Vă așteptăm cu drag la inaugurarea Popasului ,,LA TROCA HONCAȘILOR”, Lupșa, jud. Alba, în data de 4 decembrie 2023, ora 13.00, de Sfânta Mare Muceniță Varvara – ocrotitoarea ortacilor mineri.
Un eveniment organizat de Cupru Min. S.A. Abrud, companie ce se implică în păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor moților, a lui Horia Cloșca și Crișan, a urmașilor Crăișorului Munților, a minerilor ce au făcut și fac onoare Munților Apuseni.
Trecătorule,
Fii precum izvorul care dă din puținul lui bogatului și săracului, bunului și răului deopotrivă!
Înainte, cât și în timpul răscoalei, primul căpitan, Horea, trece în mai multe rânduri oprindu-se la această trocă să își stâmpere pojarul sufletului.
1784 luna noiembrie: trec în fruntea glotașilor prin acest loc căpitanii Cloșca și Horea cel Tânăr, în drumul lor spre temnițele de la Galda, cu gândul să le dărâme și să-și elibereze ortacii închiși în acel loc.
1785, 30 ianuarie: în zona Gemenelor este prins căpitanul Crișan și adus înlănțuit, făcând în acest loc un mic popas. Alți eroi locali care au poposit în acest loc sânt: frații Ion și Ștefan Ispas din Pârâul Cărbunări, Prața și Căbulea din Șasa Lupșii, condamnați și executați la pedeapsa talionului în Valea Vinții. Iacob cel mai de demult, răstârnit în satul Bârzani și Onu Surdu’, înjunghiat în vârful Curmăturii.
Înainte, în timpul și după revoluția de la 1848, Crăișorul Avram Iancu, în nopți târzii, în acest loc își aduna căpitanii la sfat de taină!
În 1918, delegații lupșeni porniți pe jos la Marea Unire din Alba Iulia aici au umplut ploștile pentru că apa aceasta era renumită.
În 2018 la centenarul Marii Uniri, un grup de lupșeni mărinimoși au trecut prin acest loc refăcând traseul înaintașilor, dar Troca Honcașilor cu apa ei bună disparuse.
Iată un crâmpei dintr-o poveste culeasă de la bătrânii satului cu ani în urmă: “la văzul cătanelor ce suiau pe drumul mare spre Șasa Lupșii, spaima se cuibări în sânul honcașilor. De îndată ce aceștia trecură, Honcășăl își chemă ficiorul și ginerele poruncindu-le în șoaptă să îl urmeze. De după o leață de la streșina șurii, luă trei flinte, un săculeț de piele cu pulbere și altul cu mărunțuș. Pe când da să plece, țup, bătrâna îl prinse de țundră ’Une mei și nu spui mnic?’,’Voi nu trăbă să știți nimnic! Tu vezi de casă și de fete!’ zicând acestea se pierdură în Pădurea Honcii. A doua zi cam pe la prânz, câinii începură să urle a pustiu; în curând după asta se iviră cătanele. Între ei, legat cu o funie de grumaz și de șaua calului, se vedea șchiopătând un om. Honcășoaie, blestemând, fugi în casă, rupse o dungă de mălai, o puse în jăbul cătrinții, luă o doniță și fuguța pe cărare la deal. Fata cu un ulcior și nora cu altă doniță porniră pe urmele ei. Când ajunseră în drum, comandantul își adăpase calul și dedese voie cătanelor să beie. Osânditul, un bătrânel legat cu mâinile la spate și cu fiare la picioare, avea țundra roasă și petecită, nădragii rupți, părul lung și barba mare, fruntea era plină de lovituri și sânge! ’Un fugar amărât’ gândi bătrâna, căinându-l. Când cătanele terminară, comandantul făcu semn osânditului să beie și el. Acesta se apropie, îngenunche lângă trocă și se aplecă să beie, un gornic prinse funia și o smuci, osânditul se prăbuși în tină. În timp ce gornicii și cătanele râdeau, el se zbătea să se ridice. Bătrâna nu mai putu răbda: ‘Râdeți în loc să îl ajutați… nu vă rebde Dumnezeu și ați ajunge ca el!’ Lăsă donița jos și își făcu loc printre cătane, asemeni Mariei Magdalena când Mântuitorul a căzut sub povara crucii. L-a prins de subsiori și i-a ajutat să se ridice. Cu cătrința a început să îi șteargă fruntea și fața pline de sânge și tină. Abia acuma își dede sama cine îi:‘Doamne, tu ești căpitane?’ Rupse câteva fărâme de mălai și i le dede în gură ca la prunci. Când căpitanul Crișan dede semn din cap că nu mai vrea, îi strecură în sân restul, apoi își spălă mâinile și îi dede apă să beie din căușul pumnilor. Comandantul, care privise tot timpul nepăsător, când văzu că îi gata, dede o comandă scurtă. Cătanele se aliniară de-o parte și de alta a osânditului, iar gornicii trecură în urma lui. Înghiontit cu patu puștii și înțepat cu șpanga în coaste, Căpitanul Crișan abia putu striga: ‘Mulțam fain, nană Mărie!’ Ea, cu ochii scăldați în lacrimi rămase privind în urmă blestemând toți răii vremii până ce drumul se ascunse vederii după o cotitură! Abia atunci porni spre casă înăbușinduși toată durerea și amarul în suflet.”
Emil Roșca – rapsod popular, fiu al satului.Foto: Cupru Min

39 comentarii
References:
Payid pokies real money australia high roller payid pokies
References:
Australian bpay pokies http://www.88m2.com
References:
PayID withdrawal pokies dreevoo.com
References:
Best online casinos with wire transfer payment pad.stuve.de
References:
Australian online casino payid pokies https://androidonly.com/user/minesled1/
References:
MiFinity casino no deposit bonus Australia https://jszst.com.cn/home.php?mod=space&uid=7366799
References:
Low deposit BPay casino Australia https://skitterphoto.com/
References:
Anonymous payid pokies https://pad.koeln.ccc.de/ne-NdXOGQFK5W_nbswDiEw
Zudem sind die Online Casino Zahlungen in der
Regel schnell und unkompliziert. Die besten Sofortüberweisung Casinos überzeugen durch einen vielfältigen Inhalt, darunter eine große Auswahl an Spielen,
attraktive Bonusangebote und eine benutzerfreundliche Plattform.
Schließlich sind Transaktionen mit Sofortüberweisung in der Regel kostenlos, was sie zu einer attraktiven Option für Spieler macht,
die keine zusätzlichen Gebühren zahlen möchten. Sichern Sie sich jetzt bis zu 2888 € Bonus + 250 Free Spins, und starten Sie
mit Echtgeld ab 20 € Mindesteinzahlung durch. Sichern Sie
sich jetzt 100% Bonus bis zu 500 € + 200 Free Spins und starten Sie mit Echtgeld ab 20 € Mindesteinzahlung durch.
References: forum.rajatudibaba.com
References:
Muchbetter app casino http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1187106
References:
Muchbetter deposit casino muchbetter mobile casino
References:
Deposit with muchbetter casino https://headlinebeacon.space/item/muchbetter-casinos-canada-view-casinos-that-accept-muchbetter
References:
Idebit casinos list idebit gambling sites
References:
International casinos accepting neosurf australia neosurf casino instant deposit australia
References:
Real money casino idebit betting sites that use idebit
References:
1 dollar deposit casino neosurf australia neosurf casino minimum deposit australia
References:
No deposit bonus payid casino https://pad.stuve.de/oPoqj_pWQ4ybDHfKK_tjcw
References:
Online pokies with payid australia real money best australian online casino payid
References:
Online casino klarna rechnung sofort auszahlung casino
References:
Neosurf casino daily bonus australia https://bootalibi7.werite.net/
References:
EFT banking casino forum.uookle.com
References:
Casino einzahlung klarna https://skyscrapperwiki.site/wiki/Top_Casinos_mit_Sofortberweisung_2026_100_Bonus_Schnell
References:
Google pay 5 deposit casino online casino paying with google pay
References:
Wire transfer casino payouts australia https://molchanovonews.ru/user/menubutane54/
References:
Bank wire transfer online casinos low deposit casino bank transfer
References:
Real money casino credit card canada casino credit card withdrawal canada
References:
Casino mit sofortüberweisung und paypal http://forum.modulebazaar.com
References:
Trustly casino bonus https://pad.batsense.net/-keD4rFWTxObU6RlsPtVCg
References:
Trustly accepted here casino http://mashspec.ru/
References:
Australian dollar credit card casinos https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=197120
References:
Online pokies visa debit deposit https://nomadwiki.space/wiki/Best_Online_Casinos_That_Accept_Debit_Cards_Australia
References:
Australian pokies no deposit bonus https://www.natthadon-sanengineering.com/forum/topic/223002/Best-PayID-Casinos-Australia-2026—Instant-AUD-Withdrawals
Wire Transfer withdrawals often take 1 – 3 days to be processed by
the casino, with a 7 – 15 days period for the payment to reach you.
A fee ranging from A$30 to A$60 will usually apply,
while Wire Transfer casino withdrawals often begin at A$100
– A$300 minimum. Due to the applicable fees and processing times involved in Wire Transfers, they
are rarely an option for casino deposits. Then again, for individuals who prefer the security of a wire transfer, there’s no reason to look anywhere else.
For those who appreciate efficiency, wire transfers wouldn’t be your first choice.
There’s no reason to worry, as they won’t be disappearing, but
wire transfers aren’t always the most optimal approach.
References: https://dx.cncfzx.com/
References:
Sofortüberweisung casino einzahlung https://peatix.com/
Einige online Casinos bieten für bestimmte Einzahlungsmethoden sogar spezielle Extra-Boni – prüfen Sie aber immer die Bonusbedingungen. HomeMobile
Casino ZahlungsmethodenCasino mit Sofortüberweisung – Beste Sofort Casinos 2026 Bei der Zahlung im Online Casino Sofortüberweisung zu nutzen, garantiert die schnelle Ausführung der Einzahlung,
ohne dass ein separates Nutzerkonto oder eine nochmalige Verifizierung notwendig sind.
Ein Klick auf das Sicherheitsschloss-Symbol daneben führt zu weiteren Informationen über die eingesetzten Zertifikate auf der Website.
Die gesetzten Limits unserer Casino-Empfehlungen für Auszahlungen erhöhen sich in der Regel mit dem Spielumsatz
und sind für normale Nutzer meist vollkommen ausreichend.
References: https://sreschool.com/
What really differentiates Joo is how seamless the combination of multi-currency options and crypto, plus the big
game list and fast support, comes together. Confirm the wagering multiple
and any maximum-bet rule before you claim, since those decide what the 225% is worth in practice.
The dollar sign needs confirming in the cashier as AUD; if the account runs
in another currency, the conversion point returns.
Fair Crown posts the biggest percentage on the page, 470% up to €10,000 plus 500 free spins,
and the euro sign is the first thing an Australian reader
should register.
References: https://toyvaulthq.com/forum/topic/play-pokies-with-neosurf-australia-essential-guide/
Bei Trustly handelt es sich um eine Zahlungsmethode, die mobil genauso schnell,
einfach und sicher funktioniert wie am Desktop. Der Prozess kann einige Zeit in Anspruch nehmen,
funktioniert bei Trustly Zahlungen jedoch insgesamt sehr einfach.
Wie bereits erklärt, speichert Trustly selbst keinerlei Daten und ist somit absolut sicher zu verwenden.
Welche Dokumente hierzu erforderlich sind, variiert je nach Anbieter und wird
für gewöhnlich transparent sowie einfach nachvollziehbar in den AGBs kommuniziert.
Der Vorgang nimmt erfahrungsgemäß wenige Minuten Zeit in Anspruch, je nach Unternehmen kann vor der ersten Einzahlung die Verifizierung der
Daten erforderlich sein. Um die Methode nutzen zu können, braucht es lediglich ein Girokonto bei einer Bank oder Sparkasse, die mit Trustly zusammenarbeitet.
References: inviewsalespro.com
References:
Payid online casino australia http://www.qilurexian.net/
References:
Online casino sofort bezahlen http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2825949