Schiedam, 19 decembrie 2022
În duminica dinaintea Nașterii Domnului, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către Părintele Paroh Protopop Dr. Ioan Durӑ, în parohia ortodoxă română „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Țările de Jos, a avut loc întâlnirea cu Moș Crăciun a copiilor din comunitatea parohiei.
Pentru a-i pregăti creștinește pentru întâmpinarea Nașterii Domnului, Părintele Ioan i-a împărtășit pe copii și le-a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Pruncului Iisus, despre tradițiile românești de Crăciun, despre sosirea, an de an, la parohie, a lui Moș Crăciun.
În sunetul colindelor interpretate de elevii școlii parohiale și lângă bradul frumos împodobit, Moș Crăciun a oferit cu generozitate daruri. Cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, au fost pregătite 60 de cadouri. O parte dintre acestea a fost oferită la întâlnirea cu Moș Crăciun, darurile rămase urmând să fie împărțite copiilor la viitoarele sfinte slujbe.
Copiii au pregătit pentru întâlnirea din acest an cu Moș Crăciun expoziția de icoane pe sticlă „Icoană cu suflet de copil”, icoane pe care le-au pictat în cadrul orelor de la școala parohială; unii copii au adus lui Moș Crăciun mici daruri, alții au spus poezii sau au cântat.
Emoționantul eveniment s-a încheiat cu fotografia de grup a copiilor din comunitatea parohiei alături de Părintele Ioan și de Moș Crăciun.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Sursa foto: pixabay

26 comentarii
References:
Australian online casino payid pokies https://chuangu.xyz/?406074
References:
Withdraw from pokies to bpay pokies that accept bpay
References:
Online pokies real money payid http://ctphome.com/
References:
Real money casino Australia MiFinity https://codimd.zaehlwerk.net/YiEwssZtRseiFx4sQDtr5Q
References:
Bpay deposit pokies https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3172743
References:
Neosurf casino sites for australian players https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/NR92SF0TQnCOjuYE-oibBg
References:
Bank wire transfer casino sites australia http://www.lezcc.com/?700321
References:
Osko online casino Australia https://www.88m2.com/?370256
References:
New osko pokies sites https://liberalwiki.space/wiki/OSKOPowered_Casinos_in_Australia_The_Cold_Hard_Truth_About_Instant_Payments_Sydney_Wollongong_Hunter_restoration_Pty_Ltd
References:
Trusted payid pokies australia https://www.aupeopleweb.com.au/au/home.php?mod=space&uid=3174267
References:
BPay online casino games https://codimd.pirati.cz/ToRvP3jbQTGHEe0-5z5ERg
References:
Neosurf withdrawal casino australia http://halcom.cn/home.php?mod=space&uid=169834
References:
Top bank transfer casino Australia https://rentry.co/z8gkstov
References:
New australian wire transfer casinos http://www.sg588.tw/home.php?mod=space&uid=1312404
References:
Commonwealth Bank casino transfer http://ambimomes.online.fr/forums/member.php?action=profile&uid=32819
References:
Deposit with muchbetter casino https://bridgedesign.space/wiki/MuchBetter_Casino_Canada_Online_Real_Money_Games_in_a_Safe_Space
References:
Muchbetter casino payment https://bbs.yp001.net/home.php?mod=space&uid=610725
References:
Play slots with idebit http://bbs.xingxiancn.com/home.php?mod=space&uid=1064942
References:
Neosurf voucher casino australia http://kuniunet.com/home.php?mod=space&uid=3458662
References:
$10 deposit bonus casino neosurf australia http://www.pshunv.com/space-uid-1135807.html
References:
Top rated neosurf casinos aus https://xbymw.com/space-uid-1436327.html
References:
Where to buy neosurf australia https://codimd.zaehlwerk.net/5Mnqv_gWTl217TdQ7OqGVQ
You deposit, the gift lands in the cash balance, and you can play it on anything or request it back once the deposit itself has been turned over once. Most Australian casino sites launched since 2023 list PayID in the cashier on day one, and older brands have been retrofitting it as fast as their payment providers allow. No deposit, welcome, reload, and VIP rewards are available in the best PayID online pokies Australia casinos. Begin by selecting Australian online pokies PayID casinos that prioritise fair gameplay and provide a secure environment. Before gambling PayID online pokies Australia, ensure you are registered. Each method has its pros and cons, which make them suitable for different types of players depending on their preferences for speed, fees, or anonymity.
References: https://www.irts-forum.in/d/122-the-best-payid-casinos-in-australia-2026
References:
Paysafe free spins canada https://dok.kompot.si/Ia9r7jzeQeKbeD6Hwq7K0g
References:
Paysafecard casino https://pad.public.cat/D_-zojYjSCy15w5x2pT6og
References:
Top neosurf casinos https://graph.org/Australian-Online-Casinos-Offering-Neosurf-for-2026-09-30