22.2 C
Nürnberg, DE
September 8, 2025
Preşedinţia României

Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis cu ocazia Serbărilor Naționale de la Țebea 2025

07 septembrie 2025

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică, 7 septembrie 2025, un mesaj cu ocazia Serbărilor Naționale de la Țebea 2025. Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, Consilier de Stat – Departamentul Securității Naționale – Secretarul CSAT.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Comemorăm astăzi una dintre cele mai reprezentative personalități istorice ale națiunii române. Avram Iancu a rămas în istorie ca o figură legendară, iar numele său a devenit sinonim cu lupta pentru afirmarea identității poporului nostru.

Este emoționant că, în fiecare an, ceremoniile organizate pentru „Crăișorul Munților” aduc laolaltă români de toate vârstele care vin la Țebea din întreaga țară pentru a omagia memoria celui care a avut o contribuție atât de importantă la formarea conștiinței noastre naționale.

În acest fel, tradițiile României sunt protejate și transmise mai departe, iar trecutul devine un reper pentru a ne reaminti că suntem o națiune puternică. Prezența numeroasă la aceste Serbări Naționale dovedește că liantul între generații este viu, iar atașamentul pentru valorile naționale este o temelie solidă pe care România să-și continue modernizarea și consolidarea democratică, ca membru important al Uniunii Europene și al NATO.

Idealurile lui Avram Iancu rămân actuale într-o lume în care diviziunile etnice și sociale continuă să existe.

Privind la contextul internațional dificil de astăzi, putem să înțelegem mai bine puterea exemplului său, curajul de a apăra drepturile, libertatea și demnitatea fiecăruia. Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, chiar la granița țării noastre, reprezintă o amenințare majoră pentru stabilitatea globală. România trebuie să fie alături de poporul ucrainean greu încercat și să contribuie la securitatea regională, printr-o cooperare strânsă cu partenerii europeni și cu Statele Unite ale Americii.

Este important să păstrăm vie memoria lui Avram Iancu nu doar ca pe o filă de istorie semnificativă pentru noi, ci ca pe un îndemn pentru prezent. Avem nevoie să arătăm, prin fapte și decizii, că România este o țară a solidarității, a toleranței și a încrederii în viitor.

Moștenirea lui Avram Iancu să ne inspire în efortul de a construi o Românie modernă, puternică și respectată, parte a marii familii europene și a lumii democratice.

Sursa: Președinția României

Related posts

Consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare

Moderator1

Consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare

Moderator1

Declarațiile de presă comune ale Președintelui României, Nicușor Dan, cu Președintele Consiliului European, António Costa

Moderator1

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Moderator1

Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan

Moderator1

Conferința de presă comună a Președintelui României, Nicușor Dan, cu Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul vizitei la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” și la Portul Militar Constanța

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy