Cu plete răvășite
ideile zburau spre soare răsare
îmbăiate, proaspetele raze
zâmbeau feericului soare.
Căldura trupului ajungea până la ghlezne.
Se-nfiora privirea
zborul ei făcea înalt
și înaltul devenea poezie.
Șoaptele mergeau pe vârfuri.
Versurile se împrumutau cu liniște
orizontul lâncezea pe coama unor dealuri pâgăne
Îngerii nopții merseseră de mult la culcare
trăgând din greu plapuma viselor fără scântei.
Uituci cu aripi strânse, nu priveau înapoi.
Ochii zilei se făceau din ce în ce mai largi
verdele era tot mai mare.
Tâmplelele părăsite de gânduri
își trimiteau ridurile
într-un revigorant poem.
LILIANA MOLDOVAN
