Pe când eram un adolescent dornic să descopăr lumea, am învățat alfabetul Morse pentru comunicarea la distanță. În codul Morse, semnalul de urgență este o secvență neîntreruptă de trei puncte / trei liniuțe / trei puncte – echivalentul literelor „SOS”. Fiind adesea asociat cu cuvintele „salvați sufletele noastre”, SOS indică o criză iminentă și nevoia de acțiune imediată. Săptămâna trecută, în ajunul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția, mulți oameni aveau sentimentul unei crize iminente.
În august 2015, când l-am întâlnit pentru prima dată pe Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, acesta mi-a spus: „Ați ajuns la New York într-un moment foarte interesant, pentru că plăcile tectonice ale geopoliticii încep să se miște”. Zece ani mai târziu și văzut de la Consiliul Europei din Strasbourg, îmi dau seama încă odată câtă dreptate a avut. În articolul „Despre democrație și revoluții industriale”, pe care l-am publicat în martie 2025, sugeram că există o relație biunivocă între revoluțiile industriale succesive și elitele economice aflate la putere, care poate contribui la înțelegerea ciclurilor geopolitice. Scriam atunci: „…Odată cu cea de-a treia revoluție industrială, elitele industriale au cedat puterea elitelor financiare, a căror prosperitate se bazează pe dezvoltarea serviciilor financiare și pe libera circulație a capitalurilor, care înfloresc într-o lume globalizată. După încheierea crizei Covid-19, lumea a intrat în cea de-a patra revoluție industrială, caracterizată de utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale, a platformelor digitale, interconectării, nanotehnologiei… Într-o astfel de lume, externalizarea producției și lanțurile lungi de aprovizionare nu mai sunt necesare, în timp ce protejarea piețelor și accesul la resurse critice devin vitale… Cea de-a patra revoluție industrială pare să readucă în prim-plan elitele industriale.”
Dintr-o perspectivă istorică, schimbări structurale precum cele la care asistam în prezent apar odată la un secol și ele pot fi disruptive. Este o perioadă de polarizare profundă și volatilitate geopolitică, cu multiple crize ce au loc concomitent și o concurență între principalii actori extinsă la noi domenii de confruntare – de la cursa geopolitică pentru spațiul extra-atmosferic, până la rivalitatea în domeniul inteligenței artificiale. Raportul Global Risks 2026, publicat de Forumul Economic Mondial înaintea reuniunii sale anuale, surprinde perspectivele a peste 1.300 de experți din întreaga lume: aceștia identifică confruntarea geoeconomică, conflictele armate între state, fenomenele meteorologice extreme, polarizarea societală, dezinformarea și informația eronată, drept cele mai presante riscuri în anul 2026. Erodarea drepturilor omului și a libertăților civice se află abia pe locul opt.
La Davos, cancelarul german Friedrich Merz a rezumat perfect această nouă realitate: „Ordinea mondială veche se destramă într-un ritm uluitor. Am intrat într-o eră a politicii marilor puteri. Noua lume a marilor puteri este fondată pe putere, autoritate și, atunci când este necesar, pe forță. Nu este un loc confortabil”, în timp ce președintele finlandez Alexander Stubb a caracterizat momentul drept o ruptură generațională în ordinea mondială și a îndemnat Europa să acționeze cu un „realism bazat pe valori”.
Într-un mesaj postat pe platforma X la 21 ianuarie, Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei, scria: „Anul acesta, starea de spirit la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial reflectă o lume aflată sub presiune. Tensiunile globale remodelează prioritățile. De aceea, tema acestui an – spiritul dialogului – este centrală. Europa trebuie să acorde prioritate unității sale: diversitatea este o forță, dar fragmentarea este o slăbiciune în fața șocurilor geopolitice.” El consideră că securitatea nu mai ține doar de frontiere sau bugete militare: „Linia frontului este peste tot, în instanțele noastre judiciare, în parlamentele noastre, în spațiul nostru informațional și în încrederea pe care oamenii o au în instituțiile publice. Într-un moment de reînarmare de amploarea celei din perioada Războiului Rece, Consiliul Europei joacă un rol central în asigurarea controlului democratic care conferă legitimitate securității.”
Un element important pe care se construiește încrederea este dreptul internațional – un set de tratate, convenții și reguli de conduită internațională acceptate prin voința politică a statelor. Însă dreptul internațional este un instrument viu, iar voința politică nu poate fi separată de relațiile de putere, la fel cum politica externă a unei țări nu poate fi separată de geografia sa. De exemplu, când a fost adoptată Carta Națiunilor Unite, în 1945, președintele Statelor Unite, Harry S. Truman, a spus clar: „Această Cartă… va fi extinsă și îmbunătățită pe măsură ce timpul trece… Schimbarea condițiilor mondiale va necesita reajustări.” De atunci, Carta ONU a fost modificată de trei ori și orice reformă de substanță a Consiliului de Securitate va necesita amendarea Cartei (în 2017-2018, am avut privilegiul de a co-prezida negocierile interguvernamentale din cadrul ONU privind Reforma Consiliului de Securitate).
Același lucru este valabil și pentru convențiile Consiliului Europei. După cum remarca recent la Strasbourg ministrul portughez de externe, Paulo Rangel: „Un exemplu este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a dovedit capacitatea de a se adapta și de a oferi răspunsuri inovatoare la noile provocări păstrându-și, în același timp, deplina independență… Cadrul juridic, practicile legale obișnuite și jurisprudența care ne-au servit odinioară drept ghid de încredere, nu pot rămâne neschimbate într-o epocă în care peisajul comunicării a fost profund transformat.”
Forumul de la Davos nu s-a dorit a fi o cameră a consensului, ci o oportunitate de a stimula un schimb real de opinii și creativitate, pentru depășirea diviziunilor. Iar acest obiectiv a fost formulat elocvent de prim-ministrul Canadei, Mark Carney: „Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce am numit ordinea internațională bazată pe reguli… Și, sub protecția acesteia, am putut promova politici externe bazate pe valori. Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă, că cei mai puternici invocau excepții atunci când le era convenabil, că regulile comerciale erau aplicate asimetric. Și știam că dreptul internațional se aplică cu rigoare variabilă, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei”.
Drept soluții, el propune investiții colective în reziliență, standarde comune pentru a reduce fragmentarea și complementaritate: „Pentru a ajuta la rezolvarea problemelor globale, trebuie să urmărim o geometrie variabilă, cu alte cuvinte, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune… Este vorba de construirea de coaliții care funcționează – problemă cu problema – cu parteneri care au suficiente puncte comune pentru a acționa împreună…, creând o rețea densă de conexiuni în comerț, investiții, cultură, pe care ne putem baza pentru provocări și oportunități viitoare… Știm că vechea ordine nu se va întoarce. Nostalgia nu este o strategie.”
Această abordare îmi amintește cuvintele președintelui Ronald Reagan, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Zilei – Z în Franța, la 6 iunie 1984: „Suntem legați de aceleași loialități, tradiții și credințe. Suntem legați de realitate. Puterea aliaților Americii este vitală pentru Statele Unite, iar garanția de securitate americană este esențială pentru libertatea continuă a democrațiilor europene. Am fost alături de voi atunci; suntem alături de voi acum. Speranțele voastre sunt speranțele noastre, iar destinul vostru este destinul nostru.”
Astăzi, la fel ca acum 40 de ani, unitatea transatlantică este esențială pentru a naviga prin turbulențe definite de schimbări geopolitice, economice și sociale. Asa cum declara președintele României, Nicușor Dan, la 23 ianuarie: „Relația transatlantică are o istorie care a adus stabilitate și prosperitate, fiind de o importanță crucială pentru Uniunea Europeană și pentru statele membre, inclusiv pentru România. Acesta este unul dintre mesajele cheie desprinse din discuțiile pe care le-am purtat seara trecută, la Bruxelles, împreună cu liderii europeni, prezenți la reuniunea informală a Consiliului European. Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea noastră și acționăm în consecință.”
În 21 ianuarie 2026, la Davos, președintele Donald J. Trump a afirmat același imperativ al consolidării alianțelor împotriva provocărilor globale: „Statele Unite țin foarte mult la cetățenii Europei… și credem profund în legăturile pe care le împărtășim… Explozia de prosperitate și progres care a construit Occidentul nu a provenit din codurile noastre fiscale; ea a provenit în cele din urmă din cultura noastră cu totul specială. Aceasta este moștenirea presantă pe care America și Europa o au în comun…”
Post Scriptum:
Reiau câteva idei pe care le-am scris în urmă cu 20 de ani, în capitolul „Profilul României în Uniunea Europeană”, din cartea mea „Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene” (Editura C.H. Beck, București, 2008; volumul este inclus în colecția Parlamentului European „100 Books on Europe to Remember”):
“…Un statut de ţară mare („cel mai mic dintre cei mari în UE”) presupune mai mult decât o voinţă bazată pe dimensiune geografică şi populaţie. El poate deveni realitate doar dacă ne potenţăm interesele prin intermediul unui „sistem de alianţe cu geometrie variabilă”, gândit în cadrul „matricei multilateraliste”, deoarece avantajul poziţiei geografice, al dimensiunii şi populaţiei îşi poate pierde relevanţa dacă rolul pe care ne propunem să ni-l asumăm nu este susţinut de ceilalţi jucători. Am putea numi acest mod de acţiune „multilateralism cu geometrie variabilă”.
„Multilateralism”, pentru că el constă în identificarea acelor posibilităţi de alianţe care să ne permită atingerea obiectivelor prin atragerea sprijinului statelor ce au abordări similare sau apropiate, astfel încât, împreună, să putem obţine majoritatea calificată necesară în Consiliul UE. „Geometrie variabilă”, deoarece alianţele se pot structura diferit în funcţie de interese, iar acestea diferă de la un domeniu la altul. Atingerea obiectivelor presupune identificarea acestor poziţii comune şi realizarea unor alianţe relativ stabile în timp, cu respectarea uneia din regulile nescrise ale UE, aceea că un stat nu se poate regăsi, în mod repetat, în minoritate. Adesea, coincidenţa intereselor este favorizată de proximitatea geografică, dar complementaritatea ofertelor joacă şi ea un rol important.
Cu cât miza este mai mare, cu atât alianţa trebuie să fie mai largă, iar tactica compromisului şi compensaţiei mai bine pusă la punct. Devine, de aceea, utilă realizarea unei „hărţi a intereselor comune”, care să fixeze modul în care se plasează ceilalţi parteneri faţă de dosarele ce prezintă un interes particular pentru România, după care se pot creiona potenţiale linii de alianţe cu geometrie variabilă,”
Dr. Ion I. Jinga
Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.
