12.6 C
Nürnberg, DE
March 11, 2026
Comunicat de presă Cultură Evenimente

ICon Arts Transilvania 2026 – ediția a XXIV-a

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane. Timp de 17 zile, ediția ICon Arts din acest an își propune să reunească cca. 160 de participanți în inima Transilvaniei, unde vor avea parte de inspirația oferită de vestigiile patrimoniului cultural local.

În perioada 25 iulie – 10 august, satele și orașele din Transilvania (Biertan, Brașov, Copșa Mare, Moșna, Râșnov, Richiș, Rusești, Sibiu) vor găzdui cca. 30 de evenimente, precum concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru interpreți, dar și degustări de gastronomie locală.

Ediția din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program efervescent, multidisciplinar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor și orașelor transilvănene.

„De douăzeci și patru de veri, ICon Arts reunește muzicieni de pe meridiane diferite, din generații diferite, care studiază instrumente muzicale diferite, care vorbesc limbi diferite, dar care creează o sinergie perfectă, o armonie, atât între ei, cât și cu comunitatea locală. Satele și orașele transilvănene sunt un magnet și o sursă inepuizabilă de inspirație, liniștea, pitorescul, coloritul, natura, vestigiile istorice și oamenii sunt parte din farmecul ICon Arts și ne bucurăm că putem oferi o experiență de învățare (non-)formală și chiar informală și totodată un context de dezvoltare personală pentru tinerii muzicieni. Cursanții au devenit în timp artiști redutabili și chiar profesori în cadrul Academiei și aceasta este cea mai mare bucurie. Ediția din acest an aduce profesori noi din China și readuce un masterclass de violă și de clarinet. O altă noutate este prima ediție ICon Arts Ireland, care are loc în perioada 30 aprilie – 5 mai, în regiunea Gallway, după succesul edițiilor ICon Arts anterioare din Roma.”Sebastian Gheorghiu, Manager Cultural și Membru în Consiliul Director UCIMR.

Academia ICon Arts Transilvania

În cadrul proiectului, se vor desfășura trei sesiuni ale Academiei ICon Arts, dedicate studenților și elevilor care doresc să-și perfecționeze tehnica în materie de compoziție, interpretare solo și muzică de cameră, sub îndrumarea unor mentori cu nume sonore din lumea muzicală.

Timp de nouă zile, tinerii vor participa la masterclass-urile de canto, chitară, clarinet, MiniCellos, percuție, pian, violă, violoncel, vioară, conduse de profesori renumiți din China, Germania, Italia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii și România.

În perioada 25 iulie – 2 august, vor avea loc masterclass-urile de violoncel, condus de Pan Yan, vioară, condus de Ladislau Csendes, chitară, condus de Costin Soare și Dragoș Ilie, percuție, condus de Kai și Marc Strobel, canto, condus de Veronica Anușca, pe de-o parte, și Diana Țugui și Salvatore Cordella, pe de altă parte, precum și masterclass-ul pentru copii – MiniCellos, condus de Ella Bokor.

În perioada 2 – 10 august, vor avea loc masterclass-urile de violoncel, condus de Wojciech Fudala, vioară, condus de Remus Azoiței, violă, condus de Meng Xu, clarinet, condus de Emil Vișenescu, precum și masterclass-ul pentru copii – MiniCellos, condus de Ella Bokor.

În perioada 1 – 9 august 2025, la Brașov, vor avea loc masterclass-urile de pian, condus de Horia Mihail și Csíky Boldizsár Jr., cel de percuție, condus de Alexandru Anastasiu și cel de canto, condus de Iulia Isaev.

ICon Arts Ireland

O noutate este ediția ICon Arts Ireland, care are loc în perioada 30 aprilie – 5 mai, în vestul Irlandei, la abația Kylemore Abbey, situată în regiunea Connemara, din comitatul Galway, unde au loc masterclass-urile de compoziție, condus de Dan Dediu, cu participarea ansamblului de interpreți compus din Cristina Țegzeșiu (oboi), Andreea Banciu (violă), Adrian Mantu (violoncel) și Aileen Cahill (pian), masterclass-ul de muzică de cameră, condus de Adrian Mantu (violoncel) și Duo ANIMA[Andreea Banciu (violă), Aileen Cahill (pian)], precum și cel de vioară, condus de Remus Azoiței.

Înscrierile

Înscrierile la Academia ICon Arts Transilvania se pot face pe website-ul oficial al festivalului prin rezervarea până la 1 iunie 2026 a unuia dintre cele 2 pachete disponibile, de 1.500 lei și 3.500 lei, primul incluzând accesul la sesiuni de formare, iar cel din urmă oferind și cazare cu masă în regim de demi-pensiune, cu mic-dejun și prânz. Pentru ICon Arts Ireland, înscrierile sunt deschise până la 1 aprilie 2026, în limita locurilor disponibile.

Bursele Academiei ICon Arts

Academia ICon Arts Transilvania, ediția XXIV, își deschide porțile pentru artiști talentați la început de drum oferind 10 BURSE parțiale pentru masterclass-urile desfășurate în România, fiecare în valoare de 1.750 lei. Bursele sunt dedicate cursanților care optează pentru PACHETUL în valoare totală de 3.500 lei, și acoperă: participarea la 1 masterclass (canto, chitară, clarinet, MiniCellos, percuție, pian, violă, violoncel sau vioară), cazare și masă în regim de demi-pensiune. Înscrierile sunt deschise până pe 6 aprilie 2026. Persoanele interesate trebuie să trimită un e-mail la office@iconarts.ro cu: CV-ul sau biografia, un link către un videoclip cu un pasaj muzical interpretat, scrisoare de recomandare de la un profesor / o personalitate din domeniu. Câștigătorii vor fi anunțați până pe 30 aprilie.

Rezidențele artistice ICon Arts

În acest an vor fi organizate două rezidențe artistice. În perioada 2 – 10 august, la Biertan, rezidența de compoziție cultă – în parteneriat cu Centrul de Muzică Contemporană din Dublin (CMC), va fi coordonată de compozitoarea Diana Gheorghiu și va cuprinde sesiuni de mentorat și concerte în cadrul festivalului.

În perioada 1 – 9 august, la Râșnov, rezidența de jazz – intitulată RYJO Bootcamp, va fi organizată sub egida Romanian Youth Jazz Orchestra, în parteneriat cu Burneci Music. Tinerii care vor participa la aceasta vor beneficia de îndrumarea unor artiști apreciați din cadrul Big Band-ului Radio, sub coordonarea dirijoarei și compozitoarei Simona Strungaru. Mai multe amănunte despre rezidențe vor fi disponibile în curând.

Festivalul ICon Arts Transilvania

Eforturile tinerilor muzicieni pe parcursul programelor de formare au ca finalitate concerte și recitaluri programate pentru lunile iulie și august, în edificii de cult, instituții și proprietăți private, dornice să găzduiască arta. Pe lângă cursanți, evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts vor reuni și mentorii masterclass-urilor Academiei ICon Arts, dar și invitați noi ai acestei ediții, care vor concerta în județele Sibiu, Brașov și Cluj.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari. Pe lângă Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precum The Jazz Cave,CellEAST Festival, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. Mai multe detalii puteți consulta pe website-urile ICon Arts și UCIMR.

Contact

SUSTENOBIL   Lavinia Iancu  +40 726 490 045  lavinia@sustenobil.ro www.sustenobil.roUCIMR Sebastian Gheorghiu +40 21 307 92 22 sebastian.gheorghiu@iconarts.ro www.ucimr.ro

Related posts

EXPOZIȚIA TEMPORARĂ ,,VICIU ȘI ISTORIE LA KUSTENGE. Pipe și lulele din colecția muzeului constănțean”

Ion Marius Tatomir

ATLAS ISTORIC GEOGRAFIC AL NEAMULUI ROMÂNESC

GT Post

Tăierea Vasilopitei deschide cel de-al zecelea an de activitate a Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu” 

Ionela van Reez-Zota

Expoziție outdoor: Olimpiada de Benzi Desenate, ediția a IV-a

Ion Marius Tatomir

FOTOGEOGRAFICA  2025 spectacol de lumină și culoare

Ion Marius Tatomir

Asociația MolDor din Viena a reprezentat Moldova la International Festival Chauty Bazaar 2025

Ionela van Reez-Zota

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy