Cartea ,, FOCUL DIN NOI,, este o inimă plină de iubire ce luminează și încălzește pe cel ce este iubit sau iubește. Iubirea este un dar în mâna ce o primește și tot un dar este în mâna ce dăruiește iubire. Dacă există și există ,, arta conversației,,, tot așa o artă este să iubești și să fii iubit . Iubirea este cel mai frumos sentiment , cel mai complex , este liant și creator de valori umane și este unicat prin puterea de a ajunge, a locui în sufletul fiecărui om cu propria amprentă. Lipsa,, iubirii,, are diverse și grele consecințe.
Cartea ,, FOCUL DIN NOI,, o mărturie de ,, puterea iubirii,, care a unit cuvintele însuflețindu-le în poezie și a unit culoarea culorile pe pânza tablourilor ce-și conturează imaginea la fiecare atingere de vers, când trebuie să unească două suflete care sunt: ,, Văpăi de simțiri legate în soartă/Dragoste,dor, regrete și împliniri,,. M-am așezat lângă sufletul poeziilor semnate Mihaela CD, ca lângă un șemineu .Vroiam să-mi încălzesc înfriguratul meu suflet cu flacăra ,, Focul(ui) din noi,, care m-a luminat, m-a încălzi și a rămas aprinsă pe tot parcursul lecturii, ca o flacără olimpică . Nu este ușor să pătrunzi în sufletul nimănui, chiar și în sufletul unui cititor. Cu atât mai mult în sufletele artiștilor. O formă de manifestare a iubirii din partea acestei cărți este că m-a primit în sufletul ei , prin a mă lăsa să-i citesc poeziile, să-i privesc tablourile, simțind muzicalitatea trăirilor prin ,, FOCUL DIN NOI,, . În această carte sunt poezii care au urcat treptele din sufletul autoarei Mihaela CD și picturi înălțate de pe șevaletul pictorului Mircea Ruștiuc pentru a fi inserate în pagini de carte, apoi să ajungă la sufletul noastre de cititor, privitor, iubitor.
O vioară(pag.10) în stare de incandescență primește arcușul hiperbolizat , ,, PE CORZILE SUFLETULUI,, alintând cu atingerea lui ,, prețioase partituri,, cu ,, Dorurile ce ni-s adâncite-n amintiri,, amintiri a inimii de poet ce ,,Rămân în strofe pentru eternitate,,. Oricât de bogată ar fi imaginația unei poete , nu ar putea să prezinte cu atâta trăire ,, clipurile,, unei iubiri dăruită și primită dacă, nu ar fi ea subiectul principal , cel cu care.. ,, ale noastre sfinte legăminte/ Vor presăra iubirea fără de sfârșit,,. Iubirea, este și va dăinui presărată ,, Pe – ale inimilor partituri,, ca în,, Vitrina sufletului meu,, nu altă vitrină de cât cea a sufletului aparținând poetei Mihaela CD pe care mereu o citim, auzind-o ,, Cântând iubirea/ Cu vorbe simple sau metafore,, . Nucleul iubirii din noi provine din sufletul fiecărei mame și ea ni-l dăruiește prin naștere. Recunoștința poetei față de mamă este și în versuri: ,, Gingășia florilor și-a razelor de lună/ Pictate ți-s , măicuță, tăcut în ochișori/ Privești senină poze, ca o zână bună/ Și resemnată cu-un zâmbet te-nfășori,,.
Când am șansa să mă întâlnesc cu un ,, duo,, poet și pictor mă întreb cine dintre cei doi l-a chemat , l-a strigat alături pe celălalt. Capitolul ,, PETALE DE IUBIRE ȘI DOR,, adună într-o vază poeziile-flori din imensitatea câmpului de dragoste infinită a părinților pentru copii,dragoste indispensabilă de fructul iubirii ,o dragoste perenă, frumoasă în multitudinea ei de culori precum, florile de câmp (pag, 24). În acest tandem artistic nimeni nu a chemat pe nimeni pentru că ecoul izbucnit din două suflete încărcate de simbolurile dragostei au unit fiecare vers cu fiecare floare. Memorabilă filă …( pag.24 și pag 25),, Petale de iubire și dor,, alături de petalele florilor aparținând distinsului pictor Mircea Rustiuc , florile lui niciodată nu se ofilesc , chiar dacă uneori sunt udate cu ,, Lacrimă de dor,, . Când ,, Cerne cu doruri prin noapte,,,. ,, VALURI DE AMINTIRI,, aduc și duc de la mal ( pag 36) ,, Dorul neînduplecat ,,.. pe o apă liniștită sub un cer senin și luminat , unde, un EL și EA reconstituie perioada tinereții, călătorind printre amintiri frumoase pe care,, Le-aș retrăi iarăși până-n zori,, mărturisește ,, EA,, partenera din,, Valsul Vieții,,. Trăinicia sentimentului de iubire în timp este evidentă :,, Mă ții de mână și acum,/La fel cum mă țineai odinioară,, . Uneori, de multe ori, când lectura poeziilor de dragoste mă rătăcește pe tărâmul iubiri, mă simt ca un intrus , rămân la răscruci de gânduri. Recitesc versurile întrebându-mă dacă sunt eu îndreptățită să privesc dincolo de versuri și culoare, iubirea cu toate nuanțele ei ce aparține a celor ce au clădit-o clipă cu clipă din dragoste, recunoștință și încredere. Dar uneori corabia cu amintiri,(pag 36) cu vâslașii ei, îi sunt umbrite velele, albul lor este traversat de nori ușori , sau mai întunecați,dar trecători și aceasta îi întărește mai mult pe enoriașii credincioși în iubirii. ,, DULCE ȘI AMAR,, sunt frumusețile iubirii ca niște ,, Cireșele ,, dar sunt și capriciile vieți , exprimate prin ,, Regrete deșarte,,, sau valurile, încercările vieții:.,, E-atâta dușmănie și minciună/ Că mi-e rușine să trăiesc în ea/O lume prea perfidă și nebună/,,. Fațetele vieții nu ocolește nici pe cei ce ,, Nu merit să mă mai iubești că-s lașă/Și iar te-am schimbat într-o secundă,,sunt declarații care printr-un exemplu de rezistență în timp a iubirii așează, sau reașează sentimentele în sufletele pereche :,, Și chiar de-oi mai cânta alt cântecel/ Cu vioara, inima mea nu te-a trădat!,, . O splendidă lucrare este poezia ,, Violoncelul trădat,,. Prin simboluri edificatoare , violoncelul și vioara,la care le este martor ,, blândul contrabas,, participă , ca parți componente la spectacolul măștilor pe caracter și oameni. Cu rolul de camerton, poezia ,, Glasul inimii și rațiunea,, caută să așeze în normalitatea firii evenimentele, să acordeze trăirile cu iubire și pentru iubire ,, Ascultă-ți inima cu rele și bune/ Căci glasul ei șoptește o minune,, . Lectura poeziilor cu ,, FOCUL DIN INIMĂ,, m-a adus până la hotarul spre ,, TOAMNA VIEȚII,, unde un pâlc de mesteceni cu coaja haină albă de gală(pag62 ), parcă îmi spune prin vocea tulpinilor netede și-nalte : ,, bine ai venit,, te așteptam să faci un popas lângă noi, să privești ce decor mirific a pregătit toamna vieții și pentru tine cititorule , unde poți să auzi ,, Glasul pădurii noastre,, în el vei auzi glasul poetei Mihaela CD. ,, Glasul pădurii noastre ne cheamă/Și freamătă că-i de dragoste topit,, iar ecoul versurilor se rătăcește printre copaci și frunziș: ,,În depărtări nori greii se destramă/Căci soarele, inimile ne-a contopit,,/. Mereu am admirat, m-a fascinat acest talent poetic prin a folosi figura de stil, simboluri prin care etapele de viață sunt subtil numite , asemănate cu anotimpurile naturii. ,, Și-a mai căzut o frunză ruginie, /Iar noi am mai îmbătrânit c-un an,,.Tabloul din ,,TOAMNA VIEȚII,, pictat în versurile poeziilor semnate Mihaela CD cuprind toate culorile toamnei ce sunt alcătuite din culorile anotimpurilor precedente, prin ,, Candoarea vieții,,/ Ne-am făurit frumoase amintiri,,/. Se invocă ,, M-ai stai o clipă, tinerețe,,/..dulce amăgire/Că te-am iubit fugar atâția ani/,, .,, Abia când au trecut anii-n grabă,, au privit realitatea , viața ca pe ,, o frunză trecătoare,, și a spus ecoul, sau glasul poetei :,, Tinerețe, dezbrăcatu-ți-am haina…,, dar,, Lasă-mi cristalinul vieții,,. Cerința este supremă. În ochi și mai localizat în cristalin, s-au depozitat segmente din anii trecuți:,,Lasă-mi roua din flori/Lasă-mi litoralul auriu/…Lasă-mi cristalinul vieții,, .Acest vers ,, Lasă-mi cristalinul vieții ,, am să-l includ in rugăciunea către Dumnezeu să putem păstra tot ce ochii noștri au văzut.. Mulțumesc naturii, mulțumesc poeziilor pentru timpul pe care mi l-au alocat să trăiesc un crâmpei din ,, TOAMNA VIEȚII ,, atât de special prin,, FOCUL DIN NOI,,. ,,PE CLAPELE IUBIRII,, concertul este susținut de dragostea poetei nemărginită față de soțul ei căruia ,,Și-ți cânt pe clape de iubire o partitură/Mărturie a armoniei dulci ce-am trăit/ Un șlagăr de iubire-ți dăruiesc, iubite/Ca să-ți încălzească a sufletului tău infinit,,. Pictura( pag 72)emană tinerețea pianistei care, prin ținută, revărsarea pletelor și transpunerea gândurilor peste pleoapele fixate,, Pe clape de iubire,, / își mărturisește dragostea: ,,Și-ți cânt pe clape de iubire o partitură/ Mărturie a armoniei dulci ce-am trăit,, . Prin pictură , maestru Mircea Rustiuc a lăsat ridicat capacul pianului să se audă versurile de iubire nemărginită față de soț și fiică.,, Apogeul iubirii , a ,, FOCULUI DIN NOI,, este incrustat pentru dăinuirea în ani pe ,, Inelul din flori,, și o minune din iubire ,, fetița,, care ,, Ești a sufletului meu aleasă :,,Mă fâstâcesc când te privesc/Ești zână cât ești de frumoasă!,,. Viața are pentru autoarea cărții în prim plan ,, iubirea nemărginită ,,față de soț și de ,, fetiță,, numită ,, a sufletului meu aleasă,, nume ce rezonează in inima mamei , care spune sunt ,, Foc de artificii de nestins/ D-atâta fericire greu de catalizat/ Am lăsat frâu liber inimii să cânte,, . Și a cântat inima și mai cântă în versurile poeziilor:,, Suflete pereche,,/Mai spune-mi,,/,, Buchetul de mireasă,, cu superbe versuri ,,Tu ești a inimii mele împărăteasă/Și tu –mi aduci în viață strălucire,, la care se alătură poezii ce au ,, Festivalul turcoaz al iubirii,,: ,, Scăldați de razele ce mângâie în soare/ …am scris iubirii noastre o scrisoare,, și multe alte poezii. ,, FOCUL DIN NOI,, poate fi asemănat cu o flacără olimpică care nu se stinge pe parcursul vieții. Capitolele ,, DORURI FERECATE,, ,,LABIRINRURI,,și ,, DESTINE,, toate trei formează un subcapitol (din punctul meu de vedere) al cărții ,, FOCULUI DIN NOI,, în care flacăra are intensități de căldură, de luminozitate și de dor, toate trei capitole fiind presărate cu sesizabile versuri ce se oglindesc în sufletul de poet ce aparține distinsei doamne Mihaela CD. Dominanta poeziilor semnate Mihaela CD și cu atât mai mult dintr-un ,, foc,, aprins de ,, doruri,, se remarcă prin prezentarea aspectelor umane, nu altele decât acele trăite de autoare, care trasează nervuri pentru a crea starea de reflectare a fiecărui cititor asupra propriei vieți cu dorurile ei. Uneori autoarea simte nevoia de o auto-izolare în propria trăire pentru a reflecta , a rechema dorurile de cei dragi :,,Undeva în amintiri dansează/Imagini ce-s a inimii poleială/Un infinit de lacrimi îmi curg/Doinind pe-a suferinței cale,, .Dincolo de geamul sufletului poetei, geam flancat de zidul dureri pentru cei plecați , se revarsă cu frumusețe trandafiri (89pag) care vor fi așezați pe mormintele celor ,, ce dăinuie în dor,, ,, De ziua dragilor plecați,,, tatăl poetei ,,Mi-e dor și-as vrea să te revăd/ Aievea să te strâng în brațe iar/Și-n inimă strigă dorul ferecat,, , Ți-aș spune tată…/ ți-aș spune o mie și una de cuvine/… Ți-aș spune să fii mândru de mine,,. Apoi vin ,,Amintirile răscolite,, ,,în memoria iubitei noastre Anya ,, Din prețioase amintiri am adunat/Momente scumpe pline de iubire/ Cu dor arzând ne amintim de tine,, . Poezia ,, Învață-mă s-astâmpăr dorul,, din versurile ei izvorăsc momente emoționante ce fac să lăcrimeze și toate poeziile scrise de autoare pentru ,, părintele drag,, . Această poezie atinge o coardă sensibilă prin faptul că arată strânsa legătură dintre fiică și tatăl care i-a fost îndrumător în viață .Dorul pe care îl are de când tatăl este plecat în dimensiunea cerului, este un obstacol pentru poetă, oprind-o de a se elibera de încătușarea durerii. Copilă , prin dragostea ei față de părinți și la maturitate,vede dincolo de viață, că tatăl rămâne un sprijin, are imperios nevoie de sfatul lui ,, Învață-mă părinte drag s-astâmpăr dorul/Crezut-am că-l controlez,dar nu mă lasă,,. Viața parcursă de poeta Mihaela CD își etalează ,,LABIRINTURI,, din care găsește mai greu, sau mai ușor ,,Gânduri așezate,, și dacă le-a găsit se lasă dusă ,, cu infinită dragoste și dor,, spre,, Dorul suratelor,,, apoi regretul că ,, N-ai să mai vii, tinerețe ,, face parte din labirintul vieții :,, Tot ce a fost frumos repede s-a dus/Greu să-nvățăm cuvântul bătrânețe/Căci ne-ndreptăm desigur spre apus!,, . La ieșirea din gânduri, din trăiri, simte nevoia să strige ,,Hai, vino!,, nu lăsa secunda/Să treacă cu ce regretăm/Amintiri în doi să croșetăm/ Să ne-mbătăm de drag și bine/Să-nviem tânărul fior din noi,,. Eu, cititorul am perceput această chemare,, Hai, vino,, ca pe o revigorare a,, FOCULUI DIN NOI,, .O pecete , peste toate ce formează itinerarul poetei prin viață poartă numele de ,, DESTINE,,. ,,Acceptarea existenței ,, destinului,, își are un rol din punct de vedere psihologic și nu numai, poate fi vinovatul fără vină, binefăcător si blestem făcător de rele ,, Să n-ai în veci păreri de rău/Pentru timpul care a trecu/Pentru greșeli din tinerețe/ Să nu regreți parcursul tău/ ..apreciază ce ai construit.” Enigma destinului stă în puterea și darul venit de la DUMNEZEU. O poveste de viață printre atâtea destine , este și povestea din poezia ,, Destine norocoase,, ce face ca ,, FOCUL DIN NOI,, să atingă ,, Văpăi de simțiri legate în soartă,, . Frumoase poezii, întruchipate în ,, Destine ,, (pag.116) izvorăsc din ochii unui portret de fată, ochi ce spun că au văzut multe destine pe parcursul trăirii propriului destin. Dacă privești mai mult portretul, merită să – l privești, pentru că pictorul Mircea Rustiuc a dat viață acestui chip încât o vei, auzi întrebându-se repetând : ,, Ce –aș fi fost eu…?,, / Dacă tu, în viața mea, nu ai fi existat/ Dacă nu ai fi existat tu, Soarele meu,/Să-mi fii aici, aproape, la bine și la rău ?/ Cum s-ar fi încâlcit a vieții mele ațe/ M-aș fi uscat,de-n viața mea n-ai fi existat!,,. O destăinuire în frumoase versuri, ca o declarație de dragoste peste timp, pentru cel care este numit ,, Soarele meu,,. Mă întrebam pe parcursul lecturi care au fost circumstanțele în care ,, Prometeu al iubirii,, a coborât să pună focul dragostei în sufletul poetei Mihaela CD, foc care niciodată nu se va stinge. Datorită versurilor poetei Mihaela CD se răspândește ,, PARFUMUL DRAGOSTEI,, dintr-un buchet de frezii( așa le-am perceput mirosul, pag132) îmbrățișate de panglica jurământului etern făcut ,, iubirii în doi,, :.,, Ploi de sentimente,,, de declarații de iubire,, Ti-am desenat în piept iubirea,, Ți-am spus și azi că te iubesc!,, arată cât de puternic este ,, Focul iubirii noastre,,/ Vibrații se acordă-n noapte/ Împerecheate într-un sărut/ Aprinzând jarul prin noapte/Iar focul iubirii a tot crescut,,. Un nou capitol al ,, FOCULUI DIN NOI, ,este rezervat poeziilor ,, PE CĂRĂRI DE DOR,,. ce vorbesc de ,, Dor de draga Românie,, de ,, O căsuță cu mulți frați/Undeva printre Carpați,, de unde cândva poeta a plecat peste ocean păstrând doruri multe: ,, dor de casă,dor de mamă și de tată/Dor de floarea timpurie/Dor de-a mea copilărie,,. Anii copilăriei sunt o amprentă , având o valoare de hrană sufletească :,, Retrăind din amintiri,, este o frumoasă poezie în care poeta povestește din tot ce a rămas amintire vie,, De-a mea copilărie îmi aduc aminte/ De satul cel frumos și mic ce-l iubesc/ Că locul copilăriei ți-e crestat în tine,,. Dorul de casa părintească nu poate fi separat de dorul față de țară, de români , dor care este mărturisit în versurile: ,,Dragii mei români, la fel vă iubesc/Chiar dacă-s plecată-în lumea mare/..noi românii ce suntem pe-afară/Strângem la piept același tricolor!,,.O poezie mărturisire ,,Același tricolor. Pictura (pag 144)o cărare cu urme bătătorite de atâtea reîntoarceri în amintiri este străjuită de ,,iarba verde de a casă,, deasupra un cer senin și nori alb ce dau culoare florilor din iarbă. Pădurea pictată(pag.158) face parte din pinacoteca silvică , ea este tabloul din natură unde poeta simte,, Mirajul pădurii,, și ,, În luminiș de jad plutind în amintiri/Ne îndrăgostim, a nu știu câta oară/ Și-n mirajul ei, pădurea ne-nfășoară !,,. ,, Cărarea de smaralde verzi ,, o invită pe poetă prin versurile poeziei, pe un tărâm ,, DINCOLO DE NOI,, unde visarea, rememorarea iubirii, dorința de a face mărturisiri din iubire atrag dorința de .,, Fericire absolută,, plăcerile iau valori supra realiste exprimate în dorința ,, Ne vom muta-ntr-o altă galaxie / Să fim mai fericiți decât am fost/,, versuri din poezia,, În altă galaxie,,. Este fermecată de iubirea pe care a trăit-o încât se întreabă ,, Aievea ori vis?,,/ o fi,, ? ,, Și-n lumea noastră universală/ Visând ,devorăm trăirile în doi,,. Capitolul de poezii ,, DINCOLO DE NOI,, prin frumusețea sentimentului de iubire transpus în poezii, decodifică mesajul din titlul cărții ,, FOCUL DIN NOI,,. Poeziile de o sensibilitate aparte și trăiri intense ale iubirii se scaldă între imaginație și real, abundența de comparații, de metafore,au rolul să prezinte focul iubirii din sufletul , din inima poetei. În poezia,, Îngerul iubirii/ Sosit-ai să-mi aduci în dar iubire,,/ ,, Întâlnire cu fericire,,/ și toate aceste poezii sunt scrise pentru a nu uita iubirea : ,, Să nu uiți iubire…nicicând/Și –n momentele de-ntristare/ Amintește-ți cât ne-am iubit,,. Continuând lectura îmi apare , o față dominată de doi ochi albaștri ridicați în rugăciune către cer(pag170) ,, CATRE TINE DOAMNE,,.Buzele ușor deschise îmi dă perceperea că se spune rugăciunea,, Privește Doamne,,. Recunosc vocea distinsei poete care se roagă: ,, Privește , Doamne, cerul se-ntristează/Spunând că-i vremea să schimbăm ceva/…,,Privește , Doamne, lacrima ce-mi cade/Și nu lăsa să vină necazuri în cascade,, . Lectura îmi dă acea stare aparte , este starea pe care o dă credința în Dumnezeu fiecăruia care se roagă la el. Continui să aud glasul poetei Mihaela CD și rugăciunile sunt nu numai pentru cauza ei, ci pentru toată omenire ,,Că-n inimă purtăm cu toți, la fel / Același Dumnezeu este-n fiecare,,. Aud îndemnul spre credință în poezia ,,Să-ntoarcem fața spre credință,, Și-eu și tu suntem pământeni /Și păcătuim cu a noastră ființă,,. În nume personal și cu povara celor ce se întâmplă ,, în lumea asta strâmbă,, momente specială sunt sugerate de poeziile când ruga se transformă într-o discuție cu Dumnezeu, discuții sub forma întrebărilor –dorințe :,,De ce-ai lăsat Doamne?/…infernul pământesc/ De ce-ai lăsat, Doamne, scrisă cartea/Să ne zbatem pe degeaba prin străini,, . Rugăciunea din versurile ,,Și-n fața Ta când ne-om înfățișa/ Să ne fii, Doamne, cu îndurare,, este ca o spovedanie in numele omului care păcătuiește și credința acestuia în iertare.,. Amin.
,, FURTUNA TĂCERII,, este un capitol care se deschide printr-o pictură compoziție (pag 184)de elemente privite de cei ce-au înfruntat ,, furtuna tăcerii,,/,, Privim tăcuți spectacolul pe fereastră/ Doar cerul prin firave picături a grăit,, detaliile poartă câte un vers în poezia ,, Taina nopți,, . Impresionantă, frumoasă este poezia ,, Spectacolul toamnei,, când poeta dictează pictorului, prin versuri,momentul toamnei pe care și-l dorește imortalizat ,, Calda boare tomnală ne cuprinde/Și ne invită într-un feeric paradis/Spectacolul pădurii ne surprinde!,,. Citind, în fiecare capitol mi-am tradus mesajul titlului ,, FOCUL DIN NOI,,. Fiecare poezie din capitolul ,, Furtuna tăcerii,, cu atât mai mult în poezia ,, Iubire mută,, este ceea ce sugerează titlul și anume iubirea merită, cere să fie mărturisită, cere să fie aclamată,: ,,Iubește,,/ Și dragostei fă-i cinste nu ocară/Împărtășindu-ți ale tale simțiri / Dă-i libertate să se simtă vrută/ Și lasă-ți inima o carte deschisă ,,Iubire mută,,. Numai o iubire adevărată poate să mențină ,, FOCUL DIN NOI,, la intensitate maximă a iubirii care este o ,, PUNTE PESTE TIMP,,.Privesc splendida imagine(196) ajung cu privirea la primul pas pe punte si privirea cuprinde o parte din punte, cealaltă se continue în ,, CETATEA VISELOR,, unde pătrund doar ,,Ei,, care ,, Eram sătui de atâta alb afară/Că ne-nghețase și vise și nevoi,,. Visele sunt rememorarea clipelor trăite într-o frumoasă, perenă iubire. Perioada amintirilor invocă dorința ,, S – aducem tinerețea înapoi,, / Și să savurăm momentele drumețe/Renăscând tinerețea clipei de amor,,/ . Visul și-a avut trăirea lui în timp prin poezia ,, Să-mi vii în fiecare seară,,/ Am să te –aștept mereu în gând/Să reanimăm clipe de odinioară/Prin minunate clipe alergând,,. Nici o flacără aprinsă de iubire nu se va stinge cât timp dăinuiește și va dăinui acest superb buchet cu poezii scrise dintr-o taină a focului din sufletul de poet plin de iubire, aparținând distinsei poete, doamna Mihaela CD. Privesc imaginea(208)….un imens buchet de flori de câmp. Ce coincidență de exprimare,, imens buchet de poezii,, primește un,, imens buchet de flori de câmp,,. Florile sunt culese de pictorul Mircea Rustiuc și au fost așezate într-un tradițional vas de lut cu o gingășie aparte , să nu tulbure fragilitatea petalelor a macilor roșii ,a margaretelor impozante și a plăpândelor albăstrele. Florile sunt frumoase,cum numai ele pot să fie, precum versurile de iubire scrise pentru iubire din iubire. Florile sunt alături de ,, BUNĂTATE,, pe care o întâlnim relatată în versurile poeziilor din capitolul cu același nume care printr-o ,, Invitație la bunătate,,: ,, Vă invit deci cu inima-mi senină/Să dăruim azi bunătatea cadou/Să o oferim din a noastră grădină/Și să-i facem generozității ecou!,,. Numele capitolului se îmbracă cu poezii ce-i poartă numele ,,Bucurie împărțită,, din inimă și bunătate prin versuri :,,Și celor ce sunteți în depărtare/Prin poștă rime de dor vă trimit/Și-n suflete, darul vă fie primit,,. ,,Prietenia, piatră rară,, este,, Mai mult decât frăție sau surori/Nelipsiți la bine și la rău, alături/ Vă iubesc și suntem asemănători/ În gând am ale voastre semnături..,,.Gândurilor nu le știm niciodată adresa la care le putem găsi. Apelez la pictura (pag.218) și încerc să identific de la ce geam vin gândurile , ca o ,,PLOAIE DE GÂNDURI,,. Ele, gândurile ne găsesc pe noi ori unde ne-am afla și sunt porta – voce interioară, a sufletului. O liniște în care se aud stropi de gânduri dintr-o pleiadă de poezii ce, una câte una formează postfața( cărții ) ,, FOCULUI DIN NOI,,. ,,Slove trudite,, vorbesc de menirea de a lăsa scris din toate ce dorul îi dictează peniței aparținând poetei , scriitoarei, ,, OMUL MIHAELA CD,,: ,, Eu scriu de plaiul cu iarbă verde/ De satul drag unde-am copilărit/De dragoste vie ce nu se pierde/ De tot ce am celorlalți de dăruit,, .Focul din sufletul poetei este menținut aprins prin necesități vitale : ,, Îmi poți lua orice,,/, dar ,, În veci n-ai să – mi poți tăia scrisul/nici când nu poți lua speranța/nu-mi poți lua averile cerești/… nu-mi poți frânge o credință/Ce-o voi păstra atâta cât trăiesc! . Poezia ,,Sticluța cu iubire,, este o destăinuire a unui secret, dacă a fost secret, că focul din inima poetei este întreținut de ,,iubire,, o iubire cu tainele ei care a venit cu corabie de sticlă ,, Plutind pe-un val adus la mal/o sticluță mică cu iubire/Pare venită de pe alt continent/Și-o voi păstra mereu în îngrijire,,. Filele cărții toate adunate de ,,Jocul muzelor,, păstrează scrisul ,, stiloului,, ce este ,, de-o vreme fidel ,, poetei și poeta îi dăruiește fidelitate .Citind din toate câte stiloul distinsei doamne i-a scris cu fidelitate și măiestrie, tot ce i-a dictat, am avut posibilitatea,pe care o are fiecare cititor a cărților semnate Mihaela CD, să văd ,,Sticluța cu iubire/, bijuteria mică și gingașă,, pe care poeta declară ,,Și-o voi păstra mereu în îngrijire,, . În timp ce ,, Candela arde până-n ultimul ceas/ Nu-i încă târziu și nici prea devreme,, ca ,, FOCUL DIN NOI ,, să rămână nestins. Volumul de poezii dedicate celui mai important simțământ ,,iubirea,, este ca o montură făcută de poeta –bijutier, Mihaela CD, într-un suflet giuvaer menținând aprins, în sufletul poetei și a celor dragi ei, inclusiv cititorilor, ,,FOCUL DIN NOI,, ,, Fă-mă un dulce fuior de simțăminte/ Ce-o să toarcă dragostea la nesfârșit,, … Mihaela CD
Stimată doamnă Mihaela CD sunteți ,, un dulce fuior de simțăminte,, și toarceți ,,dragostea la nesfârșit,,!
Silvia Mihalachi

69 comentarii
References:
Instant withdrawal payid pokies md.sigma2.no
References:
Trusted bpay pokie sites https://www.rcfl.com.hk/home.php?mod=space&uid=10383852
References:
Payid pokies instant withdrawal australia top 10 payid pokies
References:
BPay vs credit card casino deposit https://schoolido.lu/
References:
How to use MiFinity at Australian casinos MiFinity casino Australia 2026
References:
Casinos accepting MiFinity Australia http://zhujia.ca/?283282
References:
Top neosurf casinos australia https://hedgedoc.envs.net/BL3oq5k1QAmMgaf-Slbf-A
References:
Online casinos accepting direct bank transfer australia http://zhujia.ca/?285422
References:
Aud bank transfer casinos https://chesswiki.site/wiki/Casinos_That_Accept_MiFinity_Australia_2026_Independent_Testing_Speeds_and_Pokies
References:
Osko casino australia real money http://9youro.com/home.php?mod=space&uid=117235
References:
Online casinos accepting direct bank transfer australia https://a-taxi.com.ua/user/markperson2/
Wer nach einem spannenden Online-Casino-Erlebnis mit exklusiven Jackpot-Slots sucht, findet bei Jackpot World eine erstklassige Alternative Jackpot World Slot Germany . In Deutschland gilt Jackpot World Slot Deutschland als Synonym fur erstklassige Spielmoglichkeiten, die sowohl Einsteiger als auch erfahrene Spieler ansprechen. Die Website spricht gezielt Spieler an, die neben traditionellen Glucksspielen besonders die dynamischen Features von Jackpot-Slots bevorzugen. Interessenten an Jackpot World Slot Casino Erfahrungen oder solche, die das Jackpot World Slot Online Casino kennenlernen wollen, werden mit einem modernen und einfachen Nutzerinterface begeistert. Die ausfuhrlichen Jackpot World Slot Bewertungen und Erfahrungsberichte sind fur Spieler eine wertvolle Informationsquelle. Neben einer vollstandigen Liste der verfugbaren Slots bietet die Plattform auch hilfreiche Tipps und Analysen zur optimalen Spielwahl.
Ein Hauptmerkmal von Jackpot World ist die breite Palette an hochwertigen Slots, die unter dem Begriff Jackpot World Slot Slots zusammengefasst werden. Die Vielfalt an Spieloptionen bei Jackpot World Slot Spielen besticht durch innovative Grafiken und dynamische Spielablaufe, die das Spielerlebnis deutlich verbessern. Besonders die Integration von progressiven Jackpots sorgt fur ein einzigartiges Spielerlebnis, bei dem die Gewinnchancen mit jedem Einsatz steigen und die Spannung bis zum letzten Zug aufrechterhalten bleibt. Jackpot World setzt auf Transparenz, sodass Spieler nicht nur unterhalten, sondern auch uber Spielregeln und Gewinnbedingungen informiert werden, wie die Jackpot World Slot Casino Erfahrungen zeigen. Durch die klare Transparenz wird Jackpot World zu einer seriosen Wahl fur Spieler, die auf Fairness und hohe Qualitat Wert legen. Fur Spieler, die sich noch unsicher sind, erleichtern die klaren Informationen zu Jackpot World Slot Deutschland den Einstieg in das Angebot.
Jackpot World ist die richtige Adresse fur Spieler, die ein Casino-Erlebnis mit Fokus auf Jackpot-Slots suchen und Wert auf Vielfalt und spannende Herausforderungen legen. Fans von Jackpot World Slot Casino Erfahrungen, die Unterhaltung und hohe Gewinnchancen kombinieren mochten, finden bei Jackpot World die optimale Losung. Durch die einfache Bedienung und die gro?e Auswahl an Spielen ist Jackpot World eine attraktive Wahl, egal ob man Jackpot World Slot Online Casino oder traditionelle Slots bevorzugt. Jackpot World uberzeugt am Ende durch seine klare Positionierung als vertrauenswurdige und spannende Adresse fur alle, die das Maximum aus Jackpot-Slots herausholen mochten.
References:
Osko casino 2026 http://www.qilurexian.net/?336271
References:
Online pokies pay id https://graph.org/PayID-Pokies–Casinos-Australia-2026—Fast-Payments-10-27-7
References:
Top payid pokies australia https://www.xiuwushidai.com/home.php?mod=space&uid=2954225
References:
Sign up BPay casino Australia https://onespotsocial.com/hailsteel71
References:
Safe MiFinity casinos Australia https://gitlab.keysmith.bz/legalcold64
Voor spelers die op zoek zijn naar een betrouwbare online casino-optie in Nederland, biedt Winnerisland een moderne en toegankelijke oplossing die zowel beginners als ervaren spelers aanspreekt. De site is gericht op Nederlandse spelers en is ontworpen om een probleemloze ervaring te bieden, zonder de moeilijkheden die vaak bij internationale platforms horen [url=https://aanmelden-winnerisland.vercel.app]Winnerisland Recensie[/url] . Of je een Winnerisland Review wilt lezen of gewoon wilt weten of Winnerisland betrouwbaar is, deze site levert duidelijke antwoorden en een heldere aanpak. Winnerisland onderscheidt zich door transparantie en eenvoudige bediening, waardoor het een aantrekkelijke keuze is voor spelers die een eerlijk en betrouwbaar casino zoeken. Wie nog onzeker is of Winnerisland geschikt is, kan geruststellen dat de site speciaal is ontwikkeld met Nederlandse spelers in gedachten.
Winnerisland overtuigt met een duidelijke structuur voor nieuwe spelers, waardoor ze meteen weten hoe ze aan de slag kunnen zonder onnodige vertragingen. Winnerisland legt de nadruk op eenvoudige registratie en inloggen, zodat spelers direct hun profiel kunnen raadplegen voor de spelvoorwaarden en betaalmogelijkheden. Dit voorkomt frustratie die vaak ontstaat bij platforms die te veel informatie verbergen of te veel stappen vergen voordat je kunt spelen. Daarnaast wordt er nadruk gelegd op het feit dat Winnerisland niet alleen een breed spelaanbod biedt, maar ook de mogelijkheid geeft om eerst de demo’s te testen voordat je met echt geld speelt. Dit is bijzonder handig voor wie nog onbekend is met de spelautomaten of live dealer opties, want zo kan je vertrouwd raken met de interface en de spelregels zonder risico. Het belang dat Winnerisland hecht aan een veilige en vertrouwde omgeving, zoals vaak wordt vermeld in Winnerisland Casino Review, maakt het platform aantrekkelijk voor betrouwbaarheidsbewuste spelers.
Naast het inschrijvingsproces en de spelmogelijkheden biedt Winnerisland ook praktische opties die het spelervervolg vergemakkelijken [url=https://aanmelden-winner-island.web.app]Winnerisland[/url]. Met verschillende betaalopties zoals iDEAL, creditcard of bankoverschrijving kunnen spelers gemakkelijk hun saldo aanvullen, afhankelijk van hun voorkeur. De flexibiliteit van het betaalsysteem is een belangrijke reden voor de populariteit van Winnerisland bij Nederlandse spelers, omdat het aansluit bij de lokale betaalgewoonten. Het beheren van je account is eenvoudig, zoals het bijwerken van persoonlijke gegevens of het bekijken van transactiegeschiedenis. Ook voor wie zich afvraagt wat je precies kunt doen bij Winnerisland, is de site duidelijk: naast klassieke casino-spellen zoals slots en roulette zijn er ook live dealer opties en sportweddenschappen beschikbaar, waardoor er voor elk type speler iets te vinden is. Dit alles draagt bij aan een omgeving waarin spelers zich niet alleen veilig, maar ook welkom voelen.
Voor wie een betrouwbare en gebruiksvriendelijke casino-optie in Nederland zoekt, is Winnerisland een slimme keuze. De focus op transparantie, eenvoudige registratie en een groot assortiment spellen en betaalopties maakt Winnerisland uniek in het Nederlandse casino-landschap. Of je nu een Winnerisland Recensie leest of zelf wilt ervaren hoe het platform werkt, de focus op spelergerichte diensten maakt het een aantrekkelijke optie. De duidelijke structuur en het aanbod dat aansluit bij de wensen van Nederlandse spelers maken Winnerisland een moderne en betrouwbare optie voor online gokken. Voor wie nog twijfelt of het platform legit is, is het goed om te weten dat Winnerisland zich bewust heeft georienteerd op de wensen en veiligheidsnormen van Nederlandse spelers. Wie twijfelt aan de legitimiteit van Winnerisland, kan gerust zijn: de site is ontwikkeld met de veiligheidsnormen en wensen van Nederlandse spelers in gedachten. Voor wie nog onzeker is over de betrouwbaarheid van Winnerisland, is het goed om te weten dat het platform zich heeft gericht op de veiligheidsnormen en behoeften van Nederlandse spelers.
References:
MiFinity casino withdrawal methods Australia https://pad.multiplace.org/GEXuGjAFSSSOZMZ9yafNJQ
Online Casinos mit Klarna Zahlung gehören neben Giropay Casinos zu den wohl ähnlichsten Online Anbietern der Sofort Casinos. Voraussetzung ist lediglich, dass der Spieler ein Girokonto mit Zugang zum Online-Banking verwendet. Wer im Online Casino Sofortüberweisung nutzt, um Geld auf das Spielerkonto einzuzahlen, verwendet eine der unkompliziertesten Zahlungsmethoden überhaupt. Gegründet wurde das Unternehmen Sofort GmbH (vormals auch bekannt unter den Namen PayNet AG, Payment Network AG und Sofort AG) bereits im Jahr 2005 in Deutschland. Zudem fallen bei den meisten Sofortüberweisungs Online Casinos keine Gebühren an, was diese Zahlungsmethode zu einer kostengünstigen Option macht.
References: https://forums.pathacks.com/d/42-deutsches-casino-sofort-sicher-einzahlen-auszahlen
Soyez les bienvenus sur Chicken Road, votre plateforme incontournable pour tout ce qui concerne l’univers des casinos virtuels et les espaces de divertissement numerique Chicken Road . Notre objectif au sein de ChickenRoad est de vous offrir une analyse transparente et fiable afin de vous accompagner dans vos decisions. A propos de nous, il est important de souligner que notre communaute est composee de passionnes et de professionnels du secteur qui analysent le marche pour denicher les meilleures opportunites.
L’objectif principal de Chicken Road est de simplifier votre experience utilisateur. Dans un secteur parfois complexe et surcharge, il est essentiel d’avoir un guide de confiance. C’est pourquoi nous nous engageons a tester chaque plateforme avec minutie. Nos analyses chez ChickenRoad portent sur des criteres stricts incluant la securite des transactions, la diversite des titres proposes, la qualite du support client et l’equite des bonus offerts. Nous savons que la fiabilite est le pilier central de la confiance que vous nous accordez, c’est pourquoi chaque evaluation publiee sur notre site est le fruit d’une recherche serieuse et impartiale.
Choisir Chicken Road, c’est opter pour un partenaire qui place le joueur au centre de ses preoccupations. Nous croyons fermement au jeu responsable et nous nous efforcons de promouvoir des environnements de jeu fiables et proteges. Notre equipe travaille sans relache pour mettre a jour nos contenus, vous assurant ainsi de toujours disposer des informations les plus actuelles sur les tendances du moment.
En parcourant nos pages, vous decouvrirez notre philosophie: apporter de la clarte, de l’honnetete et de la valeur ajoutee a chaque visiteur. Que vous soyez un joueur aguerri ou un novice cherchant a comprendre le fonctionnement des casinos, ChickenRoad est la pour vous guider. Nous vous invitons a consulter nos revues detaillees pour profiter au mieux de votre temps de jeu tout en restant informe des strategies gagnantes du secteur. Votre satisfaction est notre moteur principal dans cette aventure numerique.
Ta platforma kasynowa przykuwa uwagę graczy, ktorzy szukają nowych rozwiązań w sieci, szczegolnie tych, ktorzy interesują się Kasyno Stavki Bet [url=https://stavki-bet.pages.dev]Stavki Bet Opinie[/url] . W obliczu rosnącej popularności tematow związanych z Kasyno Stavki Bet Opinie, warto przyjrzeć się, czym się wyrożnia i jakie korzyści może oferować. W dyskusjach na temat Stavki Bet Legit Stavki Bet pojawia się regularnie, co świadczy o zainteresowaniu jej wiarygodnością. Choć nie brakuje innych kasyn, takich jak Allrightcasino czy Slottica Kasyno, Stavki Bet probuje się odrożnić, oferując coś więcej niż standardowe rozwiązania. Warto zrozumieć, dlaczego właśnie ten portal przyciąga uwagę, zwłaszcza gdy szukasz alternatywy do bardziej znanych rozwiązań.
Jednym z kluczowych aspektow Stavki Bet jest jego podejście do użytkownika, ktore może być szczegolnie atrakcyjne dla graczy poszukujących Stavki Bet Casino Review. Intuicyjne rozwiązania Stavki Bet ułatwiają dostęp do gry, co jest kluczowe dla tych, ktorzy chcą natychmiast rozpocząć przygodę z Kasyno Stavki Bet [url=https://all-right-casino-21.web.app/]Allrightcasino Casino Review[/url]. Dodatkowo, Stavki Bet może być atrakcyjne dla graczy poszukujących alternatywy do tradycyjnych kasyn, takich jak Slottica, gdzie opinie skupiają się głownie na bonusach i zasadach gry. Stavki Bet, choć nie zawsze jest tak szeroko znany jak inne platformy, oferuje funkcje, ktore mogą zadowolić zarowno początkujących, jak i doświadczonych graczy. Analiza, jak Stavki Bet jest postrzegane w kontekście Stavki Bet Opinie, może być kluczowa przy wyborze kasyna. Zaufanie do platformy jest dla wielu graczy priorytetem, dlatego temat Stavki Bet Legit jest tak istotny.
Stavki Bet może być idealnym wyborem dla graczy, ktorzy cenią sobie nowoczesne rozwiązania i chcą poznać opinie na temat Kasyno Stavki Bet bez konieczności korzystania z mniej znanych platform [url=https://casinoslotticacasinopoland.pages.dev/]Slottica[/url]. Stavki Bet może zainteresować graczy poszukujących alternatywy dla Allrightcasino Casino, ktorzy jednocześnie cenią sobie wiarygodność. Każdy, kto interesuje się Stavki Bet Casino Review, powinien zastanowić się, czy ta oferta spełni jego oczekiwania. Podsumowując, niezależnie od decyzji, gracz powinien mieć dostęp do rzetelnych informacji i możliwości bezpiecznej gry. Stavki Bet może okazać się jedną z wartościowych propozycji, ktora zasługuje na uwagę.
References:
Muchbetter payout casinos https://bork-espinoza-4.federatedjournals.com/best-muchbetter-casinos-in-canada-2026
References:
Muchbetter gaming sites canada https://bridgedesign.space/wiki/Titanic_1997_film
References:
20 dollar neosurf deposit casino https://actualites.cava.tn/user/vaultchair0/
References:
$10 neosurf deposit casino australia https://dok.kompot.si/xNcIVLvxRnS27EaseGNK7Q
References:
Idebit casino without fees https://pad.funkwhale.audio/_tiWGAwRQIi4cOlw1Eml-Q
References:
Online gambling idebit https://gardenwiki.site/wiki/IDebit_Gambling_Sites_2026_Top_iDebit_Online_Gambling
References:
Online casino canada that accepts idebit https://materialwiki.site/wiki/IDebit_Casino_App_Download_for_iOS_Android_in_Canada
References:
Paysafecard casinos ontario https://flashjournal.space/item/paysafecard-online-casinos-in-canada-2026
Stable settlement windows give predictable access to winnings and smoother cash-out planning. Some operators offer low limits, literally A$50 to A$500, as they cannot process transactions for larger amounts without the risk of being blocked. The fact is that integrating this service is a very labour-intensive process for operators without an Australian licence; scam sites simply won’t waste resources on it. They have access to the same bonuses and pokies as other visitors who pay via credit cards, digital wallets and even via crypto.
References: https://greeneralia.net/discussion/topic/6-ways-online-pokies-with-payid-australia-real-money-could-make-you-invincible/
That’s why getting cashback on your losses can be a real game-changer. BetWhale offers multiple payment options, including Bitcoin, debit cards, PayPal, Neosurf, Flexepin, and more. Popular choices include titles like Angry Zeus Jackpot, which has great visuals and fun mechanics.
References: https://forum.radxa.com/t/bpay-deposit-at-richpapa-casino-real-money-online-play-for-australia/31346
References:
Low deposit casino neosurf australia https://androidonly.com/user/owlstreet08/
References:
Safe online pokies australia https://www.navacool.com/forum/topic/711516/PayID-Casinos-Australia-2026—Instant-Withdrawal-Pokies
References:
New e wallet pokies https://xunxiabbs.uwan.com/home.php?mod=space&uid=67189
Dies hat zur Folge, dass man immer öfter im https://www.minehop.net/d/706-online-casino-deutschland-trustly-sicher-einzahlen kann. Trustly ist ein sicherer und zertifizierter Zahlungsanbieter, der sehr unkompliziert ist und seinen Service zudem für den Endverbraucher kostenlos anbietet. Die schnellen, einfachen und sicheren Online-Transaktionen von Trustly erfüllen die wachsende Nachfrage Europas, direkt von ihrem Bankkonto zu zahlen, anstatt Kredite zu übernehmen.
References:
Sofort online casino https://pad.koeln.ccc.de/Rb2qy4a0TduWvh9K6npsEQ
We care about the protection of players’ data, focusing on encryption standards, regulatory compliance, and robust security measures. At Casino Buddies, we know that your payment method can significantly impact your online gaming experience. No personal bank details or registration is needed, it keeps your financial data private. Below, we’ve listed the fastest https://forum.comic-slicer.net/d/9-australian-online-casinos-offering-neosurf-for-2026 casinos promoted on Casino Buddies, so you can skip the wait and cash out quickly. Whether you’re new to online casinos or just prefer to keep your deposits low, $20 Neosurf deposit casinos provide a flexible and secure way to play.
References:
Aus payid casino http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=1050213
References:
Casino that accepts wire transfer https://ancientroman.space/wiki/Top_Instant_Bank_Transfer_UK_Casinos
References:
Casinos mit sofortüberweisung https://www.nongkhaempolice.com/forum/topic/342795/Online-Casinos-mit-Klarna-Einzahlung–Auszahlung-amp;-Bonus-2026
References:
Online casino per sofort https://bookmarking.stream/story.php?title=beste-klarna-online-casinos-im-november-2026
References:
Bank transfer casino deposit Australia https://briefjournal.site/item/best-instant-bank-transfer-casinos-in-australia-2025-2
References:
Casino mit paysafecard und sofortüberweisung https://literaturewiki.site/wiki/Neue_Online_Casinos_2026_Die_besten_Newcomer_im_November
References:
Klarna casino deutschland https://ondashboard.win/story.php?title=top-online-casinos-mit-sofortauszahlung-2026
References:
Casinos with trustly https://pad.koeln.ccc.de/y0yhqV_TSrCUM0I6xh0E1Q
References:
Visa accepted online casinos australia https://philosophywiki.space/wiki/Best_Visa_Casinos_Australian_2026_Best_Visa_Sites_with_Fast_Withdrawals
References:
Online casino klarna rechnung https://codimd.syssec.org/2TFen-lfS_aG_aupAK7XHw
Like all the other payment methods available in Australian online casinos, Neosurf has its benefits and disadvantages. If you still want to use this system, you’ll have to use additional services provided by the company. In this section, we will discuss the features found at Australian online casinos that accept Neosurf payment options.
References: https://www.tellyflix.com/iptv-forum/topic/neosurf-baccarat-australia-payments-rules-risks/
Den Support der Anbieter könnt ihr dabei in der Regel sowohl per E-Mail als auch im Live-Chat kontaktieren. Viele Casinos bieten zudem Tools, um euch temporär oder dauerhaft vom Spiel auszuschließen, sodass ihr stets die Kontrolle über euer Spielverhalten behaltet. Unsere Liste umfasst ausschließlich Casinos mit gültiger EU-Lizenz und moderner Datenverschlüsselung. An dieser Stelle hilft bereits vor der Registrierung ein Blick in den Kassenbereich. Sollte die Abhebung eurer Gewinne anschließend jedoch per Banküberweisung erfolgen, müsst ihr eine Wartezeit von insgesamt drei bis fünf Werktagen in Kauf nehmen. Die Sofortüberweisung ist ein sicheres Zahlungsmittel, welches im Online Casino sowohl mit kleineren Beträgen als auch für größere Summen verwendet werden können.
References: https://elenchufeinteligente.es/foro/topic/casino-app-sofortuberweisung-sicher-mobil-einzahlen/
References:
Electronic funds transfer casino https://khargharonline.com/author/cameramen0/
References:
Online casinos mit sofort https://bookmarks4.men/story.php?title=casino-bonus-november-2026-aktuelle-bonus-liste-vergleich
References:
Online casino payid withdrawal australia https://onlinevetjobs.com/author/stonehell6/
References:
Wire transfer casino withdrawal time Australia https://bookmarking.win/story.php?title=payid-casinos-australia-2026-instant-withdrawal-pokies-5
References:
Schnelle auszahlung casino sofort https://doks.komun.org/RGIQOsEzRlSQ72O5Omd1MQ
References:
Sofortüberweisung casino bonus http://x.kongminghu.com/home.php?mod=space&uid=1063335
References:
Trustly Casino Tischspiele https://lyhne-denton.hubstack.net/trustly-casino-2026-online-casinos-mit-trustly-ohne-anmeldung
References:
Casino Bonus Trustly https://www.navacool.com/forum/topic/723797/Trustly-Spielothek-Auszahlungen:-Geschwindigkeit-amp;-Sicherheit
References:
Neue Casinos mit Trustly https://www.dtfz.net/?58256
However, receiving payouts requires an active PayID linked to your bank account. While many offshore platforms accepting Australian players support PayID deposits, many do not, and even fewer support PayID withdrawals. Take advantage of safe play tools offered by operators, such as deposit limits, session timers, and account self-exclusion options.
References: https://forum.ofrynio.org/d/627-australian-pokies-payid-instant-deposits-for-aussie-real-money-games
Before cashing out, make sure your casino balance meets any applicable minimum withdrawal and that you’ve passed any wagering requirements. Browse through the list of casinos displayed above, and choose the best online casino with PayID. If you want to start playing online pokies PayID, you must first register for an account. Some PayID casino online sites may offer special no deposit bonus codes, which unlock special perks. Before you use any PayID casino bonus or welcome package, take time to read through the T&Cs and check the minimum deposit, wagering requirements, game availability, and expiry period.
References: https://www.tellyflix.com/iptv-forum/topic/top-10-mistakes-on-payid-online-casino-that-you-can-easlily-right-today/
References:
Neosurf casino welcome bonus https://md.sigma2.no/_GkADLTFRSenY_rMo9C_cA
References:
20 dollar neosurf deposit casino https://hudson-armstrong-2.mdwrite.net/best-neosurf-casinos-australia-2026-top-sites-accepting-neosurf-vouchers-instant-deposits-moviemaker-magazine
References:
Best online casino bank transfer australia https://jszst.com.cn/home.php?mod=space&uid=7292539
References:
Top paysafecard casinos https://undrtone.com/peonysong1
References:
Vip neosurf casino australia https://docs.localcharts.org/x84bICQ0T-GgZcuhzlr6uQ
References:
Casino mit paysafecard https://sonnik.nalench.com/user/tauruspump5/
References:
Casino ohne limit paysafecard https://onlinevetjobs.com/author/mapleweasel1/
References:
Casino certifie cashlib https://gpsites.win/story.php?title=cashlib-casino-en-ligne-jeux-dargent-anonymes-en-france