5 C
Nürnberg, DE
March 15, 2026
Comunicat de presă Evenimente Germania Internațional

 Ansamblul Zestrea Straubing e.V. 

Stimați invitați,

Cu deosebită bucurie avem onoarea de a vă invita să fiți alături de noi la evenimentul „Cultura Românească în Gäubodenvolksfest”, organizat împreună cu gazda noastră, Familia Wenisch, în cortul Genuss Arena.

📅 Data: 16.08.2026

🕔 Ora: 17:00 – 23:00

Departe de România, dar cu dorul de rădăcinile noastre, dorim să aducem mai aproape de dumneavoastră frumusețea tradițiilor românești. Vom fi prezenți îmbrăcați în costume populare autentice, simbol al identității, al istoriei și al valorilor pe care le purtăm cu mândrie în suflet.

✨ Dorinta noastră este ca fiecare invitat care poate să vină să fie îmbrăcat în costum tradițional românesc sau, cel puțin, să poarte o ie, pentru a simți împreună atmosfera autentică românească.

🌟 În cadrul evenimentului ne vom promova cultura românească și vom avea ocazia să interacționăm unii cu alții, să schimbăm experiențe și să împărtășim bucuria tradițiilor noastre.

🎟 Rezervarea este de 15 € / persoană, iar în această sumă veți primi două Bier Marke:

  • un tichet pentru un Maß de bere și
  • încă o bere gratuită din partea Familiei Wenisch.Desigur, puteți alege și altă băutură dorită.

❤️ Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară specială, dedicată culturii și tradițiilor românești!

📧 Email: zestreastraubing@gmail.com

📞 Telefon: 0157 52835400 / 0157 87244307

Vă rugăm să ne confirmați dacă doriți să faceți parte din acest eveniment și câte persoane vor participa.

Cu stimă și respect,

Ansamblul Zestrea Straubing e.V.

Related posts

Rumänischkurse für Erwachsene 2026 am Rumänischen Kulturinstitut „Titu Maiorescu“ Berlin

Ionela van Reez-Zota

Tăierea Vasilopitei deschide cel de-al zecelea an de activitate a Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu” 

Ionela van Reez-Zota

1 an până la stabilirea următorului buget al UE

Ionela van Reez-Zota

Mărțișor la Ambasada Republicii Moldova la Roma

Ionela van Reez-Zota

Voluntari a sărbătorit cu fast Ziua Națională a României și deschiderea Festivalului de Iarnă

Ionela van Reez-Zota

Mărțișor – Fir de Primăvară 

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy