In luna august 1978, însoțeam, ca jurnalist, Ansamblul folcloric ”Prahova” într-un lung turneu artistic in Italia. Un bun prilej pentru a rezolva o situație dramatică din viața familiei mele.
Se cunoaste faptul că, in asa-zisă epocă de aur, in România exista o criză profundă de alimente, precum si alte produse, precum medicamente, care nu se produceau in țară. De un asemenea medicament, numit Gravibinon, avea nevoie și soția mea (in foto), aflată in luna a opta de sarcină, sarcină aflată in pericol de a fi pierdută, singurul medicament recomandat de medic pentru a salva copilul era cel mentionat mai sus.
Cu o așa ”sarcină” am mers in Italia, unde, la prima farmacie intâlnită din Milano, am intrat cu gândul de a cumpăra acest medicament. Aici m-am adresat unei doamne farmaciste, pe ecusonul căreia scria, surpriză: Elena Florescu. O româncă, desigur! Doamna a tresărit când am salutat-o in limba română: ”Bună ziua, doamnă!”
I-am spus, firește ceea ce doream, cu precizarea că intenționam să trimit urgent acest medicament in țară. Surpriză! Doamna mi-a spus, zâmbind, că este din Ploiesti și că intenționa să plece acasă, in România, chiar peste două zile și că ii va da personal soției acest medicament minune. Era așa de bucuroasă încât nici nu a dorit să plătesc…
Peste numai trei zile, soția mea mi-a transmis, telefonic, că a primit medicamentul.
Făcând un arc peste timp, vreau să spun că, primul nostru copil, căruia i-am pus numele Decebal, are, acum, deja 43 de ani.
Ioan POPESCU
