care o unește de sculptorul Ghiță Lungu, prezent în sală, un artist ale cărui lucrări au inspirat de‑a lungul timpului creații literare remarcabile semnate de Ana Văcărașu.
L‑a numit „un prieten adevărat al culturii”, un om care se dedică, cu discreție și devotament, promovării culturii românești contemporane, iar publicul a primit aceste cuvinte cu respect și căldură.
După această mărturisire plină de sensibilitate, Mimi Rotariu a preluat din nou rolul de amfitrion și a invitat câțiva dintre oaspeții de seamă ai autoarei să citească fragmente din opera acesteia. A fost un moment de vibrație literară autentică, în care vocea Anei Văcărașu a fost purtată prin vocile celor care o prețuiesc.
Au citit, așadar, din opera autoarei următorii:
Sculptorul Ghiță Lungu, Scriitoarea Angelica Manole, care nu doar a citit, ci a ținut și un scurt discurs în care a subliniat delicatețea, sinceritatea și forța interioară a scriiturii Anei Văcărașu; Domnul Vasile Aioanei, Zina Ursu, Eugenia Marciuc, sora autoarei, distinsele doamne Mihaela Leonte si Elena Chitic.
Fiecare lectură a fost o punte între autoare și public, între cuvânt și trăire, între prietenie și artă.
Au urmat apoi alte intervenții care au completat armonios tabloul literar al după‑amiezii, fiecare voce adăugând o nuanță proprie și o emoție distinctă:
Poetul, epigramistul și umoristul Nicu Stancu a fost primul invitat la cuvânt. Cu verva și naturalețea care îl caracterizează, a citit o poezie dedicată femeii, un omagiu cald și plin de sensibilitate, primit cu aplauze sincere. A urmat doamna Viorica Marcu, care a oferit o intervenție scurtă, dar elegantă, încărcată de respect și apreciere pentru autoare.
Apoi, însăși Ana Văcărașu a revenit în fața publicului, de această dată pentru a citi două poezii noi, necuprinse încă în niciun volum. A fost un moment de intimitate literară, în care publicul a avut privilegiul de a asculta, în premieră, creații proaspete, încă vibrând de emoția autorului.
După autoare, poetul Anatolie Coșuleanu a oferit publicului o poezie de Martisor, urmat de poetul Gheorghe Gireadă a închis momentul cu o lectură caldă, așezată, care a lăsat în sală o liniște frumoasă, de reflecție.
Înainte de cuvântul final, evenimentul a mai avut parte de un moment luminos, plin de energie și bucurie artistică. Grupul „Nemuritorii” a revenit în fața publicului pentru a oferi încă o melodie, un dar muzical care a completat armonios atmosfera deja încărcată de emoție și sensibilitate. Interpretarea lor a fost primită cu entuziasm, iar sala a vibrat din nou sub farmecul muzicii lor curate, autentice.
La finalul acestui intermezzo muzical, cei trei membri ai grupului au fost invitați în față și fiecare a fost răsplătit cu câte o Diplomă de Excelență, oferită din partea Filialei Nord‑Est Iași a Ligii Scriitorilor Români. A fost un gest de recunoaștere pentru contribuția lor constantă la promovarea culturii românești și pentru frumusețea momentelor artistice dăruite publicului. Aplauzele au fost pe măsura aprecierii, calde și sincere.
Cuvântul final al evenimentului i‑a aparținut Președintelui Filialei Nord‑Est Iași a Ligii Scriitorilor Români, domnul Ilie Serediuc. Domnia Sa a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participare, pentru atmosfera caldă și pentru susținerea acordată autoarei. A reamintit, cu un zâmbet, că Ana Văcărașu îi așteaptă pe toți în sala alăturată, pentru o fotorafie de grup, o sesiune de autografe și un pahar de șampanie— un final festiv, pe măsura unei zile dedicate literaturii, prieteniei și emoției.
Eugen Paul-Popa
Secretar general LSR FINE
