Când rostesc cuvântul „Șezătoare”, mă gândesc cu drag la un loc intim, un loc în care oamenii se adună, povestesc, glumesc, se simt bine. Această datină dăinuie de foarte mulți ani, iar oamenii cu dor de casă, cei înstrăinați fiind de parcursul nemilos al vieții, o îmbrățișează cu căldură, iar de cele mai multe ori o pun la loc de cinste peste hotare. I se mai spune habă, sideancă, furcărie acestui fenomen social… În zona orașului Nürnberg, la Centrul Cultural romȃno-german-moldovean „Dumitru Dorin Prunariu”, aveți ocazia să participați la o astfel de întrunire, organizată cu foarte mare drag de românii din zonă.
Haideți să vedem ce informații minunate ne oferă organizatorii!
„Noi suntem purtătorii tradițiilor populare românești, iar acest Logo ne leagă pe noi, cei care organizam periodic întâlnirile din cadrul Șezătorii din Nürnberg: Rodica Gross, Nelu Tironiac, Elena Talpaș și eu, Daniela Lostun, fondatoarea Șezătorii Nürnberg 21 Iunie 2022. Activăm sub egida Centrului Cultural Dumitru Dorin Prunariu eu fiind și Coordonatoarea Tradițiilor Populare Românești din cadrul Centrului. Iubesc dansul românesc, iubesc portul popular, iubesc tot ce ține de tradiția românească și sunt activă din momentul în care s-a înființat Centrul Cultural romȃno-german-moldovenesc.
Prima șezătoare am organizat-o prin anul 2020, urmând altele în 2021 la care a participat și prietena mea din Italia Domnica Vrasmas, fondatoarea Șezătoarea Milano. Acolo i-am întâlnit pe Rodica și Nelu, iar mai târziu, la un curs de germana, am întâlnit-o pe Elena, care vine din satul soțulului meu și ne cunoaștem bine. Până în prezent, nu avem asociația noastă; ne bate gândul să înființăm una, dar mai întâi trebuie să ne documentam bine, și când va sosit timpul, o vom înființa pentru că e păcat ca tradiția populară, fie ea sub orice formă, trebuie promovată și arătată străinului, care rămâne uimit când vede un costum popular cusut în întregime manual.
Dacă lăsăm să moară tradiția noastră aici, departe de casă, ne pierdem ca entitate română. Expozițiile și proiectele noastre trebuie să mențină pe linia de plutire tot ceea ține de tradiția românească. Proiectul în derulare se numește NE COASEM IA SINGURE și este un proiect coordonat de doamna Rodica Gross. A început de Dragobete pe 24 Februarie și se termină pe 24 Iunie 2024 pentru că fiecare ie trebuie lucrată personal de femeia care o poartă și suntem deja 30 de femei, iar unele dintre ele nu știu să coasă și trebuie ajutate. Oricum, noi participăm la expoziții și la alte proiecte în timp ce acesta se desfășoară pas cu pas, dar despre toate acestea vom vorbi pe parcurs și vă țin la curent cu tot ce se va întâmpla în cadrul șezătorii.
Doamne Ajută!
Cu drag,
Rodica Gross, Nelu Tironiac, ElenaTalpas, Daniela Lostun.”

Theodora-Raluca Paun

36 comentarii
References:
No deposit payid pokies australia hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi
References:
Top 10 payid pokies payid pokies no KYC
References:
$5 payid pokies australia http://www.qingdaomop.com/?300635
References:
BPay pokies deposit limit http://bbs.88moli.top
References:
Australian online pokies BPay http://git.yang800.cn/rabbiflesh70
References:
MiFinity casino jackpot Australia http://mashspec.ru/user/piehose52/
References:
Neosurf casino scam check https://boardgameswiki.site/wiki/Neosurf_online_casino_Australia_Neosurf_Casino_Official_Site_AU
References:
MiFinity casino promotions https://hagan-yilmaz.federatedjournals.com/casinos-that-accept-mifinity-australia-2026-the-no-nonsense-guide-to-not-getting-scammed-1793032529
References:
Trusted neosurf casinos australia http://kuniunet.com/home.php?mod=space&uid=3425980
References:
Wire transfer casino Australian dollars https://sciencemission.com/profile/tiletile7
References:
Osko withdrawal casino https://pad.nixnet.services/LPGTadE2RAyQ2KiYy7Lfvw
References:
Osko pokies direct websites http://9youro.com/home.php?mod=space&uid=117216
References:
Direct bank transfer payid pokies http://www.qianqi.cloud/home.php?mod=space&uid=1745419
References:
New BPay pokies sites https://intensedebate.com/people/danielclass77
References:
MiFinity casinos accepting Australian dollars https://pad.nixnet.services/5Mg2pX0QT_aasppHNJT7qQ
References:
Bpay pokie apps real money http://bbs.88moli.top/home.php?mod=space&uid=235943
References:
Casino bank transfer withdrawal australia https://sciencemission.com/profile/shopspoon9
References:
Bank transfer casino bonus australia https://codimd.caa-ins.org/oSyjH3WDRdaku9t_IF95ow
References:
Muchbetter gaming sites canada https://concretewiki.site/wiki/Vancouver_Weather_Today_14Day_Forecast
References:
Neosurf casino sites for australian players https://pad.stuve.de/Nl7MZ2MXS8mLW9m4KCcVWQ
References:
Neosurf free spins no deposit australia https://sonnik.nalench.com/user/combriddle6/
References:
Best neosurf casino bonus aus https://pad.nixnet.services/M8OA5Gu-Sca_-LWBdnIz7w
References:
Canadian casinos that accept idebit https://dollareditor7.bravejournal.net/150-no-deposit-bonuses-for-aussies-free-spins-and-cash-offers
References:
Casinos that accept paysafecard http://www.qingdaomop.com/?279652
Many payid casinos offer generous sign-up bonuses, but the wagering requirements attached to them vary widely. If gambling ever stops feeling fun, Australian support services like Gambling Help Online are available around the clock. Set deposit limits, take regular breaks, and treat any winnings as a bonus rather than an expected income. Completing verification early — ideally right after you sign up — ensures your first cashout isn’t held up. This ease of setup is one reason online pokies payid deposits have gained so much traction — there’s simply no complicated paperwork or new account to open with a third-party wallet. It’s a competitive market, and that competition works in your favour, pushing operators to offer better games, faster payments, and more attractive bonuses than ever before.
References: https://prowheeler.com/forum/topic/instant-payid-pokies-australia-query-does-measurement-matter/
Finding a platform that actually offers this method for deposits isn’t that easy. In this case, a phone number is used as the identifier rather than an email address; the details are valid for just 15 minutes; and there is simply no need to attach any supporting documents for the transaction. By clicking on the PayID deposit casino Australia icon, the person will see a simple interface allowing them to select a top-up amount within the set limits. Firstly, it’s worth noting that paying for online pokies Australia PayID is often classified as a bank transfer. To show how this works in practice, our experts have prepared detailed guides. Operators licensed by the ACMA offer this service as the primary method for sports betting and lotteries.
References: https://hemanisforum.net/home/topic/want-advice-with-australian-online-casino-payid/
References:
Payid pokies australia real money https://pad.batsense.net/vK3FwbzeSAqYyPg1BSc6-g
References:
Payid pokies online australia https://cq.x7cq.vip/home.php?mod=space&uid=9760259
References:
Best online pokies payid https://clipjournal.space/item/best-payid-betting-sites-in-australia-top-picks-in-2026
References:
Klarna einzahlung casino https://androidonly.com/user/wrenflute59/
References:
Wire transfer casino Android Australia https://bridgedesign.space/wiki/Best_No_KYC_Casinos_in_Australia_2026
References:
Wire transfer gambling Australia https://neolatinswiki.site/wiki/Casino_Withdrawal_Times_in_Australia_Real_Payout_Speeds
References:
Klarna bezahlen casino https://hedgedoc.ludos-disciplinarum-misi.fyi/t95Bh50AQQ2Zacx_IdwaOg
References:
Bestes online casino sofortüberweisung https://27vlz.ru/user/doctormaraca23/
References:
Google pay casino reviews https://www.haphong.edu.vn/profile/brownlmtfabricius69693/profile
References:
Neosurf casino online real money australia https://headlinelog.space/item/neosurf-casinos-australian-casino-sites-with-neosurf