9.5 C
Nürnberg, DE
October 29, 2026
Diaspora Marea Britanie România

Dezvelirea bustului Regelui Mihai I, amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra

Comunicat de presă


Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a organizat joi, 25 noiembrie 2021, ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, în anul Centenarului nașterii acestuia.

Ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra, a fost găzduită de Ambasadorul României Laura Popescu, și s-a desfășurat în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române și Alteței Sale Regale Principele Radu. 

După dezvelirea bustului împreună cu Majestatea Sa Margareta, ambasadorul Laura Popescu a evidențiat în intervenția sa legăturile puternice dintre Familia Regală Britanică și Regele Mihai I, stră-strănepot al Reginei Victoria și văr al Reginei Elisabeta a II a, legături care adaugă o dimensiune importantă relației bilaterale dintre România și Regatul Unit.

“Regele Mihai I al României a fost excepțional. Tăria și caracterul său, demnitatea sa și fibra morală, devotamentul față de popor au marcat și inspirat multe generații de români”, a afirmat ambasadorul României.

Ambasadorul României la Londra a mulțumit autorului lucrării, sculptorul Valentin Tănase, și domnului Petru Moțac pentru sprijinul în acordat în realizarea soclului și amplasarea statuii.

De asemenea, a mulțumit artistului Bogdan Mihai Radu pentru picturile cu Regina Maria pregătite pentru eveniment.

Ceremonia a inclus și o slujbă religioasă.

Related posts

Gogu Neagoe, caricaturistul român care va reprezenta arta românească la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028

Ionela van Reez-Zota

Cinci decenii de relații istoriografice româno-maghiare

Ion Marius Tatomir

Trăiești în străinătate? Completează și tu sondajul dedicat românilor de pretutindeni

Ionela van Reez-Zota

Gala Premiilor MUSICRIT – în 14 ianuarie, la Ateneul Român

Ionela van Reez-Zota

“EU ȘI COPILUL MEU”, PROIECT DE FORMARE DE ABILITĂŢI EDUCATIVE PRIVIND PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI, ADRESAT PĂRINŢILOR –

Ion Marius Tatomir

De opt ani consecutiv, MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă „Permis pentru viitor” tinerilor din medii defavorizate

Ion Marius Tatomir

32 comentarii

low deposit payid pokies October 25, 2026 at 8:59 pm

References:

Payid pokies welcome bonus low deposit payid pokies

Replică
minimum deposit payid pokies October 25, 2026 at 9:00 pm

References:

Secure payid pokies minimum deposit payid pokies

Replică
secure payid pokies October 25, 2026 at 9:00 pm

References:

Payid pokies deposit secure payid pokies

Replică
dok.kompot.si October 25, 2026 at 9:01 pm

References:

Payid pokies free spins dok.kompot.si

Replică
daojianchina.com October 25, 2026 at 9:01 pm

References:

No deposit payid pokies australia daojianchina.com

Replică
how to play pokies with payid October 25, 2026 at 9:01 pm

References:

Payid minimum deposit pokies how to play pokies with payid

Replică
real money pokies payid October 25, 2026 at 9:01 pm

References:

Payid withdrawal online pokies real money pokies payid

Replică
online casino payid pokies October 26, 2026 at 2:16 am

References:

Instant payid withdrawal pokies australia https://undrtone.com/rotatebucket80

Replică
https://gitlab.rails365.net October 26, 2026 at 2:28 am

References:

Pokies payid accepted australia https://gitlab.rails365.net/karenpajama50

Replică
australian online casino payid pokies October 26, 2026 at 2:28 am

References:

Direct bank transfer payid pokies https://fzquan8.cn/home.php?mod=space&uid=244986

Replică
best payid pokies australia October 26, 2026 at 2:28 am

References:

Payid minimum deposit pokies https://pad.koeln.ccc.de/AlDrxWZIQ_6xkrTLVCZ0pQ

Replică
https://a-taxi.com.ua/ October 26, 2026 at 11:50 am

References:

1 minimum deposit casino australia payid https://a-taxi.com.ua/user/sparkclimb07/

Replică
https://cdss.snw999.com/space-uid-2839076.html October 26, 2026 at 12:54 pm

References:

Payid pokies fast payout https://cdss.snw999.com/space-uid-2839076.html

Replică
online casino payid pokies October 26, 2026 at 2:31 pm

References:

Highest paying payid pokies australia https://codimd.camba.coop/BrpgjLDJRlSeXlnV0j9Ivw

Replică
https://md.sigma2.no/560bBTYMQaKtUeAxmUIhKw October 26, 2026 at 4:08 pm

References:

Payid pokies withdrawal https://md.sigma2.no/560bBTYMQaKtUeAxmUIhKw

Replică
winnipegasians.com October 26, 2026 at 11:45 pm

References:

BPay withdrawal time casino https://winnipegasians.com/home.php?mod=space&uid=306076

Replică
https://a-taxi.com.ua October 27, 2026 at 4:00 am

References:

Neosurf alternative payment methods casino https://a-taxi.com.ua/user/stateenemy0/

Replică
https://topsitenet.com/profile/jawjacket74/2707270/ October 27, 2026 at 4:22 am

References:

MiFinity withdrawal casino Australia https://topsitenet.com/profile/jawjacket74/2707270/

Replică
hedgedoc.dawan.fr October 27, 2026 at 4:35 am

References:

Neosurf casino australia review https://hedgedoc.dawan.fr/u7ImJV38TTuymHGvHSdTVQ

Replică
neosurf casino guide australia October 27, 2026 at 8:28 am

References:

Best neosurf online casinos australia 2026 http://forum.djwx.com/home.php?mod=space&uid=63431

Replică
pokies accepting Osko October 28, 2026 at 2:34 am

References:

High RTP Osko pokies https://a-taxi.com.ua/user/witchcheck6/

Replică
Osko casino apps October 28, 2026 at 5:09 am

References:

Osko casino payments http://zhujia.ca/?286167

Replică
binary options 359 October 28, 2026 at 7:38 am

Master the principles martingale calculator. Study market signals, choose brokers, and discover the specifics of trading and the risks associated with it.

Replică
remont vannoy 55 October 28, 2026 at 7:57 am

Организуйте профессиональный сколько стоит ремонт ванной под ключ с учетом планировки и ваших пожеланий. Подберите отделочные материалы, сантехнику и дизайн, чтобы создать удобное, функциональное и современное пространство.

Replică
australian bank wire casinos October 28, 2026 at 10:28 am Replică
gitlab.rails365.net October 28, 2026 at 11:57 am

References:

Aussie wire transfer casinos https://gitlab.rails365.net/twigmale6

Replică
no deposit payid pokies australia October 28, 2026 at 3:19 pm

References:

Instant play payid pokies http://gjglm.com/home.php?mod=space&uid=254206

Replică
remont vannoy 701 October 29, 2026 at 3:51 pm

Организуйте профессиональный бюджетный ремонт в ванной с учетом планировки и ваших пожеланий. Согласуйте отделочные материалы, сантехнику и дизайн, чтобы создать удобное, функциональное и современное пространство.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy