Academia Română

Sesiunea aniversară „Academician Octavian Lazăr Cosma la 90 de ani“

COMUNICAT

Organizator: Academia Română, Secția arte, arhitectură și audiovizual, 6 aprilie 2023, ora 12:00, Aula Academiei Române.

Cuvânt de deschidere acad. Nicolae-Victor Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române

Discursuri:
– acad. Sabina Ispas, președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual
– acad. Octavian Lazăr Cosma

Acad. Octavian Lazăr Cosma este un reputat muzicolog român, primul cercetător care a realizat o istorie extinsă a creației muzicale și a vieții muzicale de pe teritoriul României de astăzi.

Doctor în muzicologie la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, a urmat o carieră didactică la Universitatea Națională de Muzică din București, în perioada 1959-2014, unde a coordonat teze de doctorat și a susținut cursurile de muzicologie și istoria muzicii românești. Între anii 1977-1985 a fost șeful Catedrei de muzicologie a universității, fiind primul îndrumător de doctorat din București în domeniul muzicii. În calitate de autor a publicat peste 33 de volume de studii și numeroase articole de specialitate în reviste naționale și internaționale.

A fost secretar, vicepreședinte și președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Este inițiatorul Simpozionului Internațional de Muzicologie din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu“. Pentru cercetările sale Academia Română i-a conferit Premiul „Ciprian Porumbescu“.        

Related posts

Limba română celebrată la Cluj-Napoca. Săptămâna Limbii Române 29 august – 5 septembrie 2025

Ion Marius Tatomir

SIMPOZION INTERNAȚIONAL ”EUGEN SIMION 90”

Ion Marius Tatomir

Valentin Gheorghiu – In memoriam (1928-2023)

Ion Marius Tatomir

„Cronica Moldovei” – o voce distinctă în arealul mediatic românesc

Ion Marius Tatomir

Conferința națională „Cultura națională: creație literară și creație artistică în contextul culturii europene” Zilele Academice Clujene, Ediția XXXIX

Ion Marius Tatomir

Jurnalista Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a primit „Distincția Culturală” a Academiei Române

Ion Marius Tatomir

21 comentarii

best online pokies payid October 25, 2026 at 12:18 pm

References:

Payid pokies bonus codes best online pokies payid

Replică
VIP payid pokies australia October 25, 2026 at 6:41 pm

References:

Best payid pokies sites VIP payid pokies australia

Replică
how to deposit on pokies with bpay October 26, 2026 at 6:21 pm

References:

Top 10 bpay pokies australia how to deposit on pokies with bpay

Replică
https://gitlab.rails365.net/spleencarp50 October 26, 2026 at 8:14 pm

References:

Australian payid pokies https://gitlab.rails365.net/spleencarp50

Replică
neosurf high roller casino australia October 27, 2026 at 2:00 am

References:

Neosurf bitcoin casino australia neosurf high roller casino australia

Replică
deposit with MiFinity casino Australia October 27, 2026 at 5:20 am

References:

High roller MiFinity casinos Australia deposit with MiFinity casino Australia

Replică
safe neosurf casinos australia October 27, 2026 at 7:43 am

References:

Neosurf deposit bonus aus https://intensedebate.com/people/angleschool8

Replică
top neosurf online casinos australia October 27, 2026 at 8:39 am

References:

Neosurf accepted casinos https://a-taxi.com.ua/user/ideacourse5/

Replică
https://chuangu.xyz October 27, 2026 at 11:10 pm

References:

Casino wire transfer withdrawal Australia https://chuangu.xyz

Replică
real money online pokies australia osko October 27, 2026 at 11:13 pm

References:

Which online pokies accept Osko real money online pokies australia osko

Replică
docs.localcharts.org October 28, 2026 at 6:37 am

References:

Mobile wire transfer casino australia docs.localcharts.org

Replică
https://forum.drapinballleague.com October 28, 2026 at 12:35 pm

References:

Online pokies Australia instant withdrawal https://forum.drapinballleague.com/member.php?action=profile&uid=160035

Replică
https://app.wedonthavetime.org October 28, 2026 at 4:01 pm

References:

5 minimum deposit pokies payid https://app.wedonthavetime.org

Replică
https://shareshortcuts.com/u/talkjeans8 October 28, 2026 at 4:19 pm

References:

Same day payout pokies payid https://shareshortcuts.com/u/talkjeans8

Replică
concretewiki.site October 28, 2026 at 5:50 pm

References:

Progressive jackpot payid pokies concretewiki.site

Replică
same day payout pokies bpay October 28, 2026 at 9:07 pm

References:

Trusted bpay pokies same day payout pokies bpay

Replică
safe bank transfer casinos australia October 30, 2026 at 12:10 am

References:

Quick wire transfer casino payouts safe bank transfer casinos australia

Replică
https://sheepbasket0.werite.net October 30, 2026 at 6:20 am

References:

Live bank transfer casino australia https://sheepbasket0.werite.net

Replică
instant bank transfer casino australia October 31, 2026 at 12:32 am

Whether you’re a privacy-focused player,
a traditional user, or someone looking for the fastest paying
casinos, there’s a method out there for you. This ensures your
identity is verified and your online gambling payments are processed smoothly.
Most online instant bank transfer casino australia payments process in real-time,
meaning your funds are available instantly.

Replică

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy