22 septembrie 2026
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut marți, 22 septembrie 2026, declarații de presă după întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din New York, care a avut loc la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor Președintelui Nicușor Dan:
Președintele Nicușor Dan: Adunarea Generală ONU, unde o să avem o intervenție miercuri dimineața. O să particip, de asemenea, tot miercuri la o ședință al Consiliului de Securitate. Am avut o întrevedere cu Secretarul General ONU și o să avem mâine mai multe bilaterale. Asta este la nivelul Adunarea Generală ONU.
În marja acestuia, azi am avut așa: Am avut o întâlnire la Atlantic Council azi dimineață. Am avut o întâlnire cu domnul Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc, un prieten al României, ca și Atlantic Council. Am avut azi o întâlnire cu românii din sectorul Tech din Statele Unite. Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Statele Unite, prezentându-le oportunități pentru România. Am avut o întâlnire cu oameni din zona financiară, organizată de J.P. Morgan, instituții financiare care împrumută România, pentru a le spune pe unde suntem. Am avut o întâlnire cu foști ambasadori americani în România și cu alți ambasadori americani în zone importante, organisme internaționale, cărora le-am mulțumit pentru ajutorul pe care îl dau pe relația bilaterală între România și Statele Unite. Am fost la memorialul World Trade Center, unde am onorat memoria celor cinci români care au murit atunci, acum 25 de ani. Și, azi după amiază, ați asistat la inaugurarea intersecției care va purta numele Regina Maria și întâlnirea cu comunitatea românească din New York și câțiva din Statele Unite. Mirabela a participat la continuarea formatului inițiat de Melania Trump despre viitorul copiilor, la un format inițiat de doamna Erdoğan despre copii în mediul online. Va participa la continuarea formatului inițiat de doamna Zelenska cu privire la reziliența societăților, la un mic dejun organizat de Melania Trump și la câteva bilaterale.
La sfârșitul șederii, o să facem o prezentare detaliată. Sunt sigur că aveți întrebări.
Jurnalist: În primul rând, vreau să vă întreb care sunt prioritățile României în această Adunare Generală a ONU? La ce vă așteptați? Ce ar trebui să obțină România?
Președintele Nicușor Dan: Este o întâlnire anuală, dar care în acest an se preocupă foarte mult de zona de securitate, și România, evident, trăiește într-o regiune în care există provocări de securitate și dorim să prezentăm poziția României pe această chestiune și, evident, să fim în contact cu alți lideri ca să vedem cum putem să ne coordonăm, ca acțiunile noastre să ducă la stabilizarea regiunii.
Jurnalist: Și dacă-mi permiteți o întrebare pe politică internă, Kelemen Hunor a declarat astăzi că dacă totuși Sigfried Mureșan nu va reuși să strângă o majoritate, nu ar mai avea rost să mai vină la vot în Parlament, practic i-a sugerat acestuia să-și depună mandatul. Dumneavoastră, ce ați recomanda premierului desemnat? Să meargă până la capăt la votul în Parlament sau mai degrabă să-și depună mandatul?
Președintele Nicușor Dan: Eu am desenat un prim-ministru și, așa cum am spus în momentul acela, îmi doresc ca el să convingă o majoritate și să facă un guvern care să treacă. Bineînțeles, un guvern care să păstreze direcția pro-occidentală și să păstreze obligațiile pe care România și le-a luat, inclusiv în ceea ce privește traiectoria fiscală. Asta e tot ce pot să spun, și, în zilele astea, după ce a intrat oficial în cele 10 zile în care să vină în fața Parlamentului, nu o să fac alte comentarii decât că îmi doresc să ajungă la o soluție care să treacă de votul Parlamentului.
Jurnalist: Ați spus în trecut că Guvernul a făcut și greșeli. Spune Siegfried Mureșan că ar dori să continue măsurile luate de Guvernul Bolojan. Care dintre aceste greșeli pe care dumneavoastră le-ați identificat nu ați dori să se mai regăsească în programul pe care îl va propune domnul Mureșan?
Președintele Nicușor Dan: Bun, eu am vorbit general, și ați văzut că nu am făcut niciodată evaluări ale activității Guvernului, pentru că nu cred că e treaba mea să o fac. Toată lumea face greșeli. Eu am făcut greșeli. Am făcut greșeli ca primar. A fost o afirmație absolut generală.
Jurnalist: Deci nu vreți să ne spuneți ce anume nu ar trebui să repete, cel puțin momentan, în programul de guvernare, viitorul premier propus.
Președintele Nicușor Dan: Nu, haideți să vedem programul de guvernare, dar sunt sigur că o să fie unul adaptat realităților.
Jurnalist: Și aș mai vrea să vă întreb de ce nu l-ați sunat și pe președintele Partidului Național Liberal când ați decis să anunțați pe Siegfried Mureșan că îl nominalizați?
Președintele Nicușor Dan: Ne întâlnisem în acea zi, și cu președintele PNL, și cu președintele USR, și cu domnul Hunor de la UDMR, și mi-au spus că au o propunere. Și eu am sunat acea propunere.
Jurnalist: Există această percepție în Partidul Național Liberal, cel puțin unii dintre liberali, cum că ați fi făcut această nominalizare din răzbunare, și de aceea vă întreb.
Președintele Nicușor Dan: Cum adică răzbunare?
Jurnalist: În ideea că nu va strânge voturile.
Președintele Nicușor Dan: Păi, stați o secundă. Eu am răspuns afirmativ unei propuneri. Când răspunzi afirmativ, nu poate să fie răzbunare.
Jurnalist: În timp ce dumneavoastră aveați întâlniri aici, azi, la ONU, la București, știrea zilei a fost că fostul candidat la alegerile prezidențiale care au fost anulate, Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore și toată lumea așteaptă o părere din partea Președintelui României despre ce se întâmplă cu acest candidat și cum vedeți această situație, ținând cont că Călin Georgescu este vârful de lance al alegerilor anulate, dumneavoastră ne-ați promis un raport al acestei anulări alegerilor și apoi ați spus că va integra un demers de analiză și de cercetare mai larg. Cum vedeți toată această situație?
Președintele Nicușor Dan: Bun, sunt două lucruri complet diferite. Din ce am văzut și eu din comunicarea DIICOT, acest dosar nu are nimic de a face cu alegerile din 2024. Este vorba de o acuzație de înșelăciune, dacă am reținut eu bine încadrarea juridică, și e atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și evident că respectăm prezumpția de nevinovăție, asta e tot ce pot să spun. Mai departe, între Administrația Prezidențială și sistemul judiciar, există o separație constituțională.
Jurnalist: Și dacă-mi permiteți o întrebare pe politică externă, ați fost la inaugurarea Board of Peace, ați venit acum și la Organizația Națiunilor Unite, sunteți pentru prima dată aici în calitatea de Președinte al României. Donald Trump, cu care vă veți întâlni mâine, anul trecut, când a revenit la putere și a avut primul său discurs după revenirea la putere, primul discurs la ONU, a criticat Organizația Națiunilor Unite și a spus că doar vorbește cuvinte goale și că energia verde și imigrația vor duce la moartea sau la decăderea Europei Occidentale. Sunteți de acord cu ce a zis Donald Trump anul trecut și cum vedeți diferența între raportarea Președintelui Donald Trump la Organizația Națiunilor Unite și la Board of Peace, la care ați fost dumneavoastră la inaugurare?
Președintele Nicușor Dan: Sunt foarte multe formate. Recent am fost la două care tocmai s-au inaugurat – Inițiativa Carpatică, Formatul Arctic. Sunt multe formate de discuții, de colaborare internațională, care încearcă să rezolve diverse probleme geopolitice. Asta este tot ce pot să spun. O să vedem care o să fie succesul Board of Peace. Noi vrem să respectăm ce-am promis acolo, în special pe chestiunea regată de copiii bolnavi din fâșia Gaza. Mai mult, nu vreau să comentez. Pentru noi, participarea la această sesiune a Adunării Generale este o oportunitate de a prezenta punctul nostru de vedere cu privire la securitatea regiunii, în special, și de a fi în contact cu alți lideri pe subiectele care ne interesează.
Jurnalist: V-ați întâlnit astăzi cu reprezentanții și cu investitorii de la J.P. Morgan. Dacă aceștia v-au întrebat de ce nu avem Guvern, care e situația economică a țării, ce soluții are România în acest moment, care este situația politică și dacă și-au exprimat îngrijorarea că România ar putea fi retrogradată la categoria junk.
Președintele Nicușor Dan: A fost o discuție cu reprezentanți ai companiilor, băncilor, fondurilor de investiții care investesc în obligațiuni românești, la un nivel mai înalt decât cele care au loc în mod curent la București. Și bineînțeles că au fost puse întrebări legate de situația politică, situația financiară. Eu am răspuns la cele legate de situația politică. Domnul ministru Nazare și domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toți indicatorii financiar stăm foarte bine față de locul de unde am plecat. Și am răspuns – în esență, le-am spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante, așa cum a fost în vară, iulie-august, pe PNRR, există multă rezonabilitate în zona politică. Pe scurt, asta a fost.
Jurnalist: Și le-ați spus când vom avea un guvern?
Președintele Nicușor Dan: M-au întrebat și le-am făcut niște estimări.
Jurnalist: Domnule Președinte, acel apel pe care l-ați dat lui Siegfried Mureșan a generat multe titluri de presă. Domnul Mureșan susține că ați interpretat greșit răspunsul pe care vi l-a dat în momentul în care l-ați anunțat că urmează să-l desemnați prim-ministru. Că n-ar fi avut nevoie de timp de gândire. Nu ne puteți detalia puțin felul în care a decurs acea conversație cu domnul Siegfried Mureșan și să ne spuneți de ce ați întârziat anunțul cu 15 minute?
Președintele Nicușor Dan: Cred că urgența acestui moment este să existe 10 zile, puține, cât prevede Constituția, să existe program de guvernare, propunere de guvern și să ajungă la Parlament. Nu vreau să ne mai întoarcem la acel moment, dar, pentru mine, a fost cu subiect și predicat că este nevoie de un timp de reflecție.
Jurnalist: Și o întrebare foarte scurtă. Ne puteți spune, domnule Președinte, cine v-a spus la consultări „România este treaba ta, partidul este treaba mea”?
Președintele Nicușor Dan: Nu.
Jurnalist: Dar măcar dacă era de pe partea pro-occidentală.
Președintele Nicușor Dan: Nu.
Jurnalist: Domnule Președinte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi la București, într-un interviu, că nu exclude un guvern PSD-AUR până în 2028 și că sunt șanse mari ca un astfel de guvern să treacă, chiar dacă, în acest moment, cele două partide nu au majoritate, dar trebuie să-și dorească și AUR. Știu că o să spuneți că nu suntem încă acolo, dar cred că știți că pe scena politică se vorbește foarte mult despre pasul următor, ce se întâmplă dacă domnul Mureșan nu poate coagula o majoritate, iar un guvern PSD-AUR este una dintre variante. Dacă ajungem în această situație, dumneavoastră, dacă vine Sorin Grindeanu la dumneavoastră și vă spune că are o majoritate cu AUR, ați accepta un astfel de guvern sau ați prefera alegeri anticipate?
Președintele Nicușor Dan: În primul rând că suntem într-un interval de 10 zile în care, în opinia mea, trebuie să ne concentrăm numai la întrebarea dacă această nominalizare va avea succes sau nu, și, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, nu există numai cele două opțiuni pe care dumneavoastră le menționați, sunt multe altele. Și nici PSD și AUR împreună nu au majoritate. Dar nu vreau să intrăm într-o lungă teorie despre toate aceste opțiuni, vreau să ne concentrăm în momentul ăsta numai să vedem dacă propunerea făcută de mine trece sau nu trece.
Jurnalist: Când l-ați desemna pe domnul Mureșan, ați fost foarte critic la adresa partidelor. Ați spus că ați avut sute de ore de discuții cu liderii politici și nu s-a ajuns la niciun rezultat. Ați relua aceste discuții dacă se ajunge în situația să nu treacă Guvernul Mureșan? Veți continua această discuție cu partidele? Din nou, sunt multe ipoteze posibile.
Președintele Nicușor Dan: Haideți să ajungem la sfârșit cu această procedură în care suntem. Eu sper să aibă succes. Am spus de la început că e dificil. Și, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, atunci o să facem din nou toate discuțiile și cu toate ipotezele.
Jurnalist: Și ultima, dacă îmi permiteți. Spuneați că sunt mai multe, nu doar anticipate. Ne puteți da măcar un exemplu?
Președintele Nicușor Dan: Da, multe altele, tehnocrat, rotative și toate astea pe care le știți și dumneavoastră.
Jurnalist: Domnule Președinte, există o parte a societății care alege să-l apere pe Călin Georgescu, să-l considere o victimă a sistemului. Sunt probabil oameni care nu v-au votat pe dumneavoastră. Chiar Președintele Traian Băsescu a sugerat că spectacolul de azi a fost ordonat. Dumneavoastră ce mesaj aveți pentru oamenii aceștia?
Președintele Nicușor Dan: În primul rând, de înțelegere, chiar de simpatie. Pentru că, dacă ne uităm în sondaje, vedem că încrederea în sistemul de justiție e ba 25%, ba 30%. Asta înseamnă că cei care nu au încredere în sistemul de justiție sunt 70-75%. Și atunci evident că pare că totul este un aranjament, cu niște sfori trase din cine știe ce loc. Nu pot decât să spun că este o separație a puterilor și, în mandatul ăsta, acționez constituțional și voi acționa constituțional.
Jurnalist: Dumneavoastră îl considerați o victimă?
Președintele Nicușor Dan: În acest moment, există o acuzație a DIICOT, care are o aparență – până la eventuala judecată de către judecător, discutăm de aparențe – deci, în acest moment, acuzația DIICOT are o aparență de veridicitate, pe de altă parte, suntem obligați, la fel, constituțional, să folosim prezumpția de nevinovăție. Aici suntem.
Jurnalist: Vă rog să mai permiteți încă o întrebare, pentru că astăzi ați inaugurat Queen Mary of Romania Corner. Ce vă inspiră din trecutul Reginei Maria și ce ați prelua din biografia sa?
Președintele Nicușor Dan: Cum am spus și acolo, este o persoană care s-a pus în slujba națiunii a cărei regină era. Asta este lucrul care contează. Din perspectiva asta, este un model. Sunt în societatea românească oameni care sunt dedicați societății în multe domenii, și, pentru modele care vin din trecut, și pentru cele care se întâmplă în zilele noastre, trebuie să le promovăm, pentru că, în felul ăsta, ajungem să definim o ierarhie de valori care să fie sănătoasă pentru societatea noastră.
Jurnalist: Tot legat de vizita în Statele Unite, ce emoții v-au încercat cât ați vizitat memorialul 9/11 împreună cu Prima Doamnă?
Președintele Nicușor Dan: Da, suntem la 25 de ani după acel moment, eram adult, mi-am adus aminte de ziua aceea, de, cum să zic, cumva șocul față de un eveniment care ataca un sistem de valori, de fapt. Și am retrăit ziua de atunci.
Jurnalist: Și spuneați că Prima Doamnă participă la mai multe reuniuni ce vizează viitorul copiilor, aici, în Statele Unite. Comisia Europeană a propus recent interzicerea activității pe social media pentru copiii de până în 13 ani. Ar putea și România să susțină un astfel de proiect? Dacă ați avea o astfel de lege pe masă, ați fi de acord cu ea?
Președintele Nicușor Dan: Comisia Europeană a propus, cum se întâmplă în multe domenii, ea vine cu o propunere și cu un studiu în spate, urmând ca această propunere să fie discutată în diferitele organisme ale Uniunii Europene. Deci România va trebui să se pronunțe pe această inițiativă și, ca să se pronunțe, trebuie să facem o dezbatere internă cu specialiștii și cu autoritățile care au atribuții pe asta. De principiu, fără să intru în conținutul efectiv al acestei propuneri, vârstele, 3 ani, 13 ani, și toate cele care sunt acolo, este nevoie să ne uităm cu datele științei la acest fenomen, pentru că e vorba de sănătatea copiilor până la urmă. Și trebuie, când ne uităm la sănătate, să ne uităm chiar cu datele științei.
Jurnalist: Și credeți că ar fi nevoie de o astfel de intervenție, de o interzicere pentru cei mici să mai aibă conturi până la o anumită vârstă?
Președintele Nicușor Dan: De principiu, cred că, dacă există o recomandare – nu sunt expert în asta, dar spun – de principiu, dacă există o opinie imens majoritară a specialiștilor care să spună că un anumit tip de activitate afectează copiii, trebuie să-i dăm curs.
Mulțumesc!
