Mă dor dinții ce nu-i am decât în amintire
Precum despărțirea de femeia afumată de tăcere
Toate au rămas piatră zidită-n iubire
Pe muntele cu rădăcini putrezite în miere.
***
Mă dor oasele calcinate în mormânt
Și pământul ce mă respiră pe sub sânge
Precum tăcerea uitată uneori în cuvânt
Când femeia în versul meu mai plânge.
***
Viața a fost o amintire albastră cu dureri
Lăcuste îmi ciguleau liniștea ierbi de-acasă
Iar iubita mă mângăia cu soare sub meri
Când copii plângeau că nu au nimic pe masă.
***
Așa au trecut anii cu țepi de trandafiri,
Mă amăgeam cu poeme pe aripi de vânt
Eran un tot cu iubita în clipe de-amăgiri
Și iată-mă în osuar tăcut sub un cuvânt.
***
Al.Florin Țene
