ALBA IULIA ne vine, din prelunga viețuire
Când înțelepciunea vremii ne-a-nvățat să vrem unire,
Că doar ea și dorul țării ne vor da sfânta putere
Ca să ținem laolaltă, moștenita cea avere.
În unire și-n virtute au luptat la Segetuza
Moșii și strămoșii noștri, să ne lase-n vatră spuza
Flăcării ce va aprinde focul jertfei pentru noi,
Ca să fim, când vremea cere, ne-nfricați și bravi eroi.
Zid am fost cu domnul MIRCEA în mirare și în fală,
Când în vale, la Rovine, mândra armie-otomană
A pierit în smârcul bălții de al nostru larg avânt,
Ce-a fost dorul libertății, care nu e vorbă-n vânt.
Domnul ȘTEFAN, cât trăit-a, tot purtatu-ne-a-n războaie
Să știm gustul libertății și-al nost’ braț să nu se-nmoaie,
Să ne ’nalțe-n fala lumii, toți din jurul lui să știe
Că cea nație română, este vifor la mânie.
Cu MIHAI, VITEAZUL nostru, am fost steauă în urcare,
Pildă la viitorime cum frumosul gând nu moare
Când e vorba ca norodul risipit să se unească,
Și sub mână domnitoare țara asta să renască.
Tot așa ne spuse CUZA, că unirea e putere
Și că țara strânsă-ntruna niciodată nu va piere
Când viața vamă dată, e plătita libertate,
Iară cei rămați în humă, de onoare-ave-vor parte.
*
Ridicați drapelul țării peste vechile morminte
Unde-și dorm vecia lungă, toți eroii dinainte,
Ce și-au dat viața vamă în vâltoarea unor lupte
Țării, neamului și lumii, în onoare și-n virtute.
Și în lacrima din suflet puneți rugă de iertare
Ca-n pomelnicul durerii aibă parte fiecare,
De o sfântă plecăciune ce din inimă le-om face,
Că trăim sfinția clipei, bucurându-ne de pace.
MIRCEA DORIN ISTRATE
