15 C
Nürnberg, DE
September 3, 2025
Cultură

Comunicat de presă: Încheierea Proiectului Transfrontalier „Carte pentru Basarabia”, Galați, România-Micleușeni, Strășeni, Republica Moldova. O Inițiativă de Succes în Sprijinul Culturii și Educației

În data de 20 aprilie 2024 vom marca cu bucurie și satisfacție finalizarea cu succes a proiectului transfrontalier „Carte pentru Basarabia”, o colaborare deosebită între Asociația „Noi-Implicare, Reușită” din municipiul Galați, președinte Elena Georgiana Andone, Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din comuna Gura Camencii, raionul Florești, președinte Prof. Liliana Tcaciuc și Școala Gimnazială „Ion Creangă” din satul Micleușeni, raionul Strășeni, director Silvia Lozovanu.

    Scopul acestui proiect a fost de a promova cultura și educația în regiunea transfrontalieră, concentrându-se pe dezvoltarea și îmbunătățirea accesului la literatură și resurse educaționale în Republica Moldova. Pe parcursul implementării sale, „Carte pentru Basarabia” și-a propus să ofere sprijin comunităților școlare, bibliotecilor și instituțiilor culturale din diferite regiuni, contribuind astfel la îmbogățirea resurselor și accesului la cunoaștere.

    Echipa de coordonare a proiectului dorește să mulțumească tuturor partenerilor, donatorilor și voluntarilor implicați, precum și beneficiarilor și comunităților care au primit cu brațele deschise această inițiativă. Succesul acestui proiect nu ar fi fost posibil fără angajamentul și sprijinul tuturor celor implicați.

   „Carte pentru Basarabia” a fost mai mult decât un proiect – a fost o manifestare a solidarității transfrontaliere și a dorinței noastre comune de a promova educația și cultura în comunitățile noastre. Ne angajăm să continuăm să susținem astfel de inițiative și să cultivăm schimburile culturale și educaționale între țările noastre.

Cu deosebită considerație,

Prof. Liliana Tcaciuc ,

președinta Asociației Obștești „Luceafărul Răutului” din comuna Gura Camencii,

raionul Florești, Republica Moldova

Related posts

Deschiderea expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, la Muzeul Național de Istorie a României

Moderator1

Toamna, de Cosmisian

Theodora-Raluca Paun

Academia Europeană de vară SCHENGEN –LUXEMBURG ,,FĂRĂ FRONTIERE / WITHOUT BORDERS” 21 – 26 August 2023

Moderator1

Comunicat de presă – Expoziție de pictură – Global Art Project for Peace la Sediul Central  „Mihail Sadoveanu”

Theodora-Raluca Paun

Vreme de o lună, Brașovul devine o imensă galerie de artă. Din 1 octombrie începe BIENALA ALBASTRĂ, ediția a treia!

Moderator1

“Bancuri, nu glumă” cu profesorul de matematică Vasile Nechita

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy