Comunicat de presă Diaspora Noutăți

Ziua Națională a României, sărbătorită în parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam,Țările de Jos

Sărbătorirea Zilei Naționale a României în parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam s-a desfăşurat sub semnul aniversar al împlinirii a 44 de ani de la prima slujbă TE DEUM săvârșită de Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură pe pământ olandez.

În acest an, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la praznicul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi a prilejuit oficierea de către Părintele Ioan a slujbei litiei pentru cinstirea celui Întâi Chemat dintre Apostoli, şi a slujbei TE DEUM-ului, urmate de un program cultural dedicat semnificaţiei zilelor de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie.

Ȋn cuvântul său, Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură a subliniat importanţa creştinării poporului român de către un Apostol şi a evocat, în contextul împlinirii a 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, participarea episcopului român de Tomis la acest Sinod. Părintele Ioan a transmis un îndem la „păstrarea unităţii în Adevăr şi în credinţa cea adevărată, condiţii esenţiale pentru existenţa neamului românesc”.

Preşedinta Centrului Român de Cultură şi Spiritualitate, Prof. Univ. Dr. Daniela Oprea-Lager, a vorbit despre viaţa Sfântului Apostol Andrei şi propăvăduirea Sfintei Evanghelii geto-dacilor dintre Dunăre şi Marea Neagră, precum şi despre înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1918.

Elevi ai școlii parohiale au adus propriul omagiu celor două mari sărbători din viaţa poporului român printr-un program cultural-educaţional dedicat Sfântului Apostol Andrei şi Maicii Domnului, Zilei Naţionale a României, precum şi poetului naţional Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au împlinit 175 de ani.

La sărbătorirea Zilei Naționale de către parohie a participat şi un reprezentant al Ambasadei României în Regatul Țărilor de Jos, care a mulţumit Părintelui Ioan pentru dedicaţia de care a dat dovadă în anii de slujire ca preot paroh al celei mai vechi parohii româno-ortodoxe din Țările de Jos.   

Festivitatea s-a încheiat cu intonarea Imnul Național şi o recepție oferită tuturor participanților. 

Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam împlineşte 45 de ani de activitate neîntreruptă în ianuarie 2026, prin strădania Preotului paroh Protopop Dr. Ioan Dură, al cărei fondator şi ctitor este.

Isabela Dragnea

Membra in Consiliul Parohial 

Related posts

Sankt Martin

GT Post

Mezzosoprana Mihaela Binder-Ungureanu în  Concertul de Primăvară “Pe aripile cântului”  la Viena

GT Post

ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ DE SCRIITORII MUREȘENI

Liliana Moldovan

Sunt fiică de cer cu-un strop de mister

GT Post

Analiza ROUNIT: “Dinamica Forței de Muncă și Impactul său asupra Economiei Românești: Analiză Comparativă între Importul de Forță de Muncă din Asia și Reintegrarea Migranților Calificați Români din Diaspora”

GT Post

Limba română în imagini: curs practic pentru străini

Oana Roxana Gherasim

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy