Am scris un sonet în avion.
Eram între Torino și Munchen.
Ce-ați zice voi?
Ce-ați zece voi, copii ai neputinței,
Cei ce rânjiți în umbra fără vamă,
De v-ați trezi rostogoliți din ramă,
Nesocotiți de zbaterea seminței?
Cum ați cerși, împovărați de teamă,
Să nu v-ajungă spaimele sentinței
De-a-nlănțui răsufletul ființei
În fibre reci, cu ascuțiș de lamă.
Disprețuiți cu ciudă și cu ură
Suișul meu pe care nu puteți
Să îl urmați, căci voia nu se-ndură
Să-nfigă-n trupul vostru sterp săgeți.
E urma voastră un șuvoi de zgură
Împrăștiată-n veac. Obscuri drumeți.
30 aprilie 2024
