26.08.2025 COMUNICAT DE PRESĂ
Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expozițiilor Conservarea-restaurarea picturilor din colecția MNIR și Expoziția Națională de Postere Științifice „Conservare – Restaurare – Investigații”.
Vernisajul va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ora 18:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, București.
Cele două expoziții marchează 50 de ani de la înființarea laboratoarelor zonale de restaurare în România și se înscriu în proiectul aniversar RE.MNIR. Acesta a fost conceput de Secția Restaurare și Investigații Fizico-Chimice și Biologice, pentru a reuni inițiative tematice desfășurate cu acest prilej. Scopul lor este acela de a promova activitatea adesea discretă a specialiștilor care fac posibilă transmiterea patrimoniului material către generațiile viitoare.
În acest context, expoziția Conservarea-restaurarea picturilor din colecția MNIR aduce în atenție procesul complex prin care picturi semnate de nume de referință ale artei românești precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza, au fost „(re)aduse la viață” pentru a putea fi, din nou, prezentate publicului. Curatorii expoziției sunt dr. Romeo Gheorghiță (Universitatea Națională de Arte București) și Sorina Gheorghiță (Muzeul Național de Artă al României), experți în conservarea și restaurarea operelor de artă.

La rândul ei, Expoziția Națională de Postere Științifice „Conservare – Restaurare – Investigații”integrează contribuțiile specialiștilor din întreaga țară și arată provocările acestui domeniu, dar și soluțiile și metodele aplicate în salvarea și păstrarea patrimoniului cultural. Într-un format consacrat mediului profesional, dar rar accesibil publicului, aceasta ilustrează diversitatea patrimoniului cultural – picturi pe pânză și murale, lemn policrom, obiecte arheologice, carte veche, textile și mobilier – precum și complexitatea intervențiilor necesare pentru protejarea lor.
Departe de a fi o simplă înșiruire de lucrări, traseul expozițional a fost gândit să ofere vizitatorilor mai multe puncte de interes. Vitrinele prezintă dosare de restaurare și radiografii din arhivă, iar fiecare poster este fixat de un suport artistic creat de Mircea Modreanu. Expoziția este curatoriată de dr. Mădălina Voicu și Iuliana Știrbu, experți restauratori ai Muzeului Național de Istorie a României.
Cu această ocazie au fost editate cataloage expoziționale ce vor putea fi achiziționate de la magazinul din incinta muzeului, precum și online.
Cele două expoziții vor fi accesibile publicului la MNIR, în perioada septembrie 2025 – februarie 2026, putând fi vizitate de miercuri până duminică.
Parteneri: Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România (A.C.R.RO), Asociația pentru Protejarea Patrimoniului Mobil și Imobil, E T A J artist-run space
Parteneri Media: Agenția Națională de Presă Agerpres, Digi24, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM, Radio România Internațional, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Sponsori: Arexim, ANA ARE, PALO SANTO (Domeniile Panciu), Dacia Romanian Dinning, Zizin, Kooki
__________________________________________________________________________________
Despre MNIR:
Muzeul Naţional de Istorie a României este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, se află în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului.
Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru – din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50.000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un patrimoniu mult mai bogat (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporeşte anual).
În prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.