Institutul Cultural Român România Statele Unite ale Americii

Violența domestică, examinată într-un spectacol prezentat în cadrul „Studioului de teatru româno-american” al ICR New York

Comunicat

Institutul Cultural Român din New York va prezenta, în 30 octombrie 2025, în cadrul programului permanent dedicat producțiilor teatrale camerale realizate prin colaborări teatrale transatlantice, „Studioul de teatru româno-american”spectacolul-lectură „Femeia uitată”, o adaptare scenică semnată de Matei Stoian după piesa „Femeia care tot uita să se nască” a autoarei și universitarei româno-americane Cătălina Florina Florescu, finalistă la Premiile UNITER 2019. Evenimentul este produs de Asociația Montage și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Spectacolul propune o reflecție profundă asupra violenței invizibile care străbate societatea contemporană, creând un univers scenic fragmentat și cinematografic, populat de voci feminine care se ridică împotriva tăcerii, în căutarea unei identități eliberate de constrângeri. Memoria devine câmp de luptă, iar nașterea – metafora eliberării.

„Abordez această piesă cu o fascinație profundă pentru complexitatea ei tăcută. Nu mă interesează doar abuzul domestic, ci mai ales violența subtilă, insidioasă, care se infiltrează în structura societății noastre: patriarhatul. O moștenire grea, transmisă din generație în generație, care ne modelează rolurile, ne limitează aspirațiile, ne sufocă identitățile”, spune regizorul Matei Stoian.

„Femeia uitată” se bazează pe textul curajos și necesar al Cătălinei Florina Florescu, dramaturgă, prozatoare și profesoară de origine română stabilită în SUA, autoare a unor texte puternice despre corp, identitate, boală, iubire și memorie. Autoarea este cunoscută pentru temele îndrăznețe și pentru vocea distinctă din dramaturgia contemporană românească. Adaptarea pune accent pe imagini vizuale puternice, pe fragmente onirice și pe o estetică minimalistă, care lasă spațiu pentru introspecție.

Din distribuție, fac parte Adelaida Zamfira, Ana Pasti, Ioana Mărcoiu, Cristina Danu, Maria Dănescu; scenografie aparține Alexandrei Budianu, iar costumele lui Valentin Teodorescu; sound design-ul este realizat de Gabriel Galagan, iar light design-ul de Cătălin Ion.

Reprezentația de la New York face parte dintr-un turneu artistic internațional desfășurat în România și Statele Unite, însoțit de dezbateri, sesiuni de Q&A și două masterclass-uri dedicate scrierii creative și actoriei. Turneul este prezentat și organizat de Asociația Montage.

Related posts

Întrevederea Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, cu autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale

Ion Marius Tatomir

Concertul extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga

GT Post

„Maitec 100”. Expoziție omagială în Ungaria

Ion Marius Tatomir

Rumänen gegen Rumänen – eine schmerzhafte Realität in der Diaspora

Ion Marius Tatomir

SCLAVIA MODERNĂ ÎN SPANIA: 52 ROMÂNI ELIBERAȚIFADERE: CERE MĂSURI URGENTE

Ion Marius Tatomir

Conferința Națională “Noul normal în vânzări”, pe 8 iulie, la București

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy