15 C
Nürnberg, DE
March 5, 2026
Exclusiv

FII DAR ROMÂN, ADEVĂRAT

Mircea Dorin IstrateDoar dacă simți că-n vene-ți curge
Bătrâna DUNĂRE ce plânge,
Și-un MUREȘ lin, însângerat,
De dealul OARBEI blestemat,
Și CRIȘURI, ce împreunat
Cu TÂRNAVELE lenevite
Cuprind CÂMPII ce-s înflorite,
Și-o TISĂ lină și un NISTRU
Ce la vecini se varsă-n ISTRU,

Și-n brațe-ți dă tării, CARPAȚII,
Și-n suflet CODRII ce ți-s frații,
Și CÂMPURI large, roditoare,
Și DEALURI care râd în soare,
Și-o GLIE ce-i de pus pe pâine
Ce ieri și azi și răspoimâine
Ne-o tot hrăni flămânda gură
Și ne-o-aminti de cei ce vrură
De-atâtea ori să ne-nnrobească
Pe VATRA NOSTRĂ STRĂMOȘEASCĂ,

Vei fi ROMÂN ADEVĂRAT,
Și-n fața sorții, NE-NFRICAT
Vei fi scoborâtor la RÂND,
Din cei ce-n SUFLETE și GÂND,
Au fost uniți în fața sorții,
C-aici să stăm în VECI, CU TOȚII.

MIRCEA DORIN ISTRATE

Related posts

POEMELE BIHOREANULUI GAVRIL VOIVOZEANUL

Liliana Moldovan

NESTINSUL GLAS AL POEZIEI : ÎNSEMNĂRI LITERARE LA „PAINGUL ORB” DE ADRIAN MUNTEANU

Liliana Moldovan

În curând va apare cartea „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei” de Al. Florin Țene

Liliana Moldovan

Protejarea sistemului social german și apărarea principiilor europene – o abordare echilibrată

Ionela van Reez-Zota

Orașul cu parfum de nostalgii, Drăgășani                                

Liliana Moldovan

Cufundarea în lectură : Ecourile unui debut literar – Doamna Rodica Rita-Ruța și „Șlefuitori de vise”

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy