29 Mai 2025
Sute de elevi și de studenți clujeni au participat alături de cercetătorii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, la Maratonul Istoriei, ediția a IV-a, cu tema „Mihai Eminescu și Istoria”,în data de 29 mai 2025.
Maratonul, desfășurat pe durata a 12 ore, la sediul institutelor Academiei Române din Cluj-Napoca, a fost inițiat, în urmă cu patru ani, de Institutul de Istorie „George Barițiu”, care este principalul organizator, alături de Centrul de Studii Transilvane, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Consiliul Județean Cluj. Manifestarea a luat nașterea din dorința de a apropia cercetătorii științifici de tânăra generație, dar și din năzuința aprofundării valorilor morale și spirituale de către tineri.


Ediția 2025, dedicată „Anului Cultural Mihai Eminescu”, și-a propus să stimuleze interesul participanților față istorie și literatură și să sublinieze adânca însemnătate a lui Mihai Eminescu pentru identitatea noastră spirituală, reflectată în nenumăratele studii științifice consacrate operei și personalității sale de către critici, istorici și cercetători români și străini.
Organizat în format de ștafetă, Maratonul Istoriei a presupus întâlniri ale grupurilor de elevi, studenți și chiar seniori cu cercetătorii, în care fiecare a devenit, pe rând, protagonist. Cercetătorii au prezentat activitatea institutelor, iar tinerii participanți au oferit propriul program: prezentări, scenete de teatru, recitaluri.
Participanții la ediția din acest an au fost recompensați cu volumul „Eminescu – 100 de poeme alese”, un omagiu editorial adus de Editura Școala Ardeleană la 175 de ani de la nașterea poetului național al românilor, volum tipărit special pentru această ediție a Maratonului Istoriei, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj.Emoționați, entuziaști și încrezători, cercetătorii de la Institutul de Istorie „George Barițiu” își reafirmă optimismul și prietenia față de tânăra generație:
„Ne bucurăm nespus că, an de an, Elevii de Aur ai Transilvaniei aleg să ne treacă pragul, consolidându-ne convingerea că locul istoricilor este în comunitate, iar istoria pe care o scriem trebuie împărtășită cât mai multor oameni.


Ca un tribut de prețuire față de tinerii noștri prieteni — și, suntem convinși, viitorii noștri colegi — Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, va consolida punțile de legătură cu școlile clujene și cu elevii pasionați de istorie. Astfel, pe platforma noastră de comunicare, școlile partenere și Elevii de Aur ai Clujului și ai Transilvaniei se vor regăsi cât mai des cu putință.
În acest fel, comunitatea academică — și nu numai — îi va cunoaște mai bine pe elevii care, an de an, ne vizitează și care, în școlile lor, se remarcă prin rezultate deosebite: olimpiade, proiecte și concursuri dintre cele mai variate.


Dincolo de munca, medaliile și premiile lor, care ne fac de fiecare dată să fim foarte mândri de ei, recunoașterea și promovarea acestora în comunitate este o datorie a noastră, a tuturor. Performanțele lor remarcabile reprezintă o certitudine că viitorul acestei țări este pe mâini bune.
Noi, comunitatea cercetătorilor de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române și de la Centrul de Studii Transilvane, organizatori ai Maratonului Istoriei, suntem mândri și recunoscători că asemenea tineri de mare perspectivă aleg să vină, constant, alături de noi.
Îi așteptăm mereu cu drag, iar porțile noastre le vor fi întotdeauna deschise!”


În activitățile educaționale au fost implicați peste 300 de participanți, elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca: Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „George Barițiu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dar și din mediul rural: Școala Gimnazială „George Barițiu” Jucu de Sus. Acestora li se vor alătura grupuri de studenți din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, dar și elevi din cadrul Școlii de agenți de poliție „Septimiu Mureșan”.
În activitățile educaționale au fost implicați peste 300 de participanți, elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca: Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „George Barițiu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dar și din mediul rural: Școala Gimnazială „George Barițiu” Jucu de Sus. Acestora li se vor alătura grupuri de studenți din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, dar și elevi din cadrul Școlii de agenți de poliție „Septimiu Mureșan”.
Partener media:
Radio Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – UZPR

Interviurile AUDIO pot fi urmărite accesând linkul
https://radiouzpr.podbean.com/
Reporteri:
– Andreea Beatrix Pantiloi, specialist comunicare și relații publice, Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române
– studentele Alexia Biro, Bianca Frâncu, Alexandra Avramescu, Evelina Subțirelu și Ana Buruian din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Departamentul de Jurnalism și Media Digitală
Maratonul Istoriei. Mihai Eminescu și Istoria a fost susținut de:
– Asociația de Sprijin a Activității Inspectoratului Școlar Județean Cluj
– Asociația Societatea Istorică „George Barițiu” Cluj-Napoca
– Universitatea „Babeș-Bolyai”, prin Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării, Departamentul de Jurnalism și Media Digitală
– Despărțământul ASTRA – Cluj-Napoca
– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca
– Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Adresăm mulțumiri pentru informațiile și imaginile difuzatedrd. Andreea Beatrix Pantiloi, specialist comunicare și relații publice,Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române.Academia Română – Comunicare și imagine publică