13.3 C
Nürnberg, DE
September 11, 2026
Franța Institutul Cultural Român România

Turneul Cărturino poposește la ICR Paris: ateliere de lectură și ilustrație de carte, cu Mihai Buzea și Ioana Pârvan

Comunicat

În zilele de 12 și 13 septembrie, cei mai tineri cititori din capitala Franței și împrejurimi vor avea ocazia să descopere cărțile nominalizate la Premiile Cărturino 2026, să-i întâlnească pe cei implicați în realizarea lor și să participe la ateliere de lectură și ilustrație de carte, găzduite de Institutul Cultural Român de la Paris, alături de scriitorul Mihai Buzea și ilustratoarea Ioana Pârvan, autorii romanului pentru copii Pădurea Vrăjitoarei Mici.

Atelierele se vor desfășura în limba română, la sediul ICR Paris (1 rue de l’Exposition, 75007), în zilele de 12 și 13 septembrie 2026, în intervalul 10.00-12.00, și vor fi urmate de un moment de discuții cu părinții și profesorii prezenți (12.00-12.30), care va include o sesiune de întrebări și răspunsuri și o prezentare a recomandărilor și resurselor pentru încurajarea lecturii în familie și mediul școlar.

Pot participa copii cu vârste de peste 7 ani, pe bază de înscriere prealabilă, la adresa institut.roumain@gmail.com și online https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfgMdefEp5gMV8zlSudLq-FEfF3mhd0AjHr6GpfixDykQm5Ng/viewform. În cadrul atelierelor, copiii vor participa la jocuri și lecturi, vor dialoga cu invitații și vor descoperi cum se ilustrează o poveste, pornind de la acțiunea și personajele romanului pentru copii Pădurea Vrăjitoarei Mici.

Pădurea Vrăjitoarei Mici este un roman scurt și alert pentru copii de 7-10 ani. În centrul cărții se află o fetiță pe care tatăl ei o numește Pisicone și căreia ea însăși își spune fetița-licornă. Pisicone vorbește într-o limbă secretă cu arborii din pădurea de lângă casă, unde face incursiuni zilnice. O intrigă misterioasă îi leagă pe ilecși, troscoții japonezi, scoruși și Stejarul Mămică: prezența unei Vrăjitoare Mici, temută, dar și respectată. Povestea inteligentă are farmecul unui basm modern și candoarea Dumbravei minunate, dar este inspirată din întâmplări adevărate și menită să încurajeze reflecția asupra unor subiecte actuale, precum experiența migrației sau felul în care protejăm natura. Publicată în 2025 la editura Frontiera și nominalizată la Premiile Cărturino 2026, Pădurea Vrăjitoarei Mici este prima carte pentru copii a scriitorului și jurnalistului Mihai Buzea. Inspirată din întâmplări adevărate, cartea le propune copiilor o incursiune fascinantă în universul naturii, vasta experiență de arborist a autorului adăugând poveștii un interes suplimentar prin bogăția informațiilor pe care le oferă. Ilustrațiile cărții sunt spectaculoase prin simplitatea cromatică (doar roșu și negru) și minuțiozitatea desenului. Viziunea artistică a Ioanei Pârvan, designer grafic și ilustratoare liber-profesionistă care semnează conceptul grafic și ilustrația de copertă pentru cărțile dedicate educației din colecția METAfrontiera, a dat naștere unei lumi cu adevărat fermecate, așa cum o vede Pisicone, fetița din carte.

Sub îndrumarea Ioanei Pârvan, copiii participanți la ateliere vor fi invitați să recreeze universul fascinant al copacilor vorbitori din carte, iar după încheierea atelierelor vor putea prelungi în familie bucuriile lecturii în limba română prin intermediul cărților oferite în dar de Fundația Cărturești.

După estimările Fundației Cărturești, diaspora românească numără în prezent peste 400.000 de copii, pentru care legătura cu România se rezumă adesea la discuțiile de acasă și vacanțele la bunici. Turneul „Cărturino în diaspora“, organizat de Fundația Cărturești și finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, își dorește să aducă mai aproape de ei universul literaturii pentru copii în limba română, prin întâlnirea directă cu profesioniști în domeniu și descoperirea unor povești și a unor personaje cu care se pot identifica ușor. Turneul se desfășoară în opt țări europene – Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Belgia, Spania, Olanda și Republica Moldova -, etapa de la Paris beneficiind de sprijinul Institutului Cultural Român, al Ambasadei României în Franța și al Consulatului General al României la Paris.

Related posts

Institutul Cultural Român aduce filmul „Still Nia” în fața publicului berlinez

Ion Marius Tatomir

OLIMPIADA DE BENZI DESENATE Ediția a III-a, și-a desemnat câștigatorii

Ion Marius Tatomir

 Proiect dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Dezrobirii Romilor, la ICR Viena. 170 de ani de la dezrobirea romilor din Țările Române

Ion Marius Tatomir

Vernisajul expoziției „FREE CAMP 2026”, la Galeria Artotecii BMB

Ionela van Reez-Zota

Ziua noastra nationala….

Ion Marius Tatomir

Elevii din toată țara pornesc la „Vânătoarea de lectură în biblioteci”, ediția 2025-2026!

Ionela van Reez-Zota

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy