25 C
Nürnberg, DE
April 30, 2025
Exclusiv

Scriitorii – cei care ating veșnicia prin cuvânt

“La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)

Astăzi, 3 martie, îi cinstim pe cei care au primit harul de a îmbrăca taina lumii în cuvinte. Scriitorii nu sunt doar truditori ai slovelor, ci și purtători ai unui dar divin, o flacără ce arde neîncetat, mistuindu-i și înălțându-i deopotrivă. Prin ei, Dumnezeu a ales să vorbească inimii omenești, să o mângâie, să o îndrume și să-i lase o amintire nepieritoare.

“Scrisul este un exil pe care ți-l alegi singur.” (Pablo Neruda)
În nopțile de veghe, când sufletul lor se apleacă peste file albe ca peste o rugă tăcută, scriitorii își lasă propria ființă pe hârtie. Ei sunt cei care își ard ființa în slove, cei care sângerează cerneală și trăiesc prin ceea ce dau lumii. Prin ei, lacrimile devin versuri, durerile se prefac în înțelepciune, iar iubirea capătă forma eternității.

“Fiecare scriitor construiește o catedrală din cuvinte.” (Antoine de Saint-Exupéry)
Ei sunt ziditorii de lumi, cei care ridică cetăți de visare, pun temelie credinței, iubirii și speranței. Prin scrierile lor, timpul își pierde hotarele, iar sufletele găsesc alinare și înțelepciune. În filele cărților se ascund răspunsuri la întrebări nespuse, ecouri ale unor glasuri din veacuri trecute și lumina celor ce vor veni.

“Nu noi alegem scrisul, ci el ne alege pe noi.” (Jorge Luis Borges)
Astăzi, să ne plecăm fruntea în fața celor care și-au oferit viața literelor, celor care au primit acest har și l-au dăruit lumii. Să-i cinstim pe cei care și-au așternut sufletul în cărți, pe cei care ne-au lăsat moștenire nu doar povești, ci și bucăți din veșnicie.

La mulți ani, făuritori de lumi! Fie ca lumina inspirației să vă însoțească mereu, iar cuvintele voastre să rămână mărturii ale frumosului și adevărului.

Nina Breazu

Related posts

Romanii de Pretutindeni, de Ziua lor, la Bucuresti, in Festivalul Aici-Acolo

Theodora-Raluca Paun

Poetul A.S. Pușkin, admirator al lui Tudor Vladimirescu și promotor al folclorului românesc!

Liliana Moldovan

Întru  unire, credință și speranță

Liliana Moldovan

Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu

Liliana Moldovan

Bucuria Prieteniei și Forța Inimii

Liliana Moldovan

Revolta eului într-o lume nebună

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy