Dincolo de vis
E o literă tandră
Evadată din suflet, cuprinsă de ploaie
Ce-o așază pe foaia amețită de dor,
E o căutare asiduă prin verdele vieții,
Albastrul veghează în tăcerea-i eternă,
Pământul mângâiat de cuvinte îmbrăcate-n iubire,
Dincolo de mine, dincolo de noi,
Freamătă sfidând orizontul cu răsuflarea-i fierbinte.
Dincolo de vis, dincolo de toate
E o poezie născută din clipa de ieri
Ce a răvnit la clipa de azi,
Totul e firesc, totul e trăire, pură amintire dintr-o primăvară
Cu aripi lumină ce fălfâie-n zare,
Deschizând iar calea de dincolo de secunda
Care vorbește la tribuna tăcerii din inima
Ce susține respirația ce separă profanul de sacru.
Poezie de Irina-Cristina Tenu
