04 decembrie 2025
Președintele României, Nicușor Dan, a participat joi, 4 decembrie 2025, la ceremonia de decernare a Premiului România Europeană 2025, oferit de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, domnului Victor Rebengiuc.
Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii susținute în cadrul ceremoniei organizate la Ateneul Român:
Bună ziua!
În primul rând, este o mare onoare să fiu azi aici, pentru a acorda acest premiu unei personalități a istoriei noastre contemporane, și mulțumesc Institutului pentru că îmi oferă această oportunitate, și mă scoate dintre alte hârtii totodată.
Vreau să felicit ICDE pentru această inițiativă, pentru că noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane. Eminescu, poetul nepereche, nu-l mai citește nimeni. Cam așa se întâmplă și cu democrația, și cam așa se întâmplă și cu Europa. Europa a devenit un șablon, luăm niște bani europeni și nu trebuie să spunem nimic, să fim mulțumiți că îi luăm. Și nu e deloc așa. Adică Europa este un organism viu cu dubiile și dezbaterile ei.
E bine sau nu e bine că am mers prea departe cu politica de mediu, de exemplu? Cumva asta ne-a afectat competitivitatea. Eu cred că, dacă vrem ca România să conteze în Uniunea Europeană, trebuie să ne racordăm la temele pe care acest organism viu le are, și de aia e important ca o asociație cum este cea care organizează manifestația asta să existe și să provoace dezbateri despre Europa.
Întorcându-mă către domnule Rebengiuc, reflectând la ce o să spun când o să vin aici, am avut niște reflecții sentimentale despre relația mea cu filmul „Pădurea spânzuraților”. Mărturisesc că e un film pe care nu mai am curajul să-l văd a doua oară, pentru că emoția pe care am trăit-o când l-am văzut a fost așa de puternică, încât îmi este teamă că, văzându-l a doua oară, o stric în interiorul meu.
M-am gândit, am reflectat, de asemenea – mult timp am crezut, sau am estimat, că cel mai bun film românesc este „Reconstituirea”. Domnul Rebengiuc n-a jucat acolo. După reflecție, cred că totuși „Moromeții” este cel mai bun, pentru că este o formă de universalitate – bineînțeles, și în carte, dar vorbim acum de film, pe care cred că nici unul din celelalte filme românești nu le-a găsit.
Cu cunoștințele mele limitate, dacă aș vrea să spun două vorbe despre cum îl văd pe actorul Rebengiuc, cred că tot timpul este o tensiune între actor și personaj. Ce e unul, ce e celălalt, tot timpul este tensiunea asta. Cred că, repet, cu cunoștințele mele limitate, ce remarc eu este onestitatea actorului față de personaj. Adică „împărțim ce sunt eu, ce ești tu”. Din momentul în care am făcut împărțirea asta, sunt aici cu tine, personaj.
Asta înseamnă că, în spatele acestei decizii, este foarte multă muncă, a-ți asuma să dai din tine personajului ceea ce te-ai angajat să dai, și domnul Rebengiuc este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dus de succes și a continuat să muncească – să muncească, să facă roluri, să-și asume fiecare din rolurile pe care le-a avut.
Un lucru și mai important, în opinia mea, este responsabilitatea față de societate, pentru că nimic nu e mai simplu decât să-ți faci meseria și să ignori toate celelalte. N-am fost rector la UNATC, dar îmi închipui că, la un rector la UNATC, vine doamna contabilă, zice „nu mai avem bani pentru aia”, vine un profesor, zice „știți, trebuie să dotăm”, hai să o chem pe contabilă. Deci e o formă de responsabilitate pe care îmi doresc ca cât mai mulți dintre români să și-o asume, să reușească să facă pasul într-o zonă socială care nu este neapărat profesia pentru care s-au pregătit, și domnul Rebengiuc a făcut asta. În anii ’90, a fost rector la UNATC, a fost, de asemenea, director la Teatrul Bulandra. Aici știu puțin mai bine, că au fost în subordinea și sunt în subordinea Primăriei, și cât de dificil este să fii director de teatru și cât de mult îți ia din potențialul tău creator.
Și mai mult decât atât, a-ți asuma o opinie în spațiul public. Din nou, ce poate să fie mai simplu, ești un actor de succes, „maestre, bună ziua”, toată lumea te apreciază. Ei, în momentul în care spui niște lucruri, și îți asumi să spui niște adevăruri, și începe și societatea, și presa să te critice, ca să folosesc un eufemism, nu e tocmai ușor.
Dar, dacă noi vrem ca societatea asta să se dezvolte, trebuie să avem curajul – și, în special, oameni care au un anumit prestigiu profesional – trebuie să avem curajul să spunem ceea ce credem despre societatea noastră, pentru a reuși să o însănătoșim.
Cred că lucrul cel mai important pe care vreau să-l transmit este că trăim niște timpuri în care avem cumva puse în discuții multe din repere, și inclusiv repere morale ale societății.
Și avem nevoie acută de modele. Și, fără discuție, domnul Rebengiuc este un model.
Și mă întorc la discuția despre șablon. Eu cred că noi avem nevoie de modele niște oameni vii, cu dubiile lor, cu slăbiciunile lor chiar. Și, de asta, pentru că sunt reprezentanții presei aici, mi-ar plăcea să vedem acești oameni, aceste modele vii, mi-ar plăcea să le vedem mai des în studiourile de televiziune. Pentru că, din păcate, în momentul ăsta, la 90% din oamenii care apar acolo, știu ce o să spună înainte să deschidă gura, și cred – din nou, că dacă vrem să avem o democrație și o dezbatere între noi, cetățenii acestei societăți – cred că ea trebuie să fie reală, cu oamenii reali. Deci, dacă puteți să faceți acest efort, eu, ca cetățean în această societate, aș fi foarte fericit.
Încă o dată, mă bucur că am avut onoarea să fiu aici. Mă bucur că am onoarea să-l felicit pe domnule Rebengiuc, și felicitări încă o dată organizatorilor.
