5.1 C
Nürnberg, DE
October 16, 2025
Diverse Noutăți

Seria Logo-Armonia de Acasă

Sunt Mădălina Orian, părinte și logoped din pasiune! Sunt mamă a doi copii minunați, care mi-au acordat încrederea lor atunci când m-au ales să le fiu părinte. Sunt părinte special, cu provocări pe partea de limbaj din partea copiilor mei. Cu toate că am absolvit profil tehnic, m-a atras întotdeauna natura subtilă a omului. Ca să-mi ajut copiii (și, implicit, pe mine) am devenit logoped și am descoperit că acest domeniu mă fascinează. Îmi doresc să fiu aproape de părinții care au parte de provocări în creșterea și educarea copiilor lor. Cred cu toată ființa mea faptul că părintele e primul și cel mai important terapeut al copilului iar într-un trio echilibrat și sănătos părinte-copil-terapeut, toată lumea are doar de câștigat. Cred în demersurile terapeutice pornite cu multă iubire acasă și în iubirea administrată ca tratament de vindecare pentru orice afecțiune (fizică, psihică, sufletească).

Sunt autoarea seriei „Logo-Armonia de Acasă”. Prin termenul de „Logo-Armonie” vreau să arăt că logopedia nu se realizează doar în cabinetul de terapie, cu instrumente și metode foarte riguroase. Cred că orice terapie, inclusiv cea a limbajului, poate fi continuată și acasă, cu iubire și în armonie. Seria conţine două volume. Primul volum De la copilul meu, la copilul din mine – Ce am învățat fiind părinte de copil special, conţine experienţa mea ca părinte de copil special şi povestea de viaţă a familiei mele, cu dinamica şi provocările ei.

Al doilea volum, De la părinte, la părinte-terapeut – Logopedie practică, pe înțelesul tuturor, cuprinde un set de instrumente și informații științifice, studii de caz și aplicații concrete din sfera logopediei și psihopedagogiei, folosind un limbaj accesibil oricui, cu termenii științifici explicați.

Cărţile seriei se pot comanda de pe edituraquarto.ro iar mai multe informaţii despre cărţile mele se găsesc pe site-ul logoarmonia.ro şi madalinaorian.ro.

Related posts

5 sfaturi pentru a face față alergiilor și asteniilor de primăvară, folosind produse apicole

GT Post

Monolog despre surzenie

GT Post

Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu: Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023 

GT Post

Hai să ne rujăm împreună, de Laura Ilinca

GT Post

Avram Iancu lansează ”Provocarea Rinului” și la București

GT Post

Iată o lecție de viață unică oferită de actrița și scriitoarea Jane Fonda

GT Post

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy