Îmi înflorești în păr hibride flori de măr, tu, primăvară clandestină, ce vrând‑nevrând mă ispitești cu înrobitorul cer, mușcat de soarele încă plăpând.
În monologul meu din oglindă, te pomenesc deseori, ești senzuală, șovăitoare, te topești în culori. Ai apusuri asurzitoare și eu cu lacrimi sărate pe buze, te tot privesc, efuzivă, cum zbori.
Pământul de un verde aprins e sărutat de zei posesivi; eu cu grijă pășesc printre ei, oscilând între profunzimea iubirii și revărsarea dragostei, care e melancolică, idilică, dotată cu un curaj nebun, dar cu frică de geroasele ierni.
Am în ochi felinare îndrăgostite de tine, zână cu aripi arzânde, ce împrăștii iubirea inefabil, în pieptul meu, unde inima tânără bate în mii de feluri, furtunoasă, melodioasă.
Îmi pictezi în obraji săruturi desprinse din suflete sensibile și din glasuri de viori imaginare, împroșcând amintiri desenate de valuri în abisuri bizare.
Primăvară, poetesă seducătoare, te legeni zi de zi între umbra dorului meu și dezmierdări de la soare!
Poezie de Carmen Alina Dinulescu
