12 C
Nürnberg, DE
October 21, 2025
Cultură

155 de ani de Convorbiri literare. Povestea unei reviste

COMUNICAT

Biblioteca Națională a României organizează în data de 8 martie 2021, la ora 17în Atrium (la sediul din Bulevardul Unirii, nr. 22), conferința cu tema „155 de ani de Convorbiri literare. Povestea unei reviste” pentru a ne bucura împreună de inițiative care dăinuie în timp și pentru a le celebra pe unele scriitoare care s-au implicat civic în istoria acestei țări.

Evenimentul îi va aduce laolaltă pe Cassian Maria Spiridon, directorul Convorbirilor literare, două filme-prezentări, realizate de Rada Platon și Mircea Platon, redactorul șef al Convorbirilor literare, și o serie de tineri interpreți.

Casian Maria Spiridon va vorbi despre personalități marcante din viața Convorbirilor literare, momente de cumpănă în istoria acestei reviste și, nu în ultimul rând, despre mai puținele știute realizări ale doamnelor care au publicat în revistă începând cu 1867.

Pentru că revista Convorbirilor literare a fost întotdeauna deschisă și a promovat tinerii, considerăm bine venit să avem în deschiderea acestui eveniment, o serie de tineri interpreți care vor cânta la vioară și pian piese muzicale ale compozitorilor Frédéric Chopin, Lee Ru-ma, Rolf Lovland, Enrico Toselli, Gustav Ellerton, Francesco Maria Veracini, Antonio Bazzini:  Vlad Stoi – vioară, Adina Mărăcine-Pena – vioară, Nectarie Drăgoi – vioară, Teofil Drăgoi – vioară, Maya Burlacu – pian. Profesori îndrumători: Daniela Florescu și Nicolae Antonescu.

Evenimentul va fi moderat de Adrian Cioroianu, Directorul General al Bibliotecii Naționale a României.

După filme și prezentări va urma o sesiune întrebări și răspunsuri în care publicul va fi încurajat să adreseze întrebări domnului Cassian Maria Spiridon, directorul Convorbirilor literare.

Suntem onorați să vă invităm să luați parte la acest eveniment, în calitate de parteneri media sau ca parteneri de dezbatere, dacă veți avea plăcerea să faceți parte din publicul acestui eveniment.

Related posts

Solicitarea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor de respingere a măsurilor avansate în proiectul de Ordonanță de urgență lansată în spațiul public, măsuri care vor avea un impact negativ în raport cu instituțiile muzeale și în general asupra domeniului culturii în ansamblul său

Moderator1

Zbor peste veacuri – spectacol de teatru-dans

Moderator1

Cărturarul-patriot acad. Nicolae Noica, un recunoscut apărător al credinței străbune, al culturii românești și un Mecena al românilor din Arcul Intracarpatic

GT Post

Crezul meu

Liliana Moldovan

Fundația Turnu vă invită la un eveniment cultural de excepție: “Țara mea de dor”!

Moderator1

„Parol, Mon Cher”, un nou concurs de creaţie literară pentru liceenii bucureșteni

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy