Dacă analizăm evoluția României contemporane putem observa că una din problemele majore a reprezentat o criza de soluții la diferitele provocări prin care am trecut ca națiune. Situația nu s-a schimbat nici în prezent, percepția dominantă fiind că am ajuns la o funcționare în virtutea inerției.
Lipsa unor soluții viabile pentru principalele domenii ale societății se explică firesc prin precaritatea ideilor care sunt generate și dezbătute în mediile relevante la nivel decizional. Sau chiar în spațiul public. Și din această perspectivă există un hiatus imens între România și statele dezvoltate ale lumii. Poate că elementul fundamental care a făcut și face diferența îl reprezintă raportul dintre mediul academic și decidenții politici. În timp ce în Occident, dar nu numai, universitățile sunt veritabile laboratoare de idei și implicit de soluții sau strategii, la noi nu există nici o influență semnificativă a universităților sau centrelor de cercetare asupra programelor de guvernare, indiferent de culoarea politică a guvernelor.
Probabil că la nivel mondial, etalonul acestei relații de mai sus o constituie SUA , țara cu cele mai râvnite universități și cele mai titrate think tank-uri. Peste Ocean s-a dezvoltat și perpetuat o practică ce s a dovedit până astăzi una de succes. Marile universități primesc din partea diferitelor instituții americane solicitări pentru optimizarea domeniilor de interes. În schimbul finanțărilor, centrele academice furnizează statului american până la urmă prognoze, predicții, previziuni, dar și variante de lucru, scenarii, strategii. Cu alte cuvinte, decidenții SUA, majoritatea dintre ei absolvenți ai universităților de top de acolo, au la dispoziție cele mai bune, mai documentate, mai pertinente analize pe domeniile care îi interesează sau interesează națiunea americană. Evident că, din numeroase rațiuni, nu ne putem compara cu SUA, dar în cazul României nici măcar nu s-au făcut astfel de tentative, nici măcar nu s-a testat o variantă de acest gen. Alte țări, chiar din vecinătatea noastră, au pus de mai mulți ani în practică un astfel de raport , iar rezultatele au început să se vadă. Dealtfel, trebuie să înțelegem clar că mai devreme sau mai târziu, doar din mediul academic pot veni soluții. Oricât s-ar încăpățâna sfera politică să se proclame autosuficientă, în absența unui parteneriat de genul celui descris mai sus nu se preconizează nimic sustenabil. Iar României nu-i mai rămâne decât să funcționeze în virtutea inerției.
Antoniu Martin, istoric și analist politic
