Prelegerea „Stilul Neoromânesc în interpretarea arhitecţilor şi constructorilor italieniˮ, la IRCCU Veneția

Comunicat

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în cadrul colaborării anuale cu Universitatea Politehnica din Timişoara şi a Masterclass-ului „Stili e linguaggi architettonici: architettura e design a Venezia” (28 iulie–1 august 2025), joi 31 iulie 2025, ora 13.00, în Sala de Conferinţe a Institutului, prelegerea Stilul Neoromânesc în interpretarea arhitecţilor şi constructorilor italieni, susţinută de Arh. dr. Paolo Tomasella (Centrul Regional pentru Patrimoniul Cultural din Friuli Venezia Giulia). Evenimentul este destinat studenţilor Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnica din Timişoara aflaţi în mobilitate de studiu la a 19-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia.

Studenţii arhitecţi vor descoperi însuşirea stilului Neoromânesc de către arhitecţii şi antreprenorii constructori italieni care şi-au început activitatea profesională în România înainte de Primul Război Mondial, afirmându-se în domeniul edilitar în spaţiul românesc şi obţinând, până către finele deceniului patru al secolului XX, rezultate remarcabile ce dăinuie până astăzi în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Predeal, Câmpina, etc. Dintre arhitecţii şi antreprenorii în construcţii italieni activi în România interbelică, prelegerea se va focaliza asupra unora dintre cei mai reprezentativi interpreţi ai stilului Neoromânesc.

Victor Asquini (1892–1969), a cărui familie era originară din Friuli, şi-a desfăşurat activitatea preponderent în capitala României. În perioada interbelică, Bucureştiul şi alte oraşe din România au devenit pentru mulţi tineri arhitecţi italieni o oportunitate de profesionalizare, mai ales în domeniul construcţiilor civile, datorită contribuţiei specialiştilor veniţi din străinătate pentru a-şi exercita profesia într-un mediu aflat în plină transformare şi dezvoltare. Aceştia au participat la materializarea etapei moderniste a arhitecturii româneşti.

Cesare Scoccimarro (1897–1953) a ajuns la începutul anului 1922 în capitala României, însoţit de Ermes Midena, care, ca şi el, era un arhitect proaspăt absolvent în căutare de oportunităţi de muncă. Cei doi au întreprins, foarte probabil, împreună călătoria în România şi cu siguranţă au fost aşteptaţi la Bucureşti de arhitectul Victor Asquini, care era vărul lui Midena. Cesare Scoccimarro a contribuit la realizarea unei serii de clădiri rezidenţiale în Bucureşti, al căror caracteristici arhitecturale sunt în mod evident Neromâneşti, colaborând în acest sens cu arhitectul Ştefan Dumitrescu. În 1923, Scoccimarro şi arhitectul Leon Silion au realizat proiectul pentru construirea unei clădiri cu opt etaje, cu spaţii comerciale la parter, ce a fost ridicată pe Bulevardului I. C. Brătianu: impunătorul Palat al Societăţii Acţiunea Economică a României, edificiu în stil Neromânesc finalizat în 1925, situat lângă biserica italiană din Bucureşti.

Geniale Fabbro (1879–1954), originar din Rauscedo (Pordenone), a fost antreprenor în construcţii activ în România primei jumătăţi a secolului al XX-lea. S-a impus în domeniul construcţiilor civile datorită extraordinarei capacităţi antreprenoriale şi abilităţilor sale profesionale, dovedindu-se un interpret inspirat al stilului arhitectural Neoromânesc. Familia Fabbro a decis să îi încredinţeze pe tânărul Geniale şi pe fratele său Romeo (1876–1957) lui Giuseppe şi Bernardo Tommasini, antreprenori din Vivaro, prezenţi în România încă din 1872. Fraţii Fabbro şi-au început ucenicia lucrând ca zidari sezonieri pe şantierele gestionate de antreprenorii din Vivaro. Începând din 1910, Fabbro a reuşit să pună bazele unei companii de construcţii proprii, iar lucrările de reparaţii ale clădirilor publice şi private au favorizat demararea şi dezvoltarea afacerii. Executarea corespunzătoare a lucrărilor contractate a constituit premisa pentru obţinerea de noi comenzi în domeniul lucrărilor publice. Primele comenzi venite din partea Ministerului Finanţelor au constituit temeiul pentru o specializare progresivă pe care Fabbro, în calitate de „maestru constructor de lucrări publice şi particulare”, a dobândit-o în domeniul construcţiilor destinate comanditarilor publici. Aceste oportunităţi l-au adus pe antreprenorul italian în contact cu arhitectul Statie Ciortan (1876–1940), în acei ani Director al Serviciului Tehnic al Ministerului Finanţelor. De la începutul anilor 1920 şi vreme de aproape două decenii, activitatea profesională a lui Fabbro a fost legată de cea a arhitectului Ciortan, care, elev al maestrului Ion Mincu, a fost unul dintre principalii promotori ai stilului Neoromânesc. În perioada 1927–1929, Fabbro a construit un complex de clădiri cu caracter rezidenţial, situat în cartierul Filaret din Bucureşti, proiectat de arhitectul Ciortan. Tot Fabbro a construit, în perioada 1930–1933, Casa de odihnă pentru funcţionarii Ministerului de Finanţe din staţiunea montană Predeal, o clădire în stil Neoromânesc ce poate fi considerată una dintre cele mai semnificative realizări ale antreprenorului italian în România. Rezultatele tehnice foarte bune şi aprecierile autorităţilor, îndeosebi ale conducerii Ministerului de Finanţe, au dus la consolidarea relaţiilor fructuoase ale lui Fabbro cu arhitectul român. Sub conducerea lui Statie Ciortan, Fabbro s-a implicat la Bucureşti în realizarea unei serii de clădiri civile, construcţii care se caracterizează prin soluţii inspirate, prin care o serie de elemente clasice se îmbină cu motive şi ornamente de origine populară. Abil în interpretarea stilului Neoromânesc, Fabbro a realizat numeroase construcţii private şi case de vacanţă la Predeal. Moartea arhitectului Ciortan, în 1940, şi consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial au afectat activitatea lui Fabbro. Astfel, în martie 1952, el a optat pentru repatrierea în Italia şi revenirea în Friuli, lăsând în România familia şi mare parte din bunurile materiale. Geniale Fabbro a murit la 31 decembrie 1954 la Rauscedo.

Stilul Neoromânesc a fost primul „limbaj arhitectonic” original care s-a impus în România modernă. S-a dezvoltat la sfârşitul secolului al XIX-lea, (şi) ca o contrapondere la eclectismul care se impunea în Europa. Stilul Neoromânesc s-a afirmat ca stil arhitectural cu o puternică încărcătură simbolică, care şi-a bazat fundamentele teoretice pe studiul arhitecturii istorice locale, civile şi religioase, propunând, inclusiv prin reinterpretarea elementelor figurative de origine bizantină, revenirea la tradiţiile decorative proprii arhitecturii populare, mediate de influenţele arhitecturii eclectice şi Art Déco contemporane. Printre principalii interpreţi şi promotori ai arhitecturii neoromâneşti îi putem aminti pe Ion Mincu (Focşani, 1852–Bucureşti, 1912), Petre Antonescu (Râmnicu Sărat, 1873–Bucureşti, 1965), Statie Ciortan (Roşiuţa,1876–Bucureşti, 1940) şi Toma Traian Socolescu (Ploieşti, 1883–Bucureşti, 1960), ale căror personalităţi remarcabile au reuşit să vitalizeze renaşterea intelectuală în domeniul proiectării şi construcţiilor civile, punând bazele teoretice ale stilului Neoromânesc. Arhitectura neoromânească a reuşit să se impună vreme de câteva decenii ca expresie a identităţii culturale naţionale şi a avut rolul de a stimula atât cercetarea sectorială, cât şi o mai bună cunoaştere a patrimoniului arhitectonic istoric românesc.

Paolo Tomasella, licenţiat în arhitectură la Universitatea IUAV de la Veneţia, arhitect şi doctor în arhitectură tehnică al Universităţii din Trieste, doctor în istorie al Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj-Napoca. În 1999 a fost bursier la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti şi la Universitatea Sfinţii Chiril şi Metodie din Skopje.Este preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Urbaniştilor, Peisagiştilor şi Conservatorilor din Provincia Pordenone pentru mandatul 2025–2029.Este expert la Centrul Regional pentru Patrimoniul Cultural din Friuli Venezia Giulia. A condus numeroase cercetări de specialitate şi a publicat volume, studii şi articole despre istoria arhitecturii şi a urbanismului în secolele XIX şi XX în zona balcanică şi danubiano–carpatică. Printre publicaţiile sale, menţionăm: Emigranti friulani in Romania dal 1860 ad oggi. Un protagonista ritrovato: Geniale Fabbro maestro costruttore, în colaborare cu Renzo Francesconi (Pordenone, 2007); Veneti in Romania, în colaborare cu Roberto Scagno şi Corina Tucu (Ravenna, 2008); La nostalgia della casta bellezza. Victor Asquini architetto e le famiglie di Majano in Romania (Udine, 2010); L’architettura contesa. Esperienze del moderno nella Venezia Giulia (Udine, 2021).

Sursa: ICR