Exclusiv

Vizită de lucru în Republica Italiană, 26-28 aprilie 2024

Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Gheorghe Cârciu, a efectuat o vizită de lucru în perioada 26–28 aprilie 2024, în Republica Italiană.

Cu acest prilej, au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești din Italia, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu cei ai consulatelor generale, la Milano și la Torino.

În cursul întâlnirii de vineri, 26 aprilie 2024, găzduită de Consulatul General din Milano, cu reprezentanții comunității românești, demnitarul DRP a reamintit importanța dialogului în realizarea proiectelor pentru românii din diaspora. Acesta a mulțumit membrilor comunității pentru modul în care păstrează identitatea națională, dar și pentru puterea de muncă și ambiția, prin care noi, românii, contribuim peste tot în Europa, și nu numai la dezvoltarea comunităților din țările-gazdă, ci și a țării-mamă. „Voi continua să le fiu alături prin proiectele dedicate lor și familiilor acestora, Ziua Românilor de Pretutindeni, Taberele ARC și multe altele din cadrul DRP”, a mai spus secretarul de stat pentru românii de pretutindeni.

Ziua de sâmbătă, 27 aprilie 2024, a debutat cu participarea la un spectacol susținut de către elevii Centrului de Cultură și Tradiție Italo-Românească, la Torino.

Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat: „M-am bucurat să văd cum românii din Torino poartă în sufletele lor o bucată din patria mamă prin activitatea Centrului de Cultură și Tradiție Italo-Românească. Am cunoscut oameni frumoși și talentați. Unii care au cântat despre dulcea Românie, alții care au mâini de aur și fac din meșteșug o artă. Dar și români pentru care poezia românească este o comoară pe care am descoperit-o și eu astăzi în versurile recitate cu pasiune. Am fost impresionat de dragostea și devotamentul acestora pentru păstrarea tradițiilor românești, iar eu voi face tot posibilul să îi sprijin și să le fiu alături și la bine, dar mai ales la greu.”

A urmat o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, organizată la sediul Consulatului General din Torino. În cursul acestei întrevederi a fost subliniată nevoia de stabilitate și sprijin din partea statului român. Centrele comunitare, subordonate DRP, devin punți de legătură între tradiție și progres, implicarea cât mai activă a tinerelor generații trebuind să fie încurajată și susținută.

În cea de-a treia zi a vizitei, 28 aprilie 2024, Duminica Floriilor, demnitarul DRP a participat, alături de românii din regiune și de reprezentanți ai clerului, la Sfânta Liturghie prin care s-a celebrat Intrarea Domnului în Ierusalim, și care a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de Părintele Marius Floricu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române Moncalieri din Torino. Slujba s-a terminat cu calde urări de „La mulți ani!” adresate tuturor sărbătoriților.

***

Comunicatul de presă și fotografiile realizate în timpul vizitei sunt disponibile pe site-ul DRP, la acest link:  https://dprp.gov.ro/web/comunicate/vizita-de-lucru-in-republica-italiana-26-28-aprilie-2024/

Related posts

Ziua iei și a portului popular : Poezii de Mircea Dorin Istrate

Liliana Moldovan

PREMIANȚII CONCURSULUI „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 3-a, 2021), organizat de LSR – Filiala Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș

Liliana Moldovan

Se redeschide stagiunea cenaclului literar”Artur Silvestri„al Ligii Scriitorilor 

Liliana Moldovan

Panait Istrati – un scriitor izolat de Komintern pentru că a spus adevărul despre URSS

Liliana Moldovan

 Rusia trebuie să fie ajutată să devină o colonie a Asiei

Liliana Moldovan

Steagul de luptă al lui Avram Iancu – o dezbatere neclarificată

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy