Institutul Cultural Român

Ziua Europei sărbătorită în Republica Moldova: Concert extraordinar al European Union Youth Orchestra la Castel Mimi

Comunicat

Cu ocazia Zilei Europei, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) va susține un concert de excepție în Republica Moldova, pe 9 mai 2025, începând cu ora 18:00, în cadrul spectaculos al Castelului Mimi.

Sub bagheta dirijorului Jakub Przybycień — fost membru EUYO și finalist al prestigiosului Premiu Herbert von Karajan 2025 — tinerii muzicieni europeni vor interpreta lucrări de Enescu, Beethoven și Bartók.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Ministerului Culturii din Republica Moldova și al Fundației Constantin Mimi și subliniază angajamentul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova. Prezența Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene în Republica Moldova reprezintă un simbol puternic al solidarității europene, într-un moment de reafirmare a valorilor comune, în contextul geopolitic actual marcat de consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Sărbătorirea Zilei Europei prin muzică, alături de Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, pentru prima dată în Republica Moldova, este mai mult decât un concert — este un gest profund de solidaritate și încredere în viitorul european al acestei țări. În sunetul acestor tineri muzicieni se regăsește un mesaj limpede: împărtășim aceleași valori, visăm împreună și aparținem aceluiași spațiu cultural european, în care arta construiește punți și întărește legături.” a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Prezența, în premieră, a Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene în Republica Moldova, chiar de Ziua Europei, este o dovadă grăitoare a solidarității europene și a susținerii ferme pentru parcursul european al Republicii Moldova. Acest concert extraordinar confirmă, prin forța muzicii, că facem cu toții parte dintr-un spațiu cultural comun european, construit pe valori împărtășite, colaborare și speranță.” a declarat Sergiu Prodan, ministrul culturii din Republica Moldova.

Institutul Cultural Român, prin activitățile sale în Republica Moldova, a derulat peste 300 de proiecte culturale în ultimii cinci ani, promovând valorile Uniunii Europene și sprijinind integrarea culturală a Republicii Moldova în contextul european. Concertul EUYO reprezintă o continuare firească a acestui demers, fiind un pilon important în consolidarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova.

Fondată în 1976 prin votul unanim al Parlamentului European, EUYO este singura orchestră care reunește muzicieni din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Cu sprijinul programului Creative Europe, EUYO a fost recunoscută drept „European Cultural Diplomat of the Year” (2018) și „European Cultural Brand of the Year” (2020), devenind un veritabil ambasador cultural european. Recent, EUYO s-a întors din turneul Inspiring the Future, parte a programului cultural al Președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. Concertul de la Castelul Mimi face parte dintr-un sezon bogat în evenimente al EUYO, printre care se numără participarea la Expoziția Mondială Osaka, Europa-Staatspreis de la Viena, Europa-Forum Wachau și inițiativa Remembering for the Future în Austria.

În 2024, presa internațională a elogiat Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, descriind-o drept „strălucitoare” (ArtsDesk), „un ansamblu magnific care merită fiecare efort și fiecare bănuț” (Klassik Begeistert), „convingătoare atât din punct de vedere artistic, cât și uman” (Luzerner Zeitung), „capabilă să ridice publicul în picioare din adâncul sufletului” (ConcertoNet) și „uimitoare” (Giornale della Musica). Tinerii muzicieni ai EUYO sunt viitorii lideri culturali ai Europei. Excelența lor artistică inspiră publicul la fiecare apariție pe scenă — fiind o dovadă vie că, prin colaborare, arta poate uni mai puternic decât orice diferență.

Accesul la concert se face pe bază de bilet, în limita locurilor disponibile. Toate locurile sunt pe scaune. Biletele pot fi achiziționate online, prin platforma: https://iticket.md/event/concert-extraordinar-de-ziua-europei-eu-youth-orchestra-la-castel-mimi.

Pentru reprezentanții presei, accesul se face pe bază de acreditare prealabilă. Jurnaliștii interesați sunt rugați să trimită solicitările de acreditare până cel târziu la data de 6 mai 2025, la adresa de e-mail: biroul.presa@icr.ro. Solicitarea trebuie să conțină numele complet, instituția media, datele de contact și o copie scanată a legitimației de presă.

Castelul Mimi din Bulboaca, Republica Moldova, a găzduit cea de a doua reuniune a comunității politice europene și a adus laolaltă 45 de lideri europeni, nu doar din cele 27 de state membre UE. De asemenea, la reuniunea de la Castel Mimi din 2023 au participat președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și președinta Parlamentului European.

Fundația Constantin Mimi a fost creată pentru a promova valorile și patrimoniul cultural național și pentru a contribui la creșterea nivelului de viață prin promovarea principiilor de dezvoltare sustenabilă regională. Organizat de Fundația Constantin Mimi în aer liber, festivalul VinOpera aduce pe scenă artiști de operă și muzică clasică care interpretează arii celebre, în timp ce oaspeții se bucură de vinurile premiate ale castelului.

Vă așteptăm cu drag la un concert care celebrează unitatea, talentul și spiritul european!

Sursa: ICR

Related posts

ICR invită specialiștii din domeniul culturii scrise să își depună candidaturile ca evaluatori în sesiunea ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN, 2025

Moderator1

“SHATTERED: Artists Inspired by Artists” Launches in New York

Moderator1

Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din aprilie

Moderator1

Accademia di Romania in Roma celebrează Ziua Femeii cu Ana Blandiana și Sidonia Drăgușanu – Voci literare feminine la editura Elliot

Moderator1

„Din zbor. Bisericile fortificate din Transilvania” – expoziție de fotografie la Katowice

Moderator1

Experience the Unfiltered Intensity of “Lungs” at the Romanian Cultural Institute

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy