scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.
https://www.sibfest.ro/ro/homepage-127/events/aplauze-pentru-poet-pe-scena
https://www.entertix.ro/tickets/16407/aplauze-pentru-poet-pe-scena-a-hand-for-the-poet-28-june-2023-filarmonica-de-stat-sibiu.html
”Spectacolul acesta este ca un dar pentru mine. Am avut premiera în ianuarie, la Universitatea de Muzică din București, fiind dedicată atunci Zilei Culturii Naționale. Am rămas multă vreme cu energia pe care mi-au dat-o cei aflați în sală. A fost o sală plină și m-am hrănit pur și simplu cu emoțiile spectatorilor. Acum, spectacolul este deja așezat, am repetat îndelung cu Eduard, sper să se instituie această emoție puternică și la Sibiu, în preajma zilei marii treceri a lui Eminescu”, a spusactrița Rodica Mandache.
Spectacolul este completat de proiecții cu actori reper – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Constantin Chiriac, Ştefan Bănică, Alexandru Repan şi, într-o intervenţie de arhivă, Ion Caramitru – nume mari ale scenei românești, participante la proiectul Aplauze pentru poet, în rostiri de referință ale versurilor unor poeți români clasici: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, George Topârceanu, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Tânărul actor Eduard Păuna dedică acest spectacol unei generații care se apropie mai greu de poezie, generația Z: „Sunt entuziasmat că joc în acest spectacol și că am onoarea să apar într-un festival atât de mare precum FITS. Sunt recunoscător că pot să împart din nou scena cu doamna Rodica Mandache și Cătălin Răducanu. Acesta este un spectacol care ar putea să îi facă pe tineri să exploreze mai mult poezia. Așa că îi invit pe toți cei din generația mea, care se vor afla la Sibiu la final de iunie, să vină să asculte poezie spusă pe scenă. Merită încercat”, a declaratactorul Eduard Păuna.
Un experiment inedit și sinergic: poezie recitată pe scenă și în înregistrări video și muzică interpretată la pian și țambal, într-o sală de concert. „Este un spectacol cu suflet și cu emoții autentice, sunt convins că publicul va fi captivat de trăirile oferite de noi, artiștii. Abia aștept să mă întâlnesc cu spectatorii unui Festival de o asemenea anvergură internațională”, a adăugat Cătălin Răducanu.
Proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă este un spectacol multimedia complex, după o idee de Ovidiu Miculescu, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, video Virgil Oprina, regia scenică Diana Mihailopol, producător Adina Dragomir. Aplauze pentru poet este un proiect pentru promovarea poeziei românești, în țară și peste hotare, conceput inițial online, în perioada pandemiei, care s-a dezvoltat ulterior în reprezentații mixte diverse, pe scene prestigioase precum Teatrul Național București sau Teatrul Stela Popescu.
Spectacol prezentat în limba română, cu titraj în limba engleză
Durata: 60 min (fără pauză)
Bilete pe www.entertix.ro, www.sibfest.ro
Proiect realizat cu sprijinul JTI
Producător The Culture Club
Partener principal Pro Contemporania
Parteneri: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, România TV, Mediatrust, Liternet, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Agenția de carte.