13.8 C
Nürnberg, DE
October 20, 2026
Diaspora Exclusiv Germania

UE introduce reguli mai stricte pentru returnarea migranților aflați ilegal pe teritoriul european

Parlamentul European și Consiliul UE au adoptat, la 7 octombrie 2026, Regulamentul (UE) 2026/2280, care instituie un sistem comun pentru returnarea cetățenilor din afara Uniunii Europene care nu au drept legal de ședere.

Noile reguli urmăresc accelerarea procedurilor de returnare, consolidarea cooperării dintre statele membre și recunoașterea deciziilor de returnare la nivel european. Sunt prevăzute măsuri mai ferme împotriva persoanelor care nu cooperează, inclusiv posibilitatea luării în custodie publică pentru perioade de până la 24 de luni, cu prelungiri în anumite condiții.

Majoritatea prevederilor se vor aplica din 17 octombrie 2027, înlocuind legislația europeană anterioară privind returnările. Regulamentul menține obligația respectării drepturilor fundamentale și a protecției internaționale.

Documentul oficial, intitulat în limba germană „Verordnung (EU) 2026/2280 des Europäischen Parlaments und des Rates vom 7. Oktober 2026”, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 15 octombrie 2026, cu referința PE/40/2026/REV/1.

Regulamentul poate fi consultat integral, inclusiv în limbile română și germană, pe portalul oficial EUR-Lex:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/DE/TXT/?uri=OJ:L_202602280

Identificator oficial ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/2280/oj

Ionela van Rees- Zota

Related posts

Fanfara militara, un hit punk si multa emotie: Ceremonia de adio a lui Merkel dup? 16 ani in functia de cancelar a fost presarata cu lacrimi

GT Post

A apărut revista BOGDANIA nr.97-98/ 2022-Revistă de creație și cultură

Liliana Moldovan

                                Femeile sub semnul afirmării de sine

Liliana Moldovan

Când plăcile tectonice ale geopoliticii se mișcă

Ion Marius Tatomir

„Muguri Transilvani” de Ionuț Țene lansată la Târgul de carte Gaudeamus. ”Poezia scurtă este trăire lirică și stare de grație” 

Liliana Moldovan

Cea de-a cincea ediţie a Zilei Familiei Numeroase, sărbătorită în parohia „Sf. Grigorie Teologul”

Ionela van Reez-Zota

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy