November 14, 2026
Diverse

Unul din trei români din diaspora își va petrece concediul de vară în România

27 Iulie 2022 – Potrivit unui studiu realizat de compania de transferuri internaționale de bani TransferGo, unul din trei români din diaspora plănuiește să își petreacă concediul de vară în România, unde va cheltui sume importante de bani pe diverse bunuri de larg consum, materiale de construcții și servicii turistice.

În timp ce mulți români din țară călătoresc către destinații estivale precum Grecia, Bulgaria sau Turcia, peste 30% dintre românii din diaspora vor petrece concediul de vară în România, unde vor cheltui între 1500 și 2000 de euro de familie, conform datelor companiei de transferuri internaționale de bani TransferGo.

Mai mult, potrivit aceluiași studiu TransferGo, românii tind să nu mai călătorească cu foarte mulți bani cash, ci preferă să își păstreze economiile în conturi bancare, ori să le transfere direct în conturile din România prin intermediul aplicațiilor de transferuri internaționale de bani, precum TransferGo.

Cu toate că bugetul de vacanță a fost redus comparativ cu anii anteriori, sub presiunea inflației și a instabilității economice, românii din diaspora susțin în continuare activ economia românească prin sumele de bani pe care le trimit periodic rudelor rămase în țară.

Anul acesta, odată cu ridicarea restricțiilor de călătorie impuse în timpul pandemiei, mulți dintre românii din diaspora vor relua tradiția petrecerii concediului de vară în România. Durata medie a unui sejur este de două săptămâni, iar perioada preferată este luna august, când estimările autorităților arată că traficul pe sensurile de intrare în țară se va apropia de valorile înregistrate în anii de dinainte de începerea pandemiei.

Din punct de vedere economic, august este de altfel una dintre cele mai profitabile luni din an pentru comerţ, în special pentru sectoarele alimentar, materiale de construcţii, mobilă și electro- IT, iar acest fapt se datorează si românilor din diaspora care, nu doar că vin acasă, dar fac și investiții aici.

În diaspora trăiesc și muncesc oficial 5.7 milioane de români, însă cifra reală este mult mai mare, aproape 8 milioane de români fiind plecați în afara granițelor, conform unor estimări recente.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia.

TransferGo numără peste 4 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 40 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,9 din 5 stele din partea Trustpilot.

Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out.

Pentru mai multe detalii, puteti accesa: www.transfergo.ro.

Sursa foto: pixabay

Related posts

Ziua Bunicilor a fost sarbatorita in parohia Sf. Grigorie Teologul din Schiedam, Tarile de Jos

GT Post

”ETERNUL HVOROSTOVSKY”…

GT Post

TURNUL SFATULUI

GT Post

Căruciorul cu amintiri: Viața „împachetată” și singurătatea tinerilor de pe străzile din Nürnberg

Ionela van Reez-Zota

Romania Student Tour 2026 „Pe Mureș în jos”

Ionela van Reez-Zota

Poetul Cristian Bodnãrescu – pe valurile romantismului dark

Ionela van Reez-Zota

77 comentarii

http://qiaoxiaojun.vip October 25, 2026 at 8:52 pm

References:

Payid pokies app http://qiaoxiaojun.vip

Replică
10 dollar deposit pokies payid October 26, 2026 at 7:17 pm

References:

Pay id pokies real money 10 dollar deposit pokies payid

Replică
BPay online casino games October 26, 2026 at 10:24 pm

References:

5 minimum deposit pokies bpay BPay online casino games

Replică
canadaasians.com October 26, 2026 at 11:20 pm

References:

MiFinity casino AUD canadaasians.com

Replică
is BPay safe for online pokies October 27, 2026 at 12:36 am

References:

How to deposit with BPay pokies https://onlinevetjobs.com/author/cobwebtie12/

Replică
xtuml.org October 27, 2026 at 4:05 am

References:

Neosurf slots australia https://xtuml.org/author/meatcourse5/

Replică
neosurf casino withdrawal times October 27, 2026 at 6:10 am

References:

Neosurf maximum deposit casino neosurf casino withdrawal times

Replică
how to deposit at casino with wire transfer October 27, 2026 at 8:11 pm

References:

Wire transfer live casino australia how to deposit at casino with wire transfer

Replică
https://--7sbarohhk4a0dxb3c.рф/ October 27, 2026 at 11:54 pm

References:

Wire transfer casino pokies Australia https://–7sbarohhk4a0dxb3c.рф/

Replică
https://truckwiki.site October 28, 2026 at 6:02 am

References:

How to use Osko at online casinos https://truckwiki.site/wiki/What_is_Osko_and_how_is_it_used_PN_Bank

Replică
PayID deposit pokies October 28, 2026 at 1:18 pm

References:

Osko casino app PayID deposit pokies

Replică
https://doc.anagora.org/eEqbiiqsR12KdzZrIIWA7A October 28, 2026 at 1:56 pm

References:

Osko pokies trusted sites https://doc.anagora.org/eEqbiiqsR12KdzZrIIWA7A

Replică
MiFinity casino list Australia October 28, 2026 at 11:17 pm Replică
low deposit payid pokies October 29, 2026 at 10:01 pm

References:

Payid pokies no deposit bonus low deposit payid pokies

Replică
payid withdrawal online pokies October 29, 2026 at 11:22 pm

References:

Payid casino online pokies payid withdrawal online pokies

Replică
https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=771247 October 30, 2026 at 5:47 am

References:

Best BPay casino Australia https://94intr.com/home.php?mod=space&uid=771247

Replică
bank transfer gambling sites australia October 30, 2026 at 10:23 am

References:

Bank transfer online pokies real money australia bank transfer gambling sites australia

Replică
undrtone.com October 30, 2026 at 11:46 am

References:

Highest payout wire transfer casino australia undrtone.com

Replică
gm6699.com October 30, 2026 at 1:18 pm

References:

Bank wire withdrawal casino australia gm6699.com

Replică
sofort casino deutschland October 31, 2026 at 2:39 am

Die meisten Online Casinos mit Sofortauszahlung ermöglichen es Spielern Ihre Gewinne innerhalb von 24
Stunden auszuzahlen. Wenn Sie eine sofort casino deutschland Auszahlung genießen möchten, gehören Kryptowährungen zu den beliebtesten Optionen, die Sie in Betracht ziehen sollten. Bevor
Sie also loslegen und versuchen, den Mindestbetrag für eine
Auszahlung im Online Casino zu erreichen, sollten Sie prüfen,
welche Zahlungsmethoden Sie in diesen Casinos nutzen können.

Replică
https://codimd.caa-ins.org/ November 8, 2026 at 7:02 pm

References:

Neosurf casino complaints australia https://codimd.caa-ins.org/

Replică
neosurf casino no bank account australia November 8, 2026 at 10:24 pm

References:

1 dollar deposit casino neosurf australia neosurf casino no bank account australia

Replică
real money casino paysafecard canada November 9, 2026 at 4:29 am

References:

100 free spins paysafecard canada real money casino paysafecard canada

Replică
canada paysafecard casino November 9, 2026 at 5:00 am

References:

Paysafe free spins canada canada paysafecard casino

Replică
pay id australian casino November 9, 2026 at 6:19 am

References:

Real pokies online real money australia pay id australian casino

Replică
hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi November 9, 2026 at 4:09 pm

References:

Neosurf casino tips australia hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi

Replică
Casino mit Trustly November 9, 2026 at 5:37 pm

Trustly ist in der EU lizenziert und von Schweden reguliert, sodass Sicherheit und Vertrauen integriert sind. Die Trustly Zahlungsmethode ist einfach zu bedienen und verfügt über eine praktische mobile App, mit der Sie Ihr Lieblings-Casinospiel auch unterwegs spielen können. Nachdem Sie ein https://forum.void.my.id/circuit/public/d/6-online-slots-trustly-zahlungen-sicherheit-tipps ausgewählt haben, eröffnen Sie ein Spielerkonto.

Replică
payid withdrawal casinos australia November 10, 2026 at 12:27 am

References:

Australian online pokies real money payid withdrawal casinos australia

Replică
https://www.navacool.com/ November 10, 2026 at 3:31 am

References:

Im casino mit sofort bezahlen https://www.navacool.com/

Replică
justbookmark.win November 10, 2026 at 4:56 am

References:

$5 minimum deposit casino neosurf australia justbookmark.win

Replică
casino that accepts wire transfer November 10, 2026 at 9:31 am

References:

Trusted bank transfer casinos uk casino that accepts wire transfer

Replică
https://doc.anagora.org/bbvH8lRjRrOyPLjCgGOreA November 10, 2026 at 10:33 pm

References:

Fast payout casino trustly https://doc.anagora.org/bbvH8lRjRrOyPLjCgGOreA

Replică
debit card gambling sites November 11, 2026 at 1:37 am

References:

Prepaid debit pokies free spins debit card gambling sites

Replică
https://strucfit.com/ November 11, 2026 at 1:41 am

Examine the casino’s terms for bank transfers, including deposit and withdrawal limits, fees, and processing times, to avoid surprises later. To ensure smooth deposits, timely withdrawals, and a secure gaming experience, follow these simple steps to find the best online casinos that support bank transfers Bank transfers integrate seamlessly with your existing bank account. This cost-effectiveness means that more of your money goes towards your gaming experience rather than being eaten up by transaction fees. Modern bank transfers often have lower fees than other methods, such as wire transfers or even some e-wallet options.

References: https://strucfit.com/en/forum/topic/red-flags-with-bank-wire-deposit-casino-australia/

Replică
forum.roguepenguingames.com November 11, 2026 at 5:19 am

BPAY is a popular payment option among Australian players and various pokie games are provided by top providers for their enjoyment. The legal risk remains with the operator, not the payment method, but practical access is a separate challenge. This list is based on current market presence, not an endorsement or guarantee of licensing status. Always verify australian online pokies bpay with the casino, as these can change without notice.

References: https://forum.roguepenguingames.com/public/d/83-top-bpay-casinos-2026-online-casinos-accepting-bpay

Replică
online pokies neosurf November 11, 2026 at 6:04 am

Yes, there are a few caveats regarding withdrawals, but this is the lesser of two evils given the complexity of the gaming landscape for Aussie punters. In second place are Visa and MasterCard casinos; they have the edge over vouchers in terms of versatility, and many players are simply more accustomed to using them. There is another drawback to Australian online casinos accepting Neosurf that high rollers should bear in mind. Casino Neosurf only accepts deposits; to withdraw funds, you’ll need to find an alternative. Thousands of https://larryflaccamiofoundation.com/index.php/forum/topic/neosurf-casino-sites-for-australian-players-key-facts/, hundreds of live tables, dozens of crash games and arcade games – all of these become eligible for real-money betting as soon as you redeem your voucher. This payment method makes it possible to play absolutely every type of game available at gambling clubs.

Replică
best neosurf deposit bonus australia November 11, 2026 at 11:45 am

What sets Lucky Dreams apart is its commitment to quick payouts. Our editorial team operates separately from commercial interests, ensuring that reviews, news, and recommendations are based solely on merit and reader value. Licensed online gambling in https://forum.mappily.info/t/neosurf-casino-promo-code-australian-bonus-guide/325 covers wagering, such as sports and racing betting with state or territory licensed providers. Review how it handles your voucher code and whether its payout conditions are clearly stated.

Replică
grainesdevie.net November 11, 2026 at 2:53 pm

Damit du als privater Spieler keine Probleme mit dem Fiskus bekommst, empfehlen wir dir, sämtliche Transaktionen und die Übersicht deiner Gewinne zu speichern. Du zahlst im Online Casino mit Sofortüberweisung Guthaben ein und tatsächlich hagelt es Gewinne bei deinen Automaten. Registrierst du dich bei mehreren Casinos, musst du mehrere Konten verwalten und dich auf mehrere Boni und Automatenangebote konzentrieren.

References: https://grainesdevie.net/forum/topic/online-casino-klarna-bonus-bedingungen-richtig-prufen/

Replică
casinos that accept muchbetter November 11, 2026 at 3:10 pm

References:

Instant withdrawal casino muchbetter https://xtuml.org/author/textbengal68/

Replică
24propertyinspain.com November 11, 2026 at 4:40 pm

References:

Wire transfer casino gambling Australia https://www.24propertyinspain.com/user/profile/1541984

Replică
casino app sofortüberweisung November 11, 2026 at 6:38 pm

References:

Sofortüberweisung casino bonus https://md.interhacker.space/1NV3xtSySYmSnKOsQfKXZw

Replică
brandmoshaver.com November 11, 2026 at 6:57 pm

References:

Casino willkommensbonus sofortüberweisung https://brandmoshaver.com/user/unitlung6/

Replică
seriöse online casinos mit sofortüberweisung November 11, 2026 at 11:08 pm

References:

Casino klarna auszahlen https://comsenz-service.com/?253586

Replică
Casino Trustly Deutschland legal November 11, 2026 at 11:18 pm

References:

Mit Trustly im Casino bezahlen https://pbase.com/phonesquid1/

Replică
neosurf legal casinos australia November 12, 2026 at 1:02 pm

References:

$10 deposit bonus casino neosurf australia https://actorplant00.bravejournal.net/neosurf-casinos-in-australia

Replică
neosurf minimum deposit casino November 12, 2026 at 7:14 pm Replică
neosurf gambling sites australia November 12, 2026 at 9:35 pm

References:

International casinos accepting neosurf australia https://www.brainchips.liuyanze.com/?366336

Replică
casino bank wire withdrawal Australia November 13, 2026 at 12:36 pm

References:

Online pokies accepting wire transfer australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/zqxdunoSQTiohqnfeED93w

Replică
payid australia casino November 13, 2026 at 4:52 pm Replică
neosurf top up casino australia November 13, 2026 at 6:04 pm

References:

Is neosurf safe for online casinos https://rentry.co/hqmfi7so

Replică
https://codimd.zaehlwerk.net/vNHcXphRS2qX3P73j-ZH4A November 13, 2026 at 6:17 pm

References:

Neosurf live casino australia https://codimd.zaehlwerk.net/vNHcXphRS2qX3P73j-ZH4A

Replică
casino wire transfer withdrawal Australia November 13, 2026 at 6:48 pm

References:

Australian pokies bank transfer deposit https://guzhen0552.cn/home.php?mod=space&uid=2649551

Replică
hedgedoc.uni-ak.ac.at November 13, 2026 at 9:57 pm

References:

Neosurf e-voucher casino australia https://hedgedoc.uni-ak.ac.at/9aCKTN20QX2nvHYScX8sAQ

Replică
neosurf online gambling real money australia November 14, 2026 at 12:16 am

References:

How neosurf works at online casinos https://onespotsocial.com/goatworm24

Replică
wire transfer accepted online casino Australia November 14, 2026 at 1:32 am

References:

Wire transfer casino processing time Australia https://a-taxi.com.ua/user/closepoland94/

Replică
australia real money online casino November 14, 2026 at 3:30 am Replică
online pokies sign up bonus November 14, 2026 at 3:44 am

References:

Trusted australian casino with pay payid https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/S6NJc2jERT2–nPoz3SN0A

Replică
http://wzgroupup.hkhz76.badudns.cc November 14, 2026 at 5:09 am

References:

Top neosurf online casinos australia http://wzgroupup.hkhz76.badudns.cc/home.php?mod=space&uid=4326042

Replică
portafoglio elettronico casino trustly November 14, 2026 at 12:09 pm

References:

Casino prelievi veloci trustly https://dobryakschool.ru/user/peacemen1/

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy