Ministerul Afacerilor Externe

Vizita la Londra a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu

Comunicat de presă

Data: 

 08.02.2026

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, va realiza o vizită de lucru la Londra, în perioada 9-10 februarie 2026. Vizita se înscrie în demersurile constante ale României de consolidare a dialogului politic și cooperării bilaterale extinse cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unul din cei mai importanți parteneri strategici ai țării noastre.

În cadrul vizitei, ministrul afacerilor externe va avea o întrevedere cu omologul său britanic, Yvette Cooper, în carul căreia vor fi abordate teme de interes comun, precum aprofundarea cooperării politico-diplomatice bilaterale, dezvoltarea relațiilor economice și sectoriale,  sprijinul pentru Ucraina, securitatea regională și euroatlantică.

Perspectivele de consolidare a cooperării parlamentare româno-britanice vor fi abordate de către ministrul Oana Țoiu cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România (All-Party Parliamentary Group for Romania – APPG).

Agenda vizitei include, totodată, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Londra, care va oferi ocazia discutării priorităților și preocupărilor cetățenilor români stabiliți în Regatul Unit.

Ministrul român al afacerilor externe va efectua o vizită și la Universitatea din Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română, finanțat de Guvernul României, proiect integrat în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică a prestigioasei universități. 

La Colegiul Trinity din Oxford, oficialul român va participa la dezbaterea „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs”, dedicată politicii externe în contextul crizelor actuale, cu accent pe contribuția României la eforturile dedicate consolidării securității, rezilienței democratice și stabilității regionale, precum și pe contribuția valoroasă a diasporei academice românești la promovarea expertizei și dialogului internațional.

Programul vizitei va include și o prelegere a ministrului Oana Țoiu la prestigiosul think-tank britanic Chatham House, unde va prezenta poziția României pe teme de actualitate, precum securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea rezilienței regionale și transatlantice. Demnitarul român va avea o intervenție și la Conferința „London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, găzduită de Ambasada României la Londra.

Vizita la Londra reconfirmă angajamentul ferm al României pentru dialog, cooperare și parteneriate solide, într-un context internațional marcat de provocări de securitate și transformări geopolitice semnificative. De asemenea, componenta substanțială de relaționare cu comunitatea românească se înscrie în linia eforturilor susținute depuse în ultimele luni în raport cu comunitățile de români din afara granițelor.

Related posts

Alegerea României ca Președinte al Consiliului Executiv al UNDP/UNFPA/UNOPS pentru 2026

Ion Marius Tatomir

Precizări de presă

Ion Marius Tatomir

România sprijină alte state membre UE în operațiunile de evacuare medicală din Fâșia Gaza

Ion Marius Tatomir

Vizita Alteței Sale Imperiale Hisako, Prințesa Takamado a Japoniei, în Pavilionul României la Expo 2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Vizita juriului pentru Premiile acordate Participanților internaționali la Expo2025 Osaka

Ion Marius Tatomir

Ministerul Afacerilor Externe lansează o nouă procedură de selecție pentru acordarea Premiului Național ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy