November 11, 2026
Cultură

RECITAL  INSTRUMENTAL „PRELUDIUL GLORIEI”

Comunicat de presă

„Muzica nu este, cum crede atâta lume, numai visare și distracție. E muncă, muncă grea, dar și imens de binecuvântată” spunea George Enescu la începuturile carierei sale.

Muzeul „Vasile Pârvan” are deosebita bucurie de a organiza o nouă întâlnire, ultima din actualul an școlar, cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, colaboratori vechi și statornici ai instituției noastre. Distinsa profesoară Mihaela Tomescu cea care, de mulți ani, reușește să adune, în jurul său și a muzicii, pe cei mai talentați tineri muzicieni din România, ne propune, spre ascultare, un număr de tineri talentați aflați la sfârșitul unui nou an școlar plin de realizări și acumulări în plan artistic. Și de această dată vom putea vedea la lucru, în recital, tineri care zi de zi se pregătesc pentru o carieră muzicală de succes. După zile, săptămâni și luni de pregătire asiduă, după participări la numeroase concursuri și olimpiade  tinerii se vor afla în fața noastră pentru a ne face să înțelegem că munca lor nu a fost în zadar.

Ne vor încânta cu muzica și talentul lor, IONUȚ COSMIN CATRIN, MARIUS IRIMIA, ANDREI COZMA, PATRICIA ROȘCA, TUDOR MATEI JORA, CARLA UNGUREANU, PATRICIA ROȘCA.

În program lucrări de: Ch. Beriot, Fr. Liszt, V. Monti, Rimski-Korsakov, F. Poulenc, W.A. Mozart, R. Schumann, George Enescu.

La pian profesor – ANEMONA NIAGU FORȚU

Profesori îndrumători – MARIANA BOGOS, DOREL ANDREI, OVIDIU CĂPLESCU, OLGA PODOBINSCHI, MIHAELA ZAMFIRESCU, ROXANA OTA.

Participă tineri interpreți de la Școala Gimnazială de Arte „Nicolae Tonitza” Bârlad, Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” București, Colegiul Național  de Artă „Octav Băncilă” Iași.

Prezintă: dr. MIRCEA MAMALAUCĂ și Profesor MIHAELA TOMESCU

Recitalul va avea loc duminică 16 iunie, 2024, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional „Marcel Guguianu”.

Biletul de intrare la concert este 5 lei.

Adresele la care se pot obținute informații privitoare la eveniment.

email:muzeuparvan@gmail.com

http://www.muzeulparvan.ro/  

http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan

https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan

Partener media: Jurnal FM, Media TV, Bârlad Online, Vremea Nouă, Radio România Cultural, UZPR.

Director,

Dr. Mircea Mamalaucă

Related posts

A apărut revista AGORA LITERARĂ nr.44, din septembrie 2022

Liliana Moldovan

Faza finală a Festivalului-concurs de Oratorie „Sf. Ioan Gura de Aur”- – o bucurie pentru toţi participanţii

Fundația Turnu vă invită la un eveniment cultural de excepție: “Țara mea de dor”!

Ion Marius Tatomir

Târgul de carte pentru copii „Carte pentru viață, educație pentru siguranță“ 

Ion Marius Tatomir

Miguel Gane, românul devenit fenomen al poeziei de limbă spaniolă, vine la București cu spectacolul „Ce am lăsat între noi”

Ion Marius Tatomir

Marco Mezquida Trio la Jazz Fan Rising >> spiritul și energia jazzului iberic actual la București și la Cluj

GT Post

36 comentarii

ctphome.com October 26, 2026 at 8:37 pm

References:

Regulated bpay pokies http://ctphome.com/bbs/home.php?mod=space&uid=139754

Replică
https://skitterphoto.com/ October 26, 2026 at 11:08 pm

References:

Low deposit BPay casino Australia https://skitterphoto.com/photographers/3539066/mccarty-avery

Replică
caraudiocentre.ir October 26, 2026 at 11:29 pm

References:

MiFinity casino bonus codes Australia http://caraudiocentre.ir/index.php?subaction=userinfo&user=virgoflax99

Replică
https://pad.multiplace.org/xkFuFU5iTd-T5HL0yRz4EQ October 27, 2026 at 8:29 am

References:

Neosurf casino deposit bonus australia https://pad.multiplace.org/xkFuFU5iTd-T5HL0yRz4EQ

Replică
australian bank wire casinos October 28, 2026 at 4:03 am

References:

Wire transfer casino minimum deposit Australia http://creativespace.biz/discuss/forum/home.php?mod=space&uid=264423

Replică
bbs.airav.cc October 28, 2026 at 9:29 am

References:

Osko pokies direct websites https://bbs.airav.cc/home.php?mod=space&uid=5050053

Replică
real money casino bank transfer australia October 28, 2026 at 9:51 am

References:

Real money pokies wire transfer australia http://xhdyz.cn/home.php?mod=space&uid=1245681

Replică
https://myspace.com/lionmale6 October 28, 2026 at 12:24 pm

References:

Real money bank wire casino australia https://myspace.com/lionmale6

Replică
payid pokies sign up bonus October 28, 2026 at 5:54 pm Replică
wire transfer pokies app australia October 30, 2026 at 3:52 am

References:

Wire transfer casino AUD https://dobryakschool.ru/user/brokerjohn1/

Replică
https://chesswiki.site October 30, 2026 at 6:51 am

References:

Bank wire withdrawal casino australia https://chesswiki.site/wiki/Online_Casino_Payment_Methods_in_Australia_2026

Replică
https://www.24propertyinspain.com/ October 30, 2026 at 7:29 am

References:

MiFinity casino cashout https://www.24propertyinspain.com/user/profile/1552679

Replică
http://sglpw.cn October 30, 2026 at 7:35 am

References:

5 dollar neosurf deposit casino aus http://sglpw.cn/home.php?mod=space&uid=763371

Replică
online casino bezahlen mit sofortüberweisung October 31, 2026 at 3:18 am

Leider sind diese Online Casinos mit Sofortauszahlung in ihren Zahlungsmethoden begrenzt. Sie sind demnach eher für sofortige Einzahlungen geeignet, aber nicht für schnelle Auszahlungen im Casino. Ein Mitarbeiter wird weiterhin den Auszahlungsantrag prüfen und nur wenn es keine Unstimmigkeiten gibt, kommt es zur Überweisung des Guthabens. Beide Lösungen münden in der sofortigen Verifizierung, sodass kein Mitarbeiter der virtuellen Spielbank eingreifen muss. Dabei stehen ihnen in https://tvlampsinfo.com/forum/topic/online-casino-klarna-einzahlung-ablauf-kosten-limits/ Casinos mit Sofortauszahlung verschiedene Zahlungsmethoden zur Verfügung. Hier gilt es vorab sehr genau zu prüfen, wie seriös das jeweilige Casino ohne Anmeldung arbeitet.

Replică
fast withdrawal neosurf casinos November 8, 2026 at 7:22 pm

References:

Neosurf casino sign up bonus australia http://www.old.xn--90asjdo3a.xn--p1ai/user/pajamaboard29/

Replică
text.dsf.hs-heilbronn.de November 8, 2026 at 8:44 pm

References:

Top online casinos that accept idebit https://text.dsf.hs-heilbronn.de/GCXplXg8R0S2JzfSLJhjrw

Replică
bbs.kxwh.cn November 8, 2026 at 10:34 pm

References:

10 minimum deposit online casino neosurf https://bbs.kxwh.cn/home.php?mod=space&uid=442719

Replică
fast withdrawal paysafe casino canada November 9, 2026 at 1:21 am

References:

Online casino $5 minimum deposit paysafecard canada https://liveheadline.space/item/best-paysafecard-casinos-in-canada-2026-verified-sites

Replică
bzsbs.cn November 9, 2026 at 3:12 am

References:

Best payout paysafecard casino canada http://www.bzsbs.cn/home.php?mod=space&uid=1335344

Replică
https://colecionador.museudofutebol.org.br/ November 9, 2026 at 3:44 pm

Man neigt einfach dazu, einem seriösen Unternehmen, das zum Beispiel in München oder Hamburg sitzt, mehr zu vertrauen als einer Firma an einem eher unbekannten Ort. Somit gelten für die Lizenzen dieser beiden Behörden nicht die Regelungen der europäischen Dienstleistungsfreiheit. Das gilt natürlich auch für die folgenden Casinoseiten, die wir außerdem lobend hervorheben möchten.

References: https://colecionador.museudofutebol.org.br/d/4-online-casino-mit-sofort-zahlungen-sicher-prufen

Replică
Trustly Echtgeld Casino November 9, 2026 at 4:50 pm

Wer Zugriff auf das Glücksspielangebot erhalten möchte, kann den jeweiligen Abieter schnell und einfach über die Browser App des mobilen Endgerätes erreichen. Dafür wählt ihr einfach diesen Zahlungsanbieter im Kassenbereich aus und zahlt euch eure Gewinne auf euer Bankkonto aus. Hier finden sich wichtige Informationen zur Regulierung von Trustly. Ich glaube, dass gerade dieser Sicherheitsfaktor und weltweite Nutzung, die wichtigsten Vorteil sind, die Kunden erwartet, wenn sie diesen Zahlungsdienstleister zur Einzahlung nutzen. Eine Einzahlung mit Trustly qualifiziert Spieler häufig für spezielle Bonusangebote. Die folgende Auflistung zeigt 5 der wichtigsten Vorteile von https://forum.camping-ausruestung24.de/d/13422-trustly-casinos-zahlungen-sicherheit-und-auswahl.

Replică
favpress.space November 10, 2026 at 7:08 am Replică
safe credit card casinos canada November 10, 2026 at 4:06 pm

References:

Lowest fee credit card casino canada https://gardenwiki.site/wiki/Top_Online_Casinos_Accepting_Mastercard_2026

Replică
online pokies real money payid November 11, 2026 at 9:07 am

References:

Real money online pokies http://www.supergame.one/home.php?mod=space&uid=2812834

Replică
online casino mit klarna November 11, 2026 at 6:29 pm

References:

Casino online sofort auszahlung https://www.rcfl.com.hk/home.php?mod=space&uid=10455718

Replică
pad.froscon.org November 11, 2026 at 8:05 pm

References:

Novoline casino sofortüberweisung https://pad.froscon.org/2DppItiATAuZ06qVpZ-MsQ

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy