Ce eşti, femeie ?… Totu-mi eşti !
Patimă, vis şi mângâiere…
Cu mers celest, pe căi lumești,
Păşeşti prin gândurile mele.
Ai chip frumos şi obosit
De-atâtea adieri de gheaţă,
Eşti dulce înger la zenit,
Rătăcitor pe căi de viaţă.
Ochii ţi-s verzi şi visători,
Privirea ta-i lumină dulce,
Te-aş ridica de subţiori,
Spre zări cu tine-n zbor m-aş duce.
Te-aş invita la o cafea
La ceas târziu, în miez de noapte,
Cu glasul fin de catifea,
Auzul să-mi dezmierzi cu şoapte.
Să-ţi rezemi capul pe-ndelete
La pieptul meu, pentru odihnă,
Eu să te mângâi lin pe plete,
Să te veghez blajin, în tihnă.
Să-mi fii apoi ce nu îmi eşti !…
Ca vinul bun să-mi curgi prin vene !
Să te alint, să mă iubeşti,
Acum şi-n clipele eterne.
Ascultă-ţi inima cum bate
La unison cu-a mea simţire,
Nu-i amăgire… Ce se zbate
E dor, e tainică trăire.
Să-ţi fiu, ce nu ţi-am fost, femeie !…
Trup, suflet, aripă, ursită,
Un tot ! A nemuririi cheie
Pentru-o iubire nesfârşită.
Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România )
