În arhitectura monumentală a literaturii contemporane, romanul ANOTIMPURILE POETULUI ce poartă semnătura distinsului scriitor Al Florin Țene se așază cu prestanța unei construcții artistice impunătoare şi complexe, în care biografia ficționalizată, reflecția filozofică și istoria culturală se împletesc într-o polifonie a sensurilor.
Cele trei volume care compun această operă denumite: Tinerețea poetului, Contradicția și Insula cu mai multe anotimpuri, se succed asemenea capitolelor unui destin, în care fiecare „anotimp” nu este doar o vârstă a omului, ci și o stare a conștiinței, o treaptă în urcușul lăuntric către cunoaștere și desăvârșire.
Personalitatea scriitorului Al Florin Țene, recunoscut pe plan național și internațional, imprimă romanului o aură de autenticitate și de autoritate morală. Scriitorul Al Florin Țene este un stâlp de referință în mediul literar și cultural românesc fiind deopotrivă poet, jurnalist, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, istoric și promotor cultural. Domnia sa este unul dintre falnicii stejarii ai literaturii române contemporane fiind Președinte- fondator al Ligii Scriitorilor Români, fondator a nenumărate reviste și cenacluri literare dar și părintele fondator al Zilei Limbii Române.
Pe parcursul anilor cele peste o sută de cărți de autor pe care le-a publicat au fost apreciate pentru stilul solemn, expresiile metaforice, bogăția imaginilor și puterea de creație extraordinară. Una dintre caracteristicile specifice geniului creator al scriitorului Al Florin Țene, pe care o întâlnim în mai multe dintre romanele sale este rafinata tehnică narativă intertextuală de tip “carte în carte”. Folosind fragmente din opere anterioare, precum și din scrieri ale altor creatori, creează un mic univers textual, un dialog permanent între planuri. Acest efect evocă imaginea lui Pascal despre om ca “trestie gânditoare”, o ființă fragilă, dar capabilă de reflecție profundă, pentru că intertextualitatea pe care o folosește nu este decorativă, ci cu adevărat funcțională deoarece amplifică universul narativ și îl ridică pe cititor din zona anecdotică în zona contemplativă.
ANOTIMPURILE POETULUI este, în esență, o călătorie, nu doar geografică, între România rurală și marile centre culturale, între ținuturi ardelene, oltene și orizonturi îndepărtate din Arabia Saudită, ci și o călătorie inițiatică. În spatele narațiunii se ghicește nu doar talentul unui prozator versat, ci și gândirea unui erudit filosof atent la sensurile adânci ale vieții și la raporturile subtile dintre om și timp, dintre memorie și vis, dintre materia aspră a realității și substanța diafană a idealului. Este o lucrare în care imaginile sunt construite cu minuțiozitate descriptivă, de la lumina satului la zgomotul străzilor bucureștene, de la asprimea deșertului la liniștea mănăstirii, și unde fiecare detaliu se înscrie într-o partitură narativă atent orchestrată.
Protagonistul romanului, poetul Mircea Tănăsescu, traversează nu doar spații, ci și încercări: greutăți, pierderi, contradicții, dar și revelații și împliniri. Drumul său este străbătut de întâlniri semnificative, în care figura mentorului Radu Albala se impune ca reper moral și intelectual. Într-o epocă în care modelele autentice par tot mai rare, romanul ANOTIMPURILE POETULUI reamintește cititorului de noblețea verticalității și de forța formativă a exemplului personal.
Romanul ANOTIMPURILE POETULUI se înscrie, fără dubiu, în genul Bildungsroman-ului, dar nu neapărat în forma sa tradițională a progresului exterior ci a Bildungsroman-ului reflexiv, lăuntric și confesiv, care depășește convențiile genului prin profunzimea etică și spirituală, în care dezvoltarea nu este măsurată doar prin carieră sau statut, ci prin maturizarea sufletească și profundele rafinări morale.
Conștiința eroului principal Mircea Tănăsescu navighează între trei etape ale vieții: tinerețe, contradicție și retragere monahală, iar fiecare volum devine astfel o nouă etapă de înțelegere a rostului uman. Cele trei volume ale acestei impunătoare construcții epice alcătuiesc împreună o rapsodie a devenirii umane, desfășurată pe registrele delicate ale bucuriei și pierderii, ale luptei și împăcării, ale căutării și regăsirii. Nu întâmplător, protagonistul, poetul Mircea Tănăsescu, străbate toate aceste etape nu ca un simplu personaj, ci ca o conștiință în dialog cu sine și cu eternitatea.
În plan etic, protagonistul se ridică la o înălțime rar întâlnită: nu răspunde răului cu rău, nu se lasă pradă resentimentului. „Cea mai mare răzbunare este să nu te asemeni cu cel ce ți-a făcut rău” scria Marcus Aurelius, iar acest adevăr pare să-i guverneze întreaga conduită. Fie că este poet, editor sau, mai târziu, monah, Mircea Tănăsescu practică blândețea ca formă de tărie, discernământul ca formă de apărare și dăruirea ca formă de împlinire.
Așa cum ne învață Sfântul Augustin, viața noastră este o ’’ călătorie a sufletului către odihna în Dumnezeu”, iar Mircea Tănăsescu urmează această cale cu o demnitate neclintită. Iubirea lui unică pentru soția pierdută, neatinsă de uitare, devine o formă de fidelitate absolută, o coloană de lumină care îl însoțește până la sfârșit. La fel de definitorie este înțelepciunea sa morală: el nu se răzbună, nu se lasă pradă patimii. „Nu cel ce lovește este puternic, ci cel ce nu se lasă învins de lovitură” ne amintește Seneca, iar această maximă pare înscrisă în însăși fibra personajului.
„Nu trăim pentru a poseda, ci pentru a fi”, ne amintește Blaise Pascal. Iar ANOTIMPURILE POETULUI nu este decât ilustrarea literară a acestui adevăr: ceea ce rămâne, la final, nu sunt banii, titlurile sau clădirile, ci ceea ce am iubit, ceea ce am dăruit și ceea ce am scris, fie cu stiloul, fie cu faptele noastre. Aceasta este și miza profundă a romanului: să ne facă să înțelegem că anotimpurile vieții nu se măsoară în timp, ci în rodul pe care l-am lăsat.
ANOTIMPURILE POETULUI nu este o carte care se citește în grabă. Ea cere răgaz, așa cum cer răgaz și anotimpurile pentru a-și împlini ciclul. Este o carte care se citește cu un creion în mână, nu pentru a sublinia intriga, ci pentru a păstra acele fraze care par să ne fi fost scrise nouă, personal. Și, poate, acesta este și rolul său: să ne facă să ne întrebăm, în tăcere, cât de vii suntem în fiecare anotimp al vieții noastre?!. Căci, așa cum spunea Rilke, „singurul drum este cel interior”.
Stimatul scriitor Al. Florin Țene nu descrie doar o viață, ci explică gândirea ei, nu oferă soluții, ci cheamă la reflecție. Romanul lui Al Florin Țene nu ne lasă cu răspunsuri închise, ci cu o invitație deschisă pentru că nu ne spune ce să gândim, ci ne arată cum să privim.
Prin bogăția tematică, amplitudinea geografică și profunzimea reflecției, romanul de față nu se prezintă doar precum o cronică a unei vieți, ci și ca meditație asupra condiției umane, asupra modului în care omul își scrie propriile anotimpuri prin alegeri, valori și credințe. Cititorul atent va recunoaște în paginile sale, ecouri din marea tradiție a romanului de formare, dar și un timbru distinct, inconfundabil, care aparține unui mare scriitor aflat în plenitudinea maturității creatoare.
Această extraordinară operă este și o carte a contrastelor între sat și oraș, între bogăție și sărăcie, dar dincolo de toate opozițiile, rămâne constantă chemarea spre valorile perene precum: onoare, credință, omenie, respectul pentru muncă și pentru demnitatea celuilalt. În acest sens, romanul devine un testament moral, o pledoarie pentru o viață trăită în acord cu principiile Evangheliei.
În actualitatea literară românească, ANOTIMPURILE POETULUI va rămâne cu siguranță un reper esențial pentru studiu, ca formă de meditație existențială.
La vârsta de 83 de ani, distinsul scriitor Al Florin Țene, figură emblematică a literaturii române contemporane, demonstrează prin acest roman-trilogie, că vârsta creativității nu este măsurată în ani, ci în intensitatea viziunii. Observăm nu doar forța sa incredibilă de a scrie, ci și harul său de a trasa, cu delicatețe și gravitate, harta unei vieți trăite în armonie cu idealul moral.
Trilogia ANOTIMPURILE POETULUI este un dialog între om și timp, între memorie și viitor, între cuvântul scris și cuvântul trăit. Este o lucrare ce se citește nu doar cu mintea, ci și cu sufletul, și care lasă cititorului, asemenea unei semințe de lumină, întrebarea esențială pe care Marcus Aurelius ar fi pus-o oricărui om de bună-credință: “Când îți vei număra anotimpurile, vei putea spune că ai înflorit în fiecare dintre ele?”
Aceasta este întrebarea cu care veți închide cartea și, poate, cu care veți deschide o altă etapă din propria existență.
Johnny Ciatloş Deak
Membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România
Senior Editor Globart Universum Publishing House, Montreal
