Exclusiv

DE ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI : Poetul nu are viaţă personală

Al. Florin Țene

Poetul viaţă personală nu are

El sprijină cerul să nu cadă peste noi

Se face nor şi-n tăcere cărare

Spre turnul potopit de ploi.

***

Poetul nu are viaţă personală

Întâmpină zorii alergând prin fum

Salvează marinarii surprinşi în cală

S-au fecioarele urmărite pe drum.

***

Poetul viaţă personală nu are

Fântânilor spre seară li se-nchină

Şi cumpenelor le pune în vârf un soare

Salvând amurgul de rugină.

***

Poetul nu are viaţă personală

El curge molatic ca un râu sub lună,

Atunci când vântul coboară cu-o rafală

Păzeşte livada cu Poezia împreună

***

Poetul viaţă personală nu are

Târziu se culcă învelit de-o zeghe

Şi-atunci mai scrie un poem pe-o zare

Până când cocoşii îl strigă, stând de veghe.

***
Poetul e soldatul ce apără iubirea

Cu pana înmuiată în cerul albastru

Înconjurat de muze şi mărul bun

Din care muşcă ca dintr-un astru

Şi-atunci când am încercat să-ţi spun:

***

Poetul trăieşte întotdeauna în vis

Stând de straje cuvântului scris.

Al.Florin Ţene

Related posts

Timpul meu e la sfârșit de drum

Liliana Moldovan

Cine a scris prima poezie în limba română din secolul XVII? Dezbatere istoriografică!

Liliana Moldovan

 LA CENACLUL LITERAR ”ARTUR SILVESTRI” AL LIGII  SCRIITORILOR ROMÂNI : Poetul Ion Cristofor  vorbind despre poezia interbelică

Liliana Moldovan

8 Martie DE ZIUA VOASTRĂ : de Mircea Dorin Istrate – versuri dedicate eternului feminin

Liliana Moldovan

Oportunități profesionale și o experiență culturală imersivă în București pentru tinerii români din diaspora, la a II-a generație. Înscrieri deschise pentru „România vrea să te cunoască – Young professionals programme”

Moderator1

I.A. Bunin, un scriitor rus din exil fascinat de cântecele de haiducie românești la începutul secolului XX

Liliana Moldovan

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy