10.8 C
Nürnberg, DE
October 2, 2025
Cultură România

Vernisajul expoziției de pictură „THROUGH HER EYES”, la Galeria Artotecii BMB

Comunicat

București, 1 octombrie 2025

Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită luni, 6 octombrie 2025, de la ora 17:00, la vernisajul expoziției de pictură „THROUGH HER EYES”. Evenimentul va avea loc la Galeria Artotecii BMB, situată pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4.

Expoziția reunește lucrările artistelor Andra GEORGESCU, Bianca MĂLDĂRESCU, Brândușa MĂRĂSCU și Ana POPA, proaspăt absolvente ale Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte București, masterande ale aceleiași facultăți.

„THROUGH HER EYES” reunește un corpus de lucrări ce reflectă lumea așa cum este simțită,

amintită și reimaginată de către cele patru artiste. Expoziția traversează desenul, pictura, gravura și

sculptura, oscilând între portret, autoportret și observații ale lumii înconjurătoare. Dezvăluie

clipe trecătoare, alături de reflecții intime, gesturile și obiectele cotidiene căpătând încărcătură

emoțională, transformând obișnuitul în spații ale vulnerabilității și frumuseții tăcute

Expoziția, curatoriată de artiștii plastici Gheorghe Dican și Liviu Nedelcu,  va fi deschisă publicului în perioada 6 octombrie –31 octombrie 2025, de luni până vineri, conform programului Artotecii BMB.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Simezele bibliotecii”, un demers cultural permanent al BMB, inițiat în 2018, cu misiunea de a susține arta vizuală contemporană și de a o aduce mai aproape de publicul larg, prin integrarea acesteia în viața culturală a comunității.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

Despre proiectul „Simezele bibliotecii”

Lansat în 2018 de Biblioteca Metropolitană București, proiectul Simezele bibliotecii este o inițiativă culturală dedicată promovării artei vizuale moderne și contemporane. Desfășurat în spațiul Artotecii, proiectul oferă artiștilor plastici o platformă de expunere, iar publicului – o experiență culturală diversificată, prin expoziții ce explorează o varietate de stiluri și direcții artistice.

Artoteca a devenit, prin acest program, un punct de întâlnire între literatură și arte vizuale, încurajând dialogul între forme diferite de expresie artistică. Simezele bibliotecii urmărește apropierea publicului de arta contemporană și consolidarea legăturii dintre comunitate și mediul artistic.

Despre Biblioteca Metropolitană București (BMB)

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, ce facilitează accesul liber la informare, educație și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin oferta sa culturală bogată, desfășurată în filialele din toate sectoarele capitalei, BMB contribuie activ la dezvoltarea comunității și la îmbunătățirea calității vieții bucureștenilor.

        Serviciul Comunicare BMB

Related posts

Bună ziua, prieteni – sănătate, pace și bucurie în anul abia-nceput și-n toți anii!

GT Post

CĂRȚI RARE

GT Post

Blestemul Lunii Albastre

GT Post

Norman Manea’s Overwhelming “The Hooligan’s Return” Gets the First Ever Theatrical Treatment

Moderator1

Manifestare culturala la Iasi dedicata Sarbatorilor Pascale, cu LSR si parteneri

GT Post

Rolul benzilor desenate în promovarea sportului

Moderator1

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy