Institutul Cultural Român

Participare românească la Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj de la Kiev

Comunicat

În perioada 04 – 10 septembrie 2025, la Kiev, Ucraina, se va desfășura cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj de la Kiev (Kyiv International Short Film Festival – KISFF), unul dintre cele mai importante evenimente dedicate scurtmetrajului din Europa Centrală și de Est.

Ediția din acest an va include o secțiune consistentă dedicată Noului val românesc, cu proiecții ale unor filme semnate de regizori consacrați precum Radu Jude, Cristi Puiu, Adina Pintilie și Bogdan Mureșanu. Proiecțiile vor avea loc sâmbătă, 6 septembrie, la cinematograful Zhovten din Kiev cu următoarele titluri selectate de organizatori: Cafea și țigări (regia Cristi Puiu), Granițe (regia Andra Hera), Mihai și Cristina (regia Cristian Nemescu), Pastila de fericire (regia Cecilia Felméri) și Alexandra (regia Radu Jude). https://www.kisff.org/en/program25/new-wave

În plus, un cineast român va face parte din juriul internațional al festivalului.

Participarea românească este sprijinită de Institutul Cultural Român.

Festivalul reunește anual o selecție amplă de scurtmetraje internaționale și ucrainene, competiții oficiale, programe tematice și non-competitive, paneluri de discuții, ateliere, masterclass-uri și întâlniri cu cineaștii invitați. Printre partenerii și co-organizatorii KISFF se numără Creative Europe Media, Goethe-Institut, Centrul Ceh de la Kyiv și Institutul Polonez de la Kyiv.

Prin susținerea participării la KISFF 2025, ICR contribuie la promovarea cinematografiei românești contemporane și la consolidarea dialogului cultural între România și Ucraina, într-un context internațional prestigios.

Sursa: ICR

Related posts

Pe drumul istoriei: Via Transilvanica, de la Roma la Drobeta-Turnu Severin

Ion Marius Tatomir

Vernisaj de gravură „Brâncuși sau redescoperirea lumii” și prelegeri științifice la Muzeul de Pictură și Sculptură din Istanbul

Ion Marius Tatomir

Programul CANTEMIR // Spectacolul „1978” – o punte culturală între Timișoara și Nova Gorica

Ion Marius Tatomir

ICR Lisabona celebrează Ziua Mondială a Limbii Portugheze printr-un recital de chitară susținut de artistul român Titus Isfan

Ion Marius Tatomir

Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din aprilie

Ion Marius Tatomir

 „Index” de Radu Muntean, prezentat în „Avanpremierele Toamnei”, la Cinema Muzeul Țăranului

Ion Marius Tatomir

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy